5.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialGrădinăritul în august

Grădinăritul în august

În grădina de legume şi zarzavaturi încă se mai pot cultiva răsaduri şi semăna legume care vor ajunge la maturitate în toamnă: castraveţi, fasole de toamnă, mazăre de toamnă, salată, spanac, ridichii de lună, precum şi cele negre, praz etc. Pentru cultivarea lor, terenul se modelează, după ce, în prealabil, au fost îndepărtate restul plantelor premergătoare şi după ce s-a săpat pământul. Unele dintre speciile legumicole se înfiinţează prin semănat direct în pământ, iar altele prin plantarea de răsaduri. Atenţie: la speciile înfiinţate prin semănat direct adâncimea de semănat este mai mică, 1-2 cm, max. 3-4 cm, întrucât pământul nu este foarte uscat- din cauza ploilor abundente (în unele zone) iar pământul suficient de umed. Acolo unde canicula a uscat mult solul, adâncimea va fi mai mare.

După semănatul şi plantatul legumelor, acestea trebuie curăţate de buruieni, purtătoare de germeni de boli şi dăunători. O altă lucrare importantă este stropitul cu insecticide şi fungicide, întrucât dăunătorii şi bolile sunt omniprezente în astfel de situaţii, când – după ploi abundente şi soare canicular care alternează – îşi fac apariţia mana, făinarea, rugina sau chiar cancerul bacterian al legumelor, dar şi dăunătorii. De aceea, alternanţa stropirilor se face la un interval de 10-12 zile. În cazul în care apare seceta, legumele trebuie udate seara şi dimineaţa, dar cu grijă pentru ca nu cumva celelalte plante să fie stropite, pentru că acestea se vor ofili din cauza secetei şi pot contacta numeroase boli. Dacă este cazul, ulterior, sunt îndepărtate şi frunzele uscate de la legume, care pot purta germeni de boli sau dăunători.

La pomi fructiferi situaţia este mai uşoară, în sensul că aceştia nu necesită decât întreţinerea terenului (curăţat de buruieni), udarea, dacă este cazul şi, bineînţeles, stropirea cu insecticide şi fungicide la interval de 10-14 zile.
Grădinile cu plante şi flori necesită unele lucrări mai ample şi mai diversificate. Iarba, care creşte repede din cauza umezelii şi căldurii, trebuie tunsă periodic când ajunge la 5-6 cm, dar nu va fi îndepărtată decât 1/3 din suprafaţa verde. După fiecare tundere, gazonul se udă bine şi apoi se îngraşă. Gardurile vii se sapă, se udă periodic şi, bineînţeles, se tund, pentru că datorită ploilor şi căldurii au crescut considerabil.

Răsadurile de flori se curăţă de uscături şi lăstarii rupţi, astfel încât să aibă o codiţă până la prima frunză, ceea ce le va determina să înflorească mai abundent deoarece substanţele hrănitoare se vor dirija direct către bobocii florali. Pentru seminţe, se lasă numai câteva dintre primele înfloriri. În caz de secetă, florile trebuie udate, dar numai seara şi dimineaţa, la rădăcină, nu şi pe frunze şi flori. Se pot face stropiri uşoare cu apă, dar mai rare, pe frunze şi ramuri la udat seara şi dimineaţa mai devreme. Jardinierele şi ghivecele de pe balcon sau terase se udă mai abundent, întrucât au un volum mai mic de pământ la dispoziţie şi suferă din cauza secetei. Dacă lipseşte pământ la rădăcină, iar acestea sunt goale, se adaugă pământ până la nivelul iniţial.

 

Cele mai citite

De Crăciun, se poartă glazura porțelanată, bomboana cu fetească neagră, pralina cu vin fiert și ciocolata cu jumări

Ciocolatierii români își lansează colecțiile de dulciuri și cadouri pentru sărbătorile de iarnă,  la Sala Polivalentă din București Festivalul “Chocolate Saga“ deschide sezonul cadourilor...

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...

Creștere semnificativă a înmatriculărilor auto noi în România și UE: Țara noastră avansează pe piața de hibride

În primele zece luni ale anului 2024, România a înregistrat o creștere de 5,4% a înmatriculărilor de autoturisme noi față de aceeași perioadă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă