8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialGoogle a cumpărat Dropcam pentru 555 de milioane de dolari

Google a cumpărat Dropcam pentru 555 de milioane de dolari

Google a cumpărat compania de camere de supraveghere Dropcam pentru 555 de milioane de dolari și intenționează să o facă parte din brandul Nest pe care l-a cumpărat recent.

Dropcam face camere de supraveghere pentru locuințe personale care sunt ușor de instalat și pot fi accesate cu ușurință printr-un browser web sau printr-o aplicație. Compania care a strâns 50 de miloane de dolari în ultimii cinci ani pentru dezvoltarea în continuare a produsului său tocmai și-a scos investiția pentru mai bine de jumătate de miliard de dolari.

Cel mai cunoscut produs Dropcam este o cameră de supraveghere prin Wi-Fi care costă 149 de dolari sau 199 de dolari, în funcţie de calitatea video, care necesită foarte puţin efort pentru a funcţiona. O bagi în priză, o conectezi la Wi-Fi şi gata. Verficarea camerelor este gratuită, dar dacă vrei ca Dropcam să ţină o arhivă a filmărilor pe serverele lor te va costa între 10 şi 30 de dolari pe lună.

Într-o postare pe blog, Dropcam a spus că ea și Nest sunt "spirite înrudite" care vor să îmbunătăţească managerierea tehnologiei frustrante de acasă. Google, prin blogul Nest, a asigurat utilizatorii actuali că nimic nu se va schimba pe termen scurt, deşi în viitor aplicaţiile şi practicile de intimitate vor fuziona. Dropcam a conchis că "Produsele noastre şi tehnologiile noastre se potrivesc, iar prin unirea aceasta cu Nest vom putea să ne realizăm viziunea."

Fondatorul Nest, Matt Rogers deja încearcă să calmeze utilizatorii care îşi fac griji despre schimbările care ar putea interveni: "La fel ca şi în cazul clienţilor Nest, Dropcam va intrat sub politica de intimitate Nest, ceea ce înseamnă că acestea nu vor fi împărtăşite cu nimeni, nici măcar cu Google fără consimţământul clientului. Nest are un model de afacere plătit şi reclamele nu fac parte din strategia noastră. Cumpărând Dropcam vom aplica aceleaşi politici."

Cele mai citite

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...

Industria României, în declin pentru al șaselea an consecutiv

Economiștii avertizează că România are nevoie de o politică industrială clară, sprijin pentru inovație și tehnologizare Industria României continuă să fie în declin pentru al...

Mircea Lucescu: Am comis prea multe greșeli tehnice

Antrenorul Mircea Lucescu s-a declarat nemulțumit de prestația jucătorilor, după meciul cu Kosovo Mircea Lucescu a criticat evoluția echipei sale după meciul disputat împotriva selecționatei...
Ultima oră
Pe aceeași temă