În ţara în care aproape un sfert din populaţie locuieşte în case din paiantă şi chirpici (4,3 milioane de persoane, conform ultimului recensământ al Institutului Naţional de Statistică) realizarea oricărei case sau anexe gospodăreşti din mediul rural se va putea face doar dacă beneficiarul investiţiei în cauză va avea angajat atât un diriginte de şantier, cât şi un responsabil tehnic cu execuţia.
Prezenţa acestora este solicitată prin legea 10 din 1995, a calităţii în construcţii, însă până în prezent erau permise excepţii în cazul construcţiilor cu parter sau parter şi etaj din mediul rural.
„Prevederile prezentei legi se aplică construcţiilor de orice categorie şi instalaţiilor aferente acestora – indiferent de forma de proprietate sau destinaţie – denumite în continuare construcţii, precum şi lucrărilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare şi de reparaţii ale acestora. Sunt exceptate clădirile pentru locuinţe cu parter şi parter plus un etaj şi anexele gospodăreşti situate în mediul rural şi în satele ce aparţin oraşelor, precum şi construcţiile provizorii”, se arăta în vechea formă a legii la articolul 2.
Excepţiile acordate pentru mediul rural au fost însă eliminate la începutul lunii iulie în urma unei iniţiative legislative ce a avut drept autor pe senatorul PSD Leonard Cadăr. În noua formă, Legea 10 nu mai permite excepţiile menţionate. Noile prevederi vor intra în vigoare la 31 august, respectiv la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii 177/2015 prin care a fost modificată Legea 10/1995. „Prevederile prezentei legi se aplică construcţiilor şi instalaţiilor aferente acestora, denumite în continuare construcţii, în etapele de proiectare, execuţie şi recepţie a construcţiilor, precum şi în etapele de exploatare şi intervenţii la construcţiile existente şi de postutilizare a acestora, indiferent de forma de proprietate, destinaţie, categorie şi clasă de importanţă sau sursă de finanţare”, spune Legea 10 în forma actualizată, fără a mai menţiona vreo excepţie.
Iniţiativa senatorului a fost justificată de acesta prin nevoia unor „schimbări majore în ceea ce priveşte asigurarea şi creşterea calităţii în exploatare a locuinţelor cu etaj construite în mediul rural”. Practic orice persoană care va dori să construiască o cameră, o anexă la gospodărie, o casă are nevoie de un diriginte de şantier şi de un responsabil tehnic cu execuţia, iar serviciile acestora nu sunt ieftine. Tarifele percepute de aceste două categorii sunt cuprinse în jurul a 300 de euro pe lună pentru o casă cu 200-300 metri pătraţi suprafaţă construită şi 1-2 nivele.
Ce spune senatorul Cadăr
Contactat telefonic de către „România liberă“, senatorul ia apărarea iniţiativei sale. „Nu e nimic exagerat, sunt vile cu 2-3 etaje în mediul rural ce nu respectă nici o regulă”, afirmă el. Dirigintele de şantier solicitat de acum încolo la orice casă ţărănească va avea sarcina să verifice doar calitatea oţelului şi a betonului şi nu va veni mai mult de 2-3 ori pe şantier, fapt pentru care tarifele vor fi modice, mai ales după ce piaţa se va regla. Cât priveşte sutele de euro cerute de diriginţii de şantier şi de responsabilii tehnici cu execuţia care de altfel se ocupă de acelaşi lucru în cazul construcţiilor în regie proprie, Cadăr spune că în Moldova, zona din care provine, sunt „alte preţuri, mai
mici, faţă de Bucureşti”. „Nu este nimic exagerat, sunt alte iniţiative legislative aberante”, spune el. Cadăr adaugă că propunerea sa, după cum arăta aceasta iniţial, privea doar construcţiile cu destinaţie de locuinţă dar că este posibil ca în final, în mod eronat, legea să fi fost modificată astfel încât se va aplica oricărei construcţii. El propune o revenire asupra legii după data de 1 septembrie.
Cum văd arhitecţii problema?
Eliminarea distincţiilor oraş-sat în privinţa cerinţelor ridicate de legea calităţii în construcţii este normală spune arhitectul Serban Ţigănaş, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România (OAR). „Părerea mea este că nu trebuie să avem două Românii, o Românie cu o calitate a construcţiilor şi o altă Românie cu exceptare de la calitatea construcţiilor. Nu trebuie să separăm lumea între urban unde ne interesează calitatea şi rural unde fiecare să facă ce-o vrea”, spune el.
Problema nu este aceasta, ci introducerea artificială în legislaţia românească a unor categorii profesionale sau instituţionale inexistente în ţările avansate, precum diriginţii de şantiere, responsabilii tehnici cu execuţia sau chiar Inspecţia de Stat în Construcţii. „Dirigintele de şantier este o invenţie românească. În cazul în care construieşti în alte ţări din Europa nu vei întâlni special aceasta. Responsabilitatea pentru execuţie revine arhitectului care răspunde faţă de client şi este reprezentantul clientului în faţa constructorului. Să privim în Germania, Austria Cehia, Polonia, să vedem că nu există diriginte de şantier şi că există doar un arhitect obligat şi plătit, odată să deseneze, apoi să apere interesele clientului. Responsabilul tehnic cu execuţia şi dirigintele de şantier sunt specii româneşti care au creat în timp piaţă pentru anumite categorii de persoane ce au obţinut atestatul respectiv”, spune arhitectul.
Problema este nu distincţia urban-rural, ci sistemul in sine. „Inspecţia de Stat în Construcţii nu există în ţările occidentale ca instituţie. Acolo sunt alte mecanisme agregate de verificare cum ar fi firmele de asigurări, primăriile. Sistemul românesc se bazează pe concepţii centralizate şi etatiste datând dinainte de 1990 ce au fost alterate prin o putere centralizată a statului, dar şi o incapacitate de a exercita controlul. Trebuie un alt sistem”, conchide Ţigănaş.
