2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialGrig, tocătorul de vedete

Grig, tocătorul de vedete

Cinci jucători cu sute de meciuri în prima ligă, dar şi cu jocuri în naţională au fost trimişi să joace în Liga a V-a din România.În mandatul lui Cristiano Bergodi, tehnician care a pregătit Poli Iaşi în returul stagiunii trecute, primul unprezece al moldovenilor nu putea fi conceput fără slovenii Bersnjak şi Pecnik sau experimentaţii Bratu şi Buta.
De asemenea, Mircea Oprea era privit ca o rezervă de lux, în condiţiile în care Poli a plătit nemţenilor 50.000 de euro. În doar câteva luni, mulţi dintre ei au ajuns de la statutul de vedete în ipostaze jenante.

Soluţii de compromis

Puşi pe liber de antrenorul Petre Grigoraş, cei cinci nu şi-au găsit echipe şi au rămas în Copou, preferând să încaseze drepturile financiare, deloc modeste, decât să joace pe bani mai puţini.
După mai multe încercări eşuate de a-i convinge să-şi rezilieze contractele, oficialii Politehnicii Iaşi au decis să înfiinţeze o nouă echipă, Poli III, pe care să o înscrie în Liga a V-a, judeţeană, pentru a le oferi jucătorilor şansa să joace.
„Noi am încercat de mai multe ori să ajungem la o înţelegere, dar ei se prevalează de contractele beton pe care le au şi nu vor să plece din Copou. Preferă să stea pe bară şi să-şi încaseze salariile mari pe care le au. Ne-am gândit la ei şi am găsit o soluţie pentru a le da şansa să joace. Vom înfiinţa o echipă, Poli III, pe care o vom înscrie în campionatul Ligii a V-a. Astfel, jucătorii au şansa să bifeze meciuri oficiale”, a declarat preşedintele Cristian Stărică.
Pe lista renegaţilor se regăseşte şi Cristi Bratu, unul dintre golgeterii Politehnicii în sezonul trecut. Autor a şase goluri, cu unul mai puţin decât Andrei Cristea, Bratu a fost jucător de bază atât în retur, când Poli a fost pregătită de Bergodi, cât şi în tur, sub comanda lui Grigoraş. Deşi nimeni nu a confirmat, Bratu a intrat în dizgraţie după ce a fost eliminat în debutul partidei de la Mediaş, pierdută de Poli cu 1-2.
Cel mai bogat palmares al exilaţilor îl are de departe Cornel Buta, care a jucat şi în Ucraina şi a bifat şi meciuri în Cupa UEFA. Jucător de bază la Poli până în iarnă, indiferent de numele antrenorului, Buta a fost pus pe liber după ce la urechile lui Grigoraş a ajuns faptul că jucătorul are multe datorii la coechipieri.

Se pregătesc Bâlbă şi Adrian Ilie

Poli III va avea şi doi stranieri, slovenii Pecnik şi Bersnjak, jucători aduşi de Poli pentru 250.000 de euro şi care valorează acum, în opinia site-ului transfermarkt.co.uk, un milion de euro. Pecnik a fost scos din lot în urma evoluţiilor slabe, iar Bernsjak, din motive disciplinare după ce l-a înjurat pe Grigoraş. „Eu nu sunt duşmănos, aş fi putut să trec cu vederea, dar Bersnjak nu a avut nici măcar bunul-simţ să-şi ceară scuze sau să mă caute”, a declarat antrenorul.
Acestora li s-ar putea alătura Ionuţ Bâlbă şi Adrian Ilie, jucători căzuţi în dizgraţia lui Grigoraş. Iaşiul a refuzat 600.000 de euro pentru Bâlbă, în urmă cu câţiva ani, în speranţa de a-l vinde cu o sumă mai mare, în timp ce Ilie este cel mai scump transfer din istoria Iaşiului, Timişoara plătind Politehnicii în 2005 suma de 430.000 de dolari.
În cazul în care vor ajunge în liga a V-a, fostele vedete vor avea adversare precum Fortza Costuleni, Voinţa Bosia, Viitorul Ciorteşti, Magna Hol¬boca, Avântul Golăeşti ori Podgoria Cozmeşti.

RENEGAŢII

Mircea Oprea: peste 150 de meciuri în prima ligă, 26 de goluri;
Cristi Bratu: 121 meciuri în prima ligă, 23 de goluri;
Cornel Buta: 224 meciuri Liga I şi 11 goluri, 42 de meciuri în prima ligă din Ucraina şi 4 goluri, 5 meciuri în Cupa UEFA;
Dominik Bersnjak: o prezenţă în naţionala Sloveniei;

Andrej Pecnik: 7 prezenţe în naţionala Sloveniei.

Cele mai citite

Radu Drăgușin, titular la Tottenham pentru al 15-lea meci consecutiv, dar criticat! „Nu e o soluție”

Radu Drăgușin a bifat al 15-lea meci consecutiv ca titular în tricoul lui Tottenham, în remiza cu Wolverhampton, scor 2-2. Internaționalul român a evoluat...

Răzvan Lucescu, suspendat 4 luni! Incident grav în parcarea stadionului „OPAP Arena”

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei PAOK, a fost suspendat pentru 4 luni de către Comisia de Disciplină a federației elene, după ce a fost acuzat...

Comisia electorală din Polonia revine asupra deciziei privind finanțarea partidelor de opoziție

Comisia Electorală a Poloniei a decis să anuleze decizia anterioară prin care respingea raportul financiar pe 2023 al partidului naționalist Lege și Justiție (PiS),...
Ultima oră
Pe aceeași temă