In Bucuresti, arta stradala isi face din ce in ce mai des simtita prezenta. Astfel, aici apar peste noapte pereti „innobilati” cu graffiti de catre artisti care nu au unde-si expune „operele”. Risc, nebunie, placere, aventura. Cam asa s-ar putea descrie in cateva cuvinte „arta” pe care tinerii grafferi incerca sa o impartaseasca si celorlalti cetateni, nu intotdeauna in cele mai fericite moduri.
Exista vreo cale de salvare a zidurilor?
Apreciati de unii, huliti de altii, autorii anonimi spun ca desi in strainatate pictura in graffiti este considerata o arta in adevaratul sens al cuvantului, fiind sustinuta de autoritati, deocamdata in Romania nu se poate vorbi despre acelasi lucru. Pe langa amenzi usturatoare, daca sunt prinsi de Politie acestia au si obligatia de a suporta cheltuielile pentru refacerea peretilor eventualelor imobile pe care le-au pictat. Cu toate acestea, ei spun ca nu vor renunta niciodata la pasiunea lor. „Intr-o cultura moderna trebuie sa existe mai multe forme de exprimare, iar noua nu ni se da ocazia sa ne demonstram talentul si nu suntem sustinuti”, spune Mihai D., in varsta de 18 ani.
Pentru tineri este „cool”
Cu toate acestea, pictura in graffiti poate fi considerata, chiar daca nu in intelesul propriu-zis, o forma de arta. O arta expusa, din nefericire, pe pereti… Caci ce altceva este arta decat expresia interioara a autorului ei? Sigur, graffiti nu exprima idei teologice asemeni celebrelor imagini pictate pe Capela Sixtina, dar aceasta nu inseamna ca picturile nu sunt expresive. Pentru ca nu exista spatii destinate acestui stil de arta, de cele mai multe ori intalnim graffiti in cele mai ciudate si neasteptate locuri: pe vagoanele de metrou, masini, zidurile caselor, ale blocurilor sau, chiar mai rau, pe zidurile unor institutii de cultura – scoli, teatre, muzee etc. Desi tinerii considera „cool” acest lucru, nu de aceeasi parere sunt si ceilalti cetateni, care spun ca acest fel de a-ti manifesta talentul este mai degraba o paguba. Graffiti poate fi arta… Pentru ca e o forma de exprimare, de exteriorizare a sentimentelor, un comentariu al vietii la fel de puternic motivat si cateodata tot atat de articulat ca, spre exemplu, vorbirea. Si totusi… asta nu inseamna sa iesim cu totii in strada si sa luam cu asalt cladirile, vopsindu-le peretii. La urma-urmei, aceasta este vandalism… Exista vreo cale de salvare a zidurilor? Exista vreo sansa pentru tinerii pe care ii chinuie talentul? Acest talent poate fi „exploatat” de catre autoritati in sensul bun al cuvantului.
Concursurile de graffiti, aproape inexistente
„Inarmati” cu cateva spray-uri colorate, autorii anonimi prefera sa-si execute lucrarile noaptea, atunci cand nu-i vede si nu-i aude nimeni. Astfel ca dimineata apar graffiti pe unde nu te astepti… De ce se intampla asa? Pentru ca locurile, expozitiile si concursurile pentru graffiti sunt aproape inexistente. Singurele spatii in care tinerii isi pot expune nestingheriti „arta” sunt skateparcurile. Printre cei care agreeaza acest stil de arta se numara si patronii unor cluburi si discoteci care, culmea, ii si platesc pe unii grafferi pentru a se ocupa de peretii interiori si a-i insufleti…
A aparut la New York
Primele forme de graffiti au aparut in anii '70 pe strazile New York-ului, atunci cand un tanar a inceput sa-si scrie numele pe ziduri, insa moda graffiti a ajuns la apogeu in anii '75-'85, fiind strans legata de cartierul new-yorkez Bronx. Aici, copiii emigrantilor si-au gasit un limbaj comun in „spoitul” peretilor… Primele lucrari au fost „tag-urile”, adica semnaturile cu care tinerii isi „insemnau teritoriul”. Daca la inceputuri graffiti presupunea scrierea numelui pe ziduri, ajungandu-se la o adevarata competitie (cine-si scrie numele mai mare), in timp a devenit important stilul, dezvoltandu-se o intreaga gama a perfectiunii.
