2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialGigi Becali, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare cu SUSPENDARE în Dosarul...

Gigi Becali, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare cu SUSPENDARE în Dosarul sechestrării. DECIZIA este DEFINITIVĂ. Vezi varianta integrala a condamnării

Deputatul PNL George Becali, membru al comisiei juridice a Parlamentului, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie   la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că i-a sechestrat şi interogat pe hoţii care i-au furat limuzina. Perioada de încercare este de 8 ani, timp în care Becali trebuie să respecte reguli stricte.

În afară de pedeapsa de trei ani cu suspendare, Becali  a primit şi pedepse accesorii prin care nu are dreptul să aleagă şi să fie ales, nu are dreptul să ocupe funcţii de demnitate publică,  dar şi acestea au regim de suspendare, ca şi pedepasa principală de trei ani închisoare.

 În concluzie, potrivit regulamentelor actuale ale camerelor Parlamentului, Gigi Becali poate rămâne în continuare parlamentar, chiar dacă a fost condamnat pentru fapte penale, cu suspendare. Aflat în Dubai, Becali a transmis că demisonează din PNL .

 Becali a anunţat presa că  avea intenţia să se sustragă unei eventuale condamnări cu executare şi să se  retragă  în Ecuador

Becali şi-a aşteptat pedeapsa din Dubai – Emiratele Arabe Unite –  probabil pentru a sustrage unei eventuale condamnări cu închisoarea. În susţinerea acestei ipoteze stă însăşi declaraţia lui Gigi Becali dată  cotidianului Pro Sport, si anume, spune Becali,  “(…) am spus că plec din ţară pentru liniştea familia. Poate să moară mama mea la auzul deciziei instanţei, aşa că i-am transmis că nu o să fiu în ţară.

Ipotetic vorbind, Dubai are tratat de extrădare pentru crimă droguri şi arme, nu pentru ce sunt eu acuzat. Sunt pregătit de orice, am soluţii pentru orice s-ar întâmpla. Cum să mai stai în România dacă un stat face abuzuri? (…).Dacă se decide să fiu arestat, atunci o să plec în Ecuador, am timp în cele trei patru zile în care se discută ridicarea imunităţii parlamentare.(…) Nu mă urc eu în avion până nu aflu sentinţa”.

Becali mai are două dosare pe rolul instanţei, respectiv dosarul “VALIZA” ( 1,7 milioane de euro cu care actualul parlamentar voia să ”premieze” nişte jucători de fotbal pentru a câştiga un meci, ceea ce favoriza echipa Steaua deţinută de inculpat, motiv pentru a fost acuzat de dare de mită) şi dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, care l-a îmbogăţit pe latifundiarul-inculpat.

 In  toate dosarele penale – inclusiv în cel în care a fost condamnat definitiv de instanţa supremă- Gigi Becali a obţinut achitări la instanţele inferioare.

 Ce spune PNL despre condamnarea lui Gigi Becali

 Alina Gorghiu, purtătorul de cuvânt al PNL, a anunţat demisia lui Gigi Becali din grupul parlamentar PNL, iar Crin Antonescu, cel care în urmă cu doar câteva zile s-a afişat cu prietenul său, Gigi Becali,  susţinătorul său  patetic la candidatura  de preşedinţia României, acum s-a lepădat de acesta, declarînd sec presei ” N-a fost vorba de niciun parteneriat între noi, a fost o relaţie normală„. De asemenea, Antonescu a spus că demisia este un act unilateral şi că Becali va activa ca deputat independent. 

Din Dubai, Gigi Becali a anunţat presa că îşi dă demisia  din PNL pentru a nu-i face rău lui Crin Antonescu, dar dacă acesta îl roagă, rămâne în PNL. Deocamdată, Antonescu NU l-a rugat să rămână în PNL.

 Ce spune PSD despre condamnarea lui Gigi Becali

  Eugen Nicolicea (PSD), secretarul Camerei Deputaţilor  din care face parte şi Gigi Becali, a declarat presei că îi pare rău că  Gigi Becali  a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, dar  că nu îşi va pierde mandatul de deputat .

„Hotărârile judecătoreşti pot fi contestate de ambele părţi, probabil că dânsul va uza de căile extraordinare de atac. Declaraţia mea personală este doar că îmi pare rău pentru el. (…) Mie îmi pare rău de orice cetăţean român şi de orice coleg”, a mai declarat Nicolicea.

Care este sentinţa definitivă a Înaltei Curţi

Completul de cinci judecători a Înaltei Curţi – Livia Stanciu (preşedintele Inaltei Curţi), Florentina Dragomir, Francisca Vasile, Sorina Popescu si Alina Ioana Ilie -, a decis condamnarea definitivă a inculpaţilor George Becali, Ştefan Fănuş Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila şi Marcel Popa la câte trei ani închisoare fiecare pentru fiecare dintre cele trei fapte penale de sechestrare săvârşite ( au sechestrat trei persoane, pe  care le suspectau de furtul limuzinei lui Becali), şi a aplicat pedepasa cea mai grea de trei ani ( în România nu se adună pedepsele, pentru că dacă se adunau câte tei ani  pentru fiecare faptă de sechestrare, inculpaţii trebuiau condamnaţi la câte 9 ani închisoare fiecare).

 De asemenea, instanţa a aplicat aceloraşi cinci inculpaţi şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor şi anume dreptul de a alege  si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, precum şi  dreptul de a ocupa o functie ce implică  exercitiul autoritatii de stat, pe care le-a suspendat pe durata de încercare de 8 ani. Cu alte cuvinte, Becali poate rămâne în Parlament, dar timp de 8 ani are obligaţii de indeplinit, altfel se pune în executare pedeapsa.

Un alt inculpat -Romulus Dumitrescu- a fost condamnat cu suspendare la doi ani închisoare, cu o perioadă de încercare de patru ani.

 Obligaţiile condamnaţilor cu suspendare, între care şi deputatul Becali, pe perioada de încercare de 8 ani

 Pe durata executării pedepsei cu suspendare şi a perioadei de încercare , potrivit legii penale “inculpaţii se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov (inculpaţii Becali George, Dediu Ştefan Fănuş, Mila Mihai şi Popa Marcel) şi

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă”  . Durata de încercare  în lotul deputatului Becali este de opt ani.

Inculpaţii au fost obligaţi  la plata sumelor de câte 10000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

 Instanţa a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive

 De asemenea, instanţa supremă a dedus din pedeapsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive, după cum urmează:
    – pentru inculpatul BECALI GEORGE, de la 2 aprilie 2009 la 17 aprilie 2009;
    – pentru inculpatul DEDIU ŞTEFAN FĂNUŞ, de la 2 aprilie 2009 la 1 mai 2009;
    – pentru inculpatul DUMITRAŞCU NICOLAE, de la 2 aprilie 2009 la 1 mai 2009 şi de la 4 mai 2010 la 24 mai 2011;
    – pentru inculpatul ZMĂRĂNDESCU CĂTĂLIN OTTO, de la 2 aprilie 2009 la 1 mai 2009;
    – pentru inculpatul MILA MIHAI , de la 16 aprilie 2009 la 15 mai 2009;
    – pentru inculpatul POPA MARCEL, de la 13 aprilie 2009 la 12 mai 2009.

 Instanţa a mai dispus  confiscarea în folosul statului, de la inculpatul Popa Marcel, a unui pistol marca Walther seria F 001750, cu două încărcătoare, armă , care se află depusă la DGPMB, Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă.

Cei sechestraţi şi-au schimbat declaraţiile şi nu au cerut despăgubiri

 Instanţa de judecată a mai constatat că părţile vătămate STAN CONSTANTIN DAVID, MĂRGEAN ŞTEFAN şi NICULAE TINEL ( acuzaţi în dosar separat de furtul limuzinei deputatului Becali) nu s-au constituit în părţi civile , deci nu au cerut despăgubiri. Reamintim că, în faţa instanţei de judecată,  autorii furtului maşinii lui deputatului  şi-au schimbat declaraţiile iniţiale, în care susţineau că au fost sechestraţi şi torturaţi. In faţa judecătorilor ei au susţinut că s-au deplasat de bunăvoie  la Becali, în portbabagajul unei maşinii, pentru a nu murdări acea maşina,  nu că au au urcat în portbagaj pentru că au fost ameninţaţi cu pistolul, aşa cum au susţinut iniţial în faţa procurorilor.
______________________
   

UPDATE: Gigi Becali a demisionat din PNL şi va activa ca parlamentar independent, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Citeşte şi Antonescu: Becali a DEMISIONAT din PNL, va fi parlamentar independent

_ _ _ _

UPDATE: Deputatul PNL Gigi Becali, contactat telefonic de Realitatea TV după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în Dosarul sechestrării, a refuzat să comenteze sentinţa dată de instanţa supremă.

În schimb, a adoptat un limbaj licenţios: „Da, mă, ce vreţi? (…) Băi, ştii ceva? Chiar nu ţi-e rusine? (…) Ce nenorocit eşti şi tu. N-ai pic de ruşine!”.

_ _ _ _

UPDATE: Gigi Becali a fost condamnat, luni, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul sechestrării. Decizia este definitivă.

_ _ _ _

Emoţii mari pentru deputatul George Becali. Instanţa dă astăzi decizia definitivă în dosarul în care este acuzat că i-a lipsit de libertate pe cei care i-au furat maşina. Procurorii au cerut o pedeaspă de 11 ani şi jumătate pentru parlamentar.

Dacă va fi condamnat la închisoare cu executare, George Becali îşi va pierde mandatul de deputat. El va afla din Dubai sentinţa magistraţilor, potrivit Digi 24.

Citeşte şi Dosarul TRANSFERURILOR. De luni se judecă recursurile celor opt „nume grele” din fotbalul românesc

George Becali a fost trimis în judecată în 2009, alături de bodyguarzii lui şi de poliţistul Romulus Dumitrescu pentru lipsire de libertate.

Anchetatorii spun că el a vrut să-şi facă singur dreptate şi le-a cerut gărzilor de corp să-i prindă pe hoţii care i-au furat maşina.

Citeşte şi Gigi Becali vrea să ceară azil politic în Dubai

Aceştia au fost duşi într-un bar din Pipera unde, potrivit anchetatorilor, ar fi fost sechestraţi şi supuşi unor violenţe fizice şi psihice, fiind puşi să scrie şi şi să semneze declaraţii în care consemnau că ei au furat maşina.

Deputatul este judecat în alte două dosare pentru fapte de corupţie.

Cele mai citite

Cel mai mare operator nuclear din lume, pregătit să revoluționeze piața energetică românească

EDF Trading intră pe piața de energie din România, înainte de liberalizarea din 2025 Divizia de trading a gigantului francez de stat Électricité de France,...

Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri 

Pentru bebelușii născuți prematur fiecare zi este o luptă. Trupurile lor firave au nevoie de atingerea și iubirea părinților, atât de limitată în...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă