Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că Mihai Stoica a decis să renunţe la funcţia de manager general la Steaua, din cauza rezultatelor slabe ale echipei şi a faptului că nu este agreat de unele persoane din conducere, potrivit Mediafax.
„Mihai Stoica mi-a zis: «Pleacă Roni, eu l-am adus, rezultatele nu sunt îmbucurătoare, eu plec împreună cu el. Eu îmi asum încrederea pe care mi-ai dat-o. Cum mi-ai dat încredere şi putere maximă şi cum m-am lăudat când am avut rezultate, acum la eşec, plec şi eu». El nici nu e agreat acolo, de anumite persoane. El putea să rămână din punctul meu de vedere. Pleacă acum, dar nu a fost dat afară. Nu e niciun fel de altă discuţie. El va rămâne prietenul meu. Singurul lucru care l-am rugat a fost să rămână un colaborator, un consultant, pentru că el cunoaşte fotbalul. Şi să rămână şi un fel de scouter la Steaua”, a spus Gigi Becali la GspTv.
Becali a mărturisit că Mihai Stoica nu mai crede în şansele Stelei de a câştiga titlul în acest sezon. „I-am zis că dacă o să câştig campionatul, vreau să vină din nou înapoi. El a zis că nu mai avem cum să câştigăm campionatul. O să vadă că Gigi Becali e puternic”, a mai spus el.
Stoica ocupa funcţia de manager general al Stelei din noiembrie 2010. Venit la Steaua atunci când antrenor era Marius Lăcătuş, Mihai Stoica a mai lucrat alături de alţi doi tehnicieni, Sorin Cârţu şi Cosmin Olăroiu în sezonul precedent. Iniţial, după plecarea lui Lăcătuş, Stoica s-a opus vehement numirii lui Cârţu şi a anunţat că va demisiona dacă acesta va fi numit antrenor. Mihai Stoica s-a răzgândit până la urmă şi a rămas managerul Stelei. El a câştigat alături de Steaua Cupa României în sezonul precedent. Antrenorul Roni Levi a fost propus de Mihai Stoica pentru funcţia de antrenor la Steaua.
Mihai Stoica a mai fost angajatul Stelei între 2002 şi 2007, ca director executiv în primii doi ani şi ca manager general în ultima parte a primului mandat. În mai 2007, în urma unor neînţelegeri cu Gigi Becali, Stoica a părăsit pe Steaua şi a semnat cu Unirea Urziceni, club la care a rămas trei sezoane şi alături de care a câştigat titlul de campion al României în sezonul 2008/2009.
Ca angajat al Stelei, Mihai Stoica a obţinut două titluri de campion al României (2004/2005 şi 2005/2006), precum şi Supercupa României (2006). De asemenea, cu el în conducere, Steaua a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA, ediţia 2005/2006.
În perioada februarie 1992 – iunie 2002, Stoica a ocupat pe rând funcţiile de preşedinte al secţiei de fotbal, vicepreşedinte şi director general al clubului Oţelul Galaţi.
La începutul sezonului trecut, Mihai Stoica a ajuns la un acord cu finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, pentru ocuparea postului de manager general, însă a părăsit clubul după numai câteva zile din cauza conflictului dintre Porumboiu şi antrenorul Juan Ramon Lopez Caro.