5 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSpecialGreva de pe Aeroportul Otopeni, AMÂNATĂ

Greva de pe Aeroportul Otopeni, AMÂNATĂ

Greva angajaţilor Globe Ground, societatea care asigură transportul pasagerilor, încărcatul bagajelor şi curăţenia avioanelor în Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, a fost amânată, vineri, până când Tribunalul Ilfov va soluţiona definitiv cauza ce face obiectul dosarului nr.188/93/2016, potrivit Agerpres.

 

Sindicatul Liber de Handling Aeronautic anunţase, miercuri, că o grevă de avertisment, cu durata de două ore, este programată vineri, între orele 13 şi 15. Hotărârea de a declara greva a fost luată prin acordul scris al unui număr de 403 membri de sindicat dintr-un total de 440 membri, adică acordul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor de sindicat, așa cum prevede legea.

Citeşte şi: Va fi grevă la Aeroportul Otopeni

Alexandru Cristian Cioc a declarat pentru Rl că sindicatul pe care îl conduce „nu dorește greva, dar nici nu poate accepta rezolvarea revendicărilor prin propunerea care ni s-a făcut, de reducere a salariilor”. Revendicările se referă la salariile angajaților, care ar fi la un nivel mediu de 1200 de lei net dar care nu acoperă orele suplimentare prestate, la programul de muncă prost organizat și la asigurarea transportului între aeroport și domiciliu.

Potrivit liderului sindical, compania Globeground a avut aproape 900 de angajați, dar din cauza condițiilor de muncă numărul lor a scăzut la circa 730. În prezent, angajații rămași execută și munca oamenilor care au plecat.

Printre activitățile prestate de angajații din handling se numără procesarea pasagerilor și a mărfurilor, precum și degivrarea avioanelor. „Nu poți să încarci tone de bagaje, la -18, -20 de grade, și apoi să faci și degivrare”, subliniază liderul sindical.

Dacă negocierile din prezent nu vor avea succes, greva de vineri va genera întârzieri pentru majoritatea avioanelor care utilizează aeroportul Otopeni.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă