Libanul era cufundat ieri in doliu si incertitudine, la o zi dupa asasinarea ministrului Industriei, Pierre Gemayel. La fel ca in cazul uciderii in 2005 a premierului Rafic Hariri, banuielile se indreapta spre Siria, care respinge insa orice amestec. Crima, condamnata vehement pe plan international, ar putea redestepta demonii razboiului intr-o tara cunoscuta candva drept "Elvetia Orientului".
De confesiune crestin maronit, Pierre Gemayel (34 de ani), cunoscut pentru orientarea antisiriana, a fost ucis intr-o periferie a Beirutului. Masina pe care o conducea fusese blocata in trafic de persoane inarmate care au deschis focul asupra ministrului. Grav ranit, acesta a decedat la spital.
Vestea a cazut ca un trasnet in Liban, tara macinata de lupta pentru putere dintre guvernul condus de Fouad Siniora, antisirian si sprijinit de Occident, si opozitia pro-Damasc in frunte cu Hezbollah.
Presedintele american George W. Bush a cerut identificarea autorilor "actului terorist", in vreme ce Franta se teme de o noua tentativa de destabilizare a Libanului. Crima a intervenit exact in momentul in care Consiliul de Securitate al ONU a dat unda verde pentru infiintarea tribunalului international care sa-i judece pe asasinii lui Rafic Hariri.
Risc de razboi civil
"Fac ceea ce au promis: vor sa asasineze orice om liber din Liban", declara seful majoritatii parlamentare antisiriene, Saad Hariri, fara sa nominalizeze explicit Damascul. Deputatul si liderul druz Walid Joumblatt a fost mai direct: "Stapanul de la Damasc sa stie ca nu-i va speria pe libanezi cu asasinatele. Fiecare crima e un cui in cosciugul regimului sirian", a avertizat el.
De cealalta parte, ambasada siriana la Washington a calificat drept "mascarada menita sa pateze reputatia Siriei" speculatiile privind implicarea Damascului in asasinat. Iar miscarea siita Hezbollah considera ca asasinatul urmareste "sa aduca Libanul in haos, pierdere si razboi civil". Presedintele libanez pro-sirian Emile Lahoud si-a chemat compatriotii la uniune nationala si dialog.
Pretul sangelui
Lacrimi, strigate de durere si manie, flori si rafale de arme automate indreptate spre cer au acompaniat cortegiul funerar care ieri a adus trupul neinsufletit al lui Pierre Gemayel in orasul sau natal, Bikfaya. Mii de crestini s-au adunat in fata casei parintesti, unde tatal defunctului, fostul presedinte Amin Gemayel, a cerut conationalilor sa se abtina de la proteste si "sa-si dedice noaptea rugaciunilor pentru conciliere nationala". Funeraliile sunt programate astazi.
De-a lungul vremii, familia Gemayel a fost greu incercata, asemenea tarii pe a carei viata politica si-a pus amprenta de cateva decenii. Ales in august 1982 presedinte al Libanului, Bashir Gemayel a fost asasinat o luna mai tarziu. Cu un an inainte, fiica sa in varsta de 4 ani fusese ucisa intr-un atentat cu masina-capcana. Libanul a fost condus, intre 1982 si 1989, de fratele lui Bashir, Amin. Dupa acordul de la Taef din 1989, care consacra tutela siriana asupra Libanului, familia Gemayel s-a refugiat la Paris, de unde a revenit in anul 2000.