Parlamentul grec a adoptat, la începutul zilei de miercuri, un buget de austeritate drastic pentru anul 2012, anticipând o scădere puternică a deficitului public şi un al cincilea an consecutiv de recesiune, ce marchează determinarea Atenei de a rămâne în euro şi a respecta promisiunile făcute creditorilor săi, notează AFP, citată de Agerpres.
Pentru realizarea cu succes a unui excedent primar, cu excepţia serviciului datoriei, 1,1% în 2012, un obiectiv ambiţios în profunda recesiune cu care se confruntă ţara, Grecia trebuie să fie „determinată” şi „sistematică” în efortul ei, dacă nu „istoria nu o va ierta”, a declarat noul prim-ministru, Lucas Papademos, în faţa deputaţilor.
Noul guvern de coaliţie (socialist, dreaptă, extremă-dreaptă), care putea conta teoretic pe 255 de voturi din cele 300 de locuri ale parlamentului grec, a obţinut 258 de voturi în favoarea acestui buget, din cei 299 de votanţi, iar 41 de deputaţi au votat împotrivă, potrivit numărătorii oficiale.
Bugetul 2012, criticat în stradă, include mai ales noi creşteri de impozite, tăieri de salarii ale funcţionarilor publici şi reduceri ale numărului de salariaţi în sectorul public.
„Poziţia noastră în Europa nu este negociabilă”, a declarat Papademos, confruntat cu alegeri draconice pentru a evita falimentul financiar al ţării, în timp ce zona euro se luptă în paralel într-o încercare de a-şi păstra integritatea.
„Grecia este şi va rămâne o parte a Europei unite şi a [monedei] euro”, a adăugat primul ministru, fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), subliniind că această „participare” implică „obligaţii”.
Acest buget de austeritate este în concordanţă cu o gigantică renegociere şi ştergerea unei părţi a datoriei publice ce zdrobeşte ţara (cântărind peste 160% din PIB) şi un al doilea vast plan de ajutorare lansat de ţările europene partenere.
În acest cadru excepţional, „viitorul ţării nu este decis numai pentru 2012, ci pentru întreg deceniul viitor”, a mai declarat primul ministru în faţa parlamentarilor, înaintea votului.
Bugetul pentru 2012 al Greciei prevede reducerea deficitului public la 5,4% din PIB, faţă de 9% din PIB aşteptat în 2011, un efort enorm în materie de reducere a cheltuielilor şi creşterea veniturilor fiscale.