Chiar dacă oficialii UE au încercat să evite momentul, să îl amâne sau măcar să îl denumească altfel, inevitabilul se produce astăzi: o parte dintre creditorii Greciei, publici şi privaţi, vor fi în situaţia de-a pierde aproximativ jumătate din bani.
“Aproximativ” este cuvântul cheie, care va fi negociat până în ultimul moment şi care va arăta exact noile raporturi de putere în cadrul UE. El ar putea fi mai aproape de poziţia Franţei, care cere iertarea a doar 40% dintre datorii, sau a Germaniei, care crede că 60% trebuie şterse.
Fiecare ţară are motivaţii foarte precise. Franţa încearcă să-şi apere băncile, care au cea mai mare expunere în faţa dezastrului grecesc după cele elene. Germania vrea, dimpotrivă, ca sancţiunea pentru cei care şi-au asumat riscuri cu un guvern risipitor să fie cât mai dureroasă. Un compromis stabilit la exact 50% ar putea sugera un echilibru perfect între cele două puteri europene. Însă, în realitate, este vorba cel mult despre un echilibru în cadrul unei noi uniuni, construită după model german. “Întrebarea cine ar putea accepta un model german a fost rezolvată de pieţele financiare. Discutăm despre detaliile şi amploarea măsurilor, nu de natura lor”, a spus fără echivoc un oficial german citat de Washington Post. Deocamdată este vorba de unul de rang secund şi de la adăpostul unui semi-anonimat prudent, însă senalul despre ce va urma este destul de clar.
Soluţia găsită pentru Grecia nu este împovărătoare în sine – datoria totală de 330 de miliarde de euro este uşor de suportat pentru Uniunea Europeană – însă deschide o adevărată Cutie a Pandorei. Toate popoare îndatorate şi care trebuie să suporte acum măsuri de austeritate se vor simţi îndreptăţite să ceară un tratament similar. Urmează câţiva ani de “hazard moral”, de posibile decizii proaste luate doar pentru că “se poate şi aşa”. Singura şansă ca ele să nu ducă la colaps total este un program paralel de disciplină teutonă, pentru statele ale căror finanţe publice încă mai pot fi salvate.
În acest context apare, de altfel, şi presiunea asupra bugetului României de-a avea anul viitor un deficit bugetar chiar mai mic de 3%. Din 2013, deficitul va fi probabil 0%, în condiţiile în care pragul de 3% devine caduc iar statele UE încep să adopte principiul “echilibrului bugetar”.
Cu o datorie publică mult sub medie, România pare ferită de aceste probleme. În realitate, este în prima linie a statelor în pericol. După ritmul de creştere, datoria românească este pe primul loc în Europa. De la 13% la sfârşitul lui 2008, ea a ajuns până la 40% la jumătatea lui 2011. Mai grav însă, la acest nivel al datoriei sarcina anuală a dobânzilor este deja de 2% din PIB, adică egală cu a unor state ca Belgia sau SUA, care au datorii publice de 100% din PIB.
În ritmurile de îndatorare de până acum, în lipsa creşterii economice şi în condiţiile în care acordul cu FMI expiră iar România va trebui să se împrumute de pe piaţa liberă, o situaţie asemănătoare cu a Greciei este la doar 3-4 ani distanţă şi. În orice caz, falimentul ar fi mai probabil decât adoptarea euro.
Diferenţa faţă de Grecia este că, în cazul României, UE nu va încerca să evite momentul, să îl amâne sau măcar să îl denumească altfel.
Citeşte şi:
> „Am negat prea mult realitatea, nu mai e timp de pierdut”
> Ruptura franco-germană sfâşie Uniunea Europeană
> Variantele de faliment ale Greciei ilustrate ca tunsori bărbăteşti: Alexandru Macedon, Napoleon, Kant, Papandreou.
