Proprietarii clubului Colectiv au încheiat un contract cu formația ”Goodbye to Gravity”, care prevedea că dacă trupa asigura peste 400 de spectatori în noaptea concertului, nu plăteau chirie pentru sală, relatează Hotnews.
Astfel, dacă formația asigura între 250 și 400 de participanți ar fi plătit 500 de euro pentru chirie, iar dacă în club s-ar fu aflat sub 200 de persoane, chiria creștea la 1.000 de euro, se arată în referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventivă a acționarilor Clubului Colectiv.
Procurorii au stabilit că circa 400 de persoane se aflau în noaptea incendiului în club. Dintre acestea 32 de persoane au murit, iar alte 170 au suferit leziuni grave.
Contractul a fost semnat în data de 30.10.2015 între SC CLUBCOLECTIV SRL şi DIGIDREAM SRL (formaţia Goodbye to Gravity).
”Să asigure participarea unui număr de minim 400 de participanţi la acest eveniment în spaţiul Colectiv, în caz contrar, nu i se va rambursa suma prevăzută la capitolul IV din prezentul contract în termenele şi condiţiile prevăzute de acesta; numărătoarea va fi ţinută de locator cât şi de locatar şi poate fi dovedită în prealabil prin materialul video asigurat de camera de monitorizare de la intrarea în club. Dacă totuşi locatorul asigura între 250 şi 400 de participanţi i se va rambursa jumătate din chirie”, se arată în contract.
Unul dintre acționarii clubului, Alin Anastasescu, a declarat procurorilor că „a fost închiriat localul cu excepţia barului, care a rămas în administrarea” acţionarilor.
„Costul biletelor de intrare nu este decizia noastră. Noi aveam 2 praguri contractuale, respectiv, dacă veneau sub 200 de persoane se plătea o chirie de 1000 de euro, dacă veneau între 250-400 de persoane se plăteau 500 de euro, iar dacă veneau peste 400 de persoane nu se plătea chiria. Practic, cu cât mai multe persoane vin la spectacol, cu atât chiria este mai mică. Justificarea este că, cu cât mai multe persoane vin la un concert, cu atât creşte consumaţia barului. Efectiv, creşte şansă de a face profit prin vânzarea de băuturi de la bar. Garanţia sau chiria reprezintă profitul minim, care asigura acoperirea cheltuielilor„, a spus acesta, potrivit referatului citat.
Procurorii susțin că administratorii clubului au incercat să evite prevederile legale în domeniu, respectiv obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.