3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialGREVA de la CFR s-a încheiat în toată ţara. Relu Fenechiu, care...

GREVA de la CFR s-a încheiat în toată ţara. Relu Fenechiu, care ştia de grevă încă de marţi seară, AMENINŢĂ: Cei vinovaţi vor pleca acasă

UPDATE: Premierul Victor Ponta a transmis angajaţilor CFR că le înţelege problemele şi ştie că au salarii mici, dar i-a atenţionat că nu vrea ca greva declanşată miercuri dimineaţa să devină un obicei şi să se transforme „într-un şantaj”, informează Mediafax.

Citeşte Ponta: Toţi ştiam de greva CFR, aşa de spontană a fost. Aş vrea să nu se transforme totul în şantaj

_ _ _ _

UPDATE: Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat în conferinţa de presă de miercuri dimineaţă că ştia încă de marţi seară că va avea loc o grevă la CFR.

Citeşte şi: Fenechiu ştia de marţi de greva „spontană” de la CFR

_ _ _ _

UPDATE: Greva CFR s-a încheiat şi în Braşov.

_ _ _ _

UPDATE. Aproximativ 200 de angajaţi ai Depoului Braşov, în special mecanici de tren, protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, în depou.

Potrivit liderilor sindicali, angajaţii Depoului Braşov refuză să intre la lucru, motivând că nu au garanţia că îşi vor primi salariile, aşa cum li s-a promis.

Conform, acestora, aproximativ 80 de locomotive se află în depou, la ora transmiterii acestei ştiri, şi nu vor pleca până când protestul angajaţilor nu va înceta.

Citeşte şi: GREVĂ a mecanicilor de la Depoul CFR Braşov

_ _ _ _

UPDATE. „Vreau să ştiu că azi oamenii îşi vor primi banii, iar cei vinovaţi vor plăti (…). Nu ştiu astăzi cine va pleca, dar sigur vor fi oameni care vor pleca acasă”, a atras atenţia ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu într-o conferinţă de presă organizată pe tema grevei spontane a angajaţilor CFR.

Citeşte şi: GREVĂ SPONTANĂ la CFR. Fenechiu AMENINŢĂ: Cei vinovaţi vor pleca acasă

–-

UPDATE. Greva spontană a angajaţilor din CFR Călători şi Infrastructură s-a încheiat, trenurile care au staţionat aproximativ două ore în gări fiind puse în mişcare în jurul orei 9.00, informează Mediafax.

–-

UPDATE: Prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare-Comercial, Grigore Mare, a declarat că greva spontană a fost declanşată de angajaţii CFR care se ocupă de circulaţia trenurilor de la companiile CFR Infrastructură şi CFR Călători şi se va încheia la ora 9:00.

„Angajaţii CFR care se ocupă de circulaţia trenurilor de la companiile CFR Infrastructură şi CFR Călători au declanşat, miercuri, o grevă spontană nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile la termen şi de condiţiile grele de muncă. Sunt nemulţumiri acumulate de-a lungul timpului pe care le-am sesizat conducerii companiilor, dar la care nu am primit răspuns. Am sesizat şi problema furturilor pe calea ferată, care a dus la degradarea siguranţei feroviare”, a spus Mare pentru Mediafax.

_ _ _ _

UPDATE: Au început să se pună în mişcare mai multe trenuri din Dâmboviţa şi din Dolj. Mai exact, 90% din trenurile oprite şi-au reluat mersul.

_ _ _ _

UPDATE: În total, 89 de trenuri au fost blocate la nivel naţional.

_ _ _ _

UPDATE: Mii de călători aşteaptă în staţiile CFR.

_ _ _ _

UPDATE: Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a explicat că este posibil ca greva să nu se oprească la ora 9:00 dacă salariaţii nu vor fi încredinţaţi că îşi vor primi salariile restante.

_ _ _ _

UPDATE: Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a convocat conducerile CFR Călători şi CFR Infrastructură, potrivit Realitatea TV.

_ _ _ _

UPDATE: Probleme există şi în judeţul Dolj, unde 12 trenuri au fost blocate.

_ _ _ _

UPDATE: Pe raza judeţului Prahova au fost oprite 7 trenuri.

_ _ _ _

UPDATE: În judeţul Dâmboviţa au fost oprite în câmp 12 trenuri. Nul dintre trenurile blocate circula pe ruta Titu-Săbăreni.

 _ _ _ _

Directorul CFR, Ştefan Roşeanu, a confirmat că, în unele zone din ţară, s-a încetat spontan lucrul: „Verificăm care este situaţia şi vom intra în dialog cu angajaţii pentru a vedea care sunt revendicările. Trenurile vor intra în gările mari pentru a se evita oprirea în câmp. Majoritatea trenurilor sunt în circulaţie. Pe fondul lipsei de lichidităţi, de la începutul anului au fost probleme cu plata integrală a salariului. Angajatii CDR Călători au primit aproximativ 70-75% din salariul pe luna decembrie. Azi sau mâine se va plati şi diferenţa”.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a explicat că plata salariilor a intârziat o zi, dar că va vorbi cu premierul Victor Ponta despre această problemă.

„Astăzi, cel târziu mâine, vor fi plătite drepturile salariale ale angajaţilor CFR Călători”, a declarat Fenechiu în cadrul unei intervenţii telefonice la Realitatea TV.

La rândul lui, fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a explicat că greva ar fi pornit de la 6 regionale ale CFR Infrastructură şi s-a extins la CFR Călători: „CFR Infrastructură se ocupă de drum, de calea de rulare, iar CFR Călători de trenuri. Teoretic, banii pentru salarii trebuie să existe. CFR Călători nu este pe pierdere”.

În curs de actualizare

Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....
Ultima oră
Pe aceeași temă