Vangelis Meimarakis, președintele interimar al partidului grec de dreapta Noua Democrație (ND), principala formațiune politică din Grecia, și-a anunțat joi candidatura la președinția ND într-o conferință de presă la Atena, relatează AFP, citată de Agerpres.
Numit de urgență la conducerea partidului pe 6 iulie, după demisia predecesorului său și fost prim-ministru Antonis Samaras, Meimarakis (61 de ani) a condus ND în timpul perioadei pentru alegerile legislative din 20 septembrie.
În pofida înfrângerii sale, la o distanță de 7,5 % față de Alexis Tsipras, premier și lider al partidului de stânga Syriza, Meimarakis a reușit să întărească ND.
Partidul de dreapta fusese discreditat în ultimii ani din cauza, mai ales, a măsurilor de austeritate nepopulare adoptate de către fostul guvern de coaliție stânga-dreapta între iunie 2012 și ianuarie 2015, în momentul de vârf al crizei grecești.
”Odată cu experiența de ieri și conștientizând nevoile de azi putem construi Noua Democrație de mâine”, a subliniat Meimarakis.
Renumit pentru modul său deschis de a vorbi, ”Vangelis”, cum îl numesc grecii, este un om al partidului; membru fondator al ND în 1974, avocat de profesie și fiu al unui deputat de dreapta, Meimarakis a fost ales în parlament fără întrerupere din 1989.
El a fost ministru al apărării între 2006 și 2009 și președinte al parlamentului în perioada iunie 2012 — februarie 2015.