Soarta României continuă să-l preocupe pe fostul ambasador al SUA şi la câteva luni după încetarea mandatului său la Bucureşti. Astfel, Mark Gitenstein a ţinut să-i semnaleze noului secretar de stat american John Kerry că este puţin probabil ca în România respectarea statului de drept şi reformele vizând combaterea corupţiei să continue fără impulsurile de rigoare venite din partea SUA şi UE. Elegant, domnul Gitenstein s-a ferit să spună pe şleau că fără vigilenţa şi, la nevoie, presiunile Occidentului România pare condamnată să se transforme într-un stat cleptocratic în care instituţiile fundamentale, în special cele ce ţin de justiţie, ajung acaparate pe rând de o elită profund coruptă. A mai omis, de altfel, să puncteze şi faptul că fără o presiune similară venită din interior soarta ţării pare pecetluită.
În România nu se întrezăresc, deocamdată, nici un fel de semne de mobilizare împotriva democraţiei de faţadă aflată în plin proces de instaurare. PDL continuă să fie absorbit exclusiv de propria soartă, pe când societatea civilă − cu puţine excepţii − fie tace, fie se gudură în fel şi chip pe lângă guvernul USL. Până şi talkshow-urile posturilor tv nemogulizate au ajuns între timp de o dureroasă banalitate, riscând să alieneze şi ultima brumă de telespectatori rămaşi interesaţi de starea ţării şi evoluţia situaţiei politice.
Pentru Victor Ponta, revenirea crizei economice în zona euro reprezintă neîndoielnic mană cerească. Ştie prea bine că, atât timp cât USL nu recurge la o nouă lovitură împotriva statului de drept de anvergura şi tupeul celei din vara trecută, Bruxelles-ul va fi prea preocupat de problemele din zona euro pentru a sta tot timpul cu ochii pe Bucureşti. Îngrijorarea CE faţă de revocarea, mai bine zis epurarea reformiştilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ din CSM − judecători care s-au luptat, luni bune, ca nişte lei întru apărarea instituţiilor fundamentale ale statului şi prezervarea independenţei justiţiei − a rămas, cel puţin deocamdată, neexprimată formal. Dar măcar CE are, de-acum, dovada irefutabilă că Mona Pivniceru îşi merită cu prisosinţă reputaţia de antireformistă acerbă şi că sub oblăduirea ei sistemul judiciar din România va redeveni la fel de aservit puterii ca în vremurile lui Iliescu şi, ulterior, Năstase. Va fi, oricum, interesant de aflat cum va explica Pivniceru mai-marilor Comisiei faptul că două organizaţii de magistraţi extrem de apropiate ei au reuşit să revoce doi membri ai CSM fără nici un motiv concret.
În paralel, primul deţinut al ţării a primit, zilele trecute, donchişoteasca vizită a Emmei Nicholson – o vizită despre care nu prea cred că a survenit din motive strict sentimentale. Nu m-ar mira defel ca baroneasa să-i fi semnalat lui Năstase cu această ocazie disponibilitatea forţelor liberale şi de stânga din UE de a înghite o oarecare reabilitare a sa în condiţiile în care acceptă să devină o voce de temperare în USL. Ca fost raportor al Parlamentului European pentru România, baroneasa a dat ani buni dovadă de toate calităţile particulare eurocraţilor − multă vorbărie şi cabotinaj, dar zero strategii pentru a induce o aderare a României la UE care să asigure cetăţenilor români o serie de beneficii concrete. După primele întâlniri mai dificile, postcomuniştii de la Bucureşti au găsit rapid suficienţi stimuli – printre care, fireşte, şi flatarea − pentru a putea cădea la pace cu o politiciană vanitoasă şi trecută de floarea vârstei.
În cadrul procesului de aderare a României la UE, Victor Ponta a fost unul dintre actorii politici implicaţi activ în operaţiunea prezervării statului nereformat, a pleiadei de privilegii şi structuri de influenţă ale elitei postdecembriste. Este puţin probabil ca viziunea sa cinică asupra UE, inclusiv asupra colegilor socialişti, să se fi schimbat între timp semnificativ. Din contră − se vor fi accentuat cu mare probabilitate la văzul unor gafe precum cea recentă a lui Peer Steinbrück, contracandidatul social-democrat al Angelei Merkel la funcţia de cancelar, care zilele trecute se declara oripilat de faptul că în Italia alegerile au fost câştigate de “doi clowni”. Ca urmare a afirmaţiilor social-democratului german, preşedintele italian şi-a anulat prompt întâlnirea cu acesta. Cum mişcarea premierului tehnocrat Mario Monti a pierdut pariul cu electoratul italian, planul cancelarului german de a-i lăsa pe sud-europeni să ducă greul redresării zonei euro va întâmpina, de-acum, o rezistenţă sporită pe întreg frontul sud-european. Iar în acest caz este limpede de partea cui se va poziţiona Ponta − anume tabăra determinată să slăbească autoritatea centrală a UE.
Va continua să le spună britanicilor că nu au motive să se teamă de o “invazie” a românilor, dat fiind că aceştia “vor fi prea ocupaţi cu dezvoltarea” propriei ţări ca urmare a creşterii economice asigurate de guvernul său. Vădit, Ponta refuză să înţeleagă că marea majoritate a românilor au ajuns la capătul puterilor, că sub magnifica sa guvernare nivelul de trai a scăzut atât de mult încât numărul celor ajunşi la limita subzistenţei a ajuns înfricoşător şi că în aceste condiţii orice om cât de cât sănătos la cap şi apt de muncă pleacă încotro vede cu ochii pentru a-şi putea hrăni familia. Sub guvernarea Ponta, salariile de mizerie rămân o certitudine mult timp de-acum încolo, deoarece toţi banii vor fi pompaţi aproape exclusiv în sectorul bugetar reumflat, în frunte cu un aparat guvernamental şi un Parlament de proporţii gargantuelice. Instituţiile de stat au fost umplute ochi cu fel de fel de nonităţi, al căror unic merit pare să constea din obedienţă absolută, cuplată cu o porţie zdravănă de duplicitarism şi ceva aptitudini de intrigare. Când locurile de muncă se vor fi rărit chiar şi în instituţiile bugetofage, iar disponibilizările în marile companii de stat puse în vedere de Varujan Vosganian vor fi devenit inevitabile, cotidianul românilor va fi marcat nu doar de o interminabilă gâlceavă coaliţionară, ci de un veritabil dezastru social.
USL a reuşit performanţa alterării facultăţilor de judecare a milioane de români, iar în prezent pare dispusă să privească senin cum aceştia vor lupta pentru supravieţuire − sfâşiindu-se pentru a-şi păstra locurile de muncă mizere, în timp ce camarila coaliţiei o duce ca în Rai.
Tom Gallagher este politolog britanic. Vo––lu–mul său cel mai recent despre Româ-nia este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000“.
