Pentru a treia oară în ultimii ani, Ghiţă Mureşan a revenit acasă, la Cluj, pentru a organiza o nouă ediţie a „campului”, cum se spune în America, „tabără” `n româneşte, pentru copii de la 8 la 15 ani. Ca de obicei, are succes, iar filozofia sa de viaţă te cucereşte, fie că este expusă într-un interviu, la o conferinţă de presă sau „strecurat” printre două întâlniri la Federaţie. A învăţat în America ce înseamnă sport şi ştie că viaţa sub panou este scurtă. „Învăţătura este totul”, conchide gigantul de 2,31 m.
Ghiţă Mureşan, a trecut şi a treia ediţie a campului pe care îl organizezi la Cluj. Cum a fost?
Am avut două serii de copii, pe două grupe de vârstă, de la 8 la 10 ani, respectiv de la 10 la 14, în total 80 de copii înscrişi. Mă bucur să ştiu că sunt atâţia copii interesaţi de baschet la Cluj. Poate nici trei-patru copii de aici nu vor ajunge baschetbalişti de performanţă, dar este foarte important pentru ei să facă mişcare, să facă un sport de echipă care să-i ajute să se integreze mai bine în comunitate.
De ce faci asta? Costă timp şi bani…
Fac acest lucru pentru că vreau să dau înapoi copiilor ceva ce eu n-am avut când am început baschetul. Fac multe campuri de acest fel în SUA, dar la Cluj e ceva special, pentru mine e cel mai frumos oraş din lume. Aş fi vrut să existe o astfel de oportunitate atunci când m-am apucat eu de baschet, să fie un loc unde să joc baschet din plăcere.
Nu eşti un descoperitor de talente, ci un îndrumător spre sport…
De obicei taberele de vară le fac nu pentru ca să descopăr noi talente. Campurile sunt pentru copii care încearcă să descopere ceva în baschet. Baschetul e o competiţie de echipă şi individuală în acelaşi timp. Trebuie să se descopere ei pe ei, înainte să-i descopăr eu pe ei.
Câţi copii îţi frecventează şcoala din SUA, Giant Basketball Academy?
Acum este plină, ba chiar am prea mulţi copii pentru spaţiile de antrenament şi de meciuri pe care le am, adică cele trei săli de şcoală cu care lucrez.
Când ai fost la Cluj te-ai „suprapus” cu echipa naţională care se afla în cantonement acolo. Ce zici de echipa noastră?
România în baschet e foarte departe de alte ţări europene. Este nevoie de mult timp şi răbdare pentru a ajunge acolo, sus. Vă dau un exemplu: copiii care au fost la campul de la Cluj nu vor fi baschetbalişti după 7 zile, ci după mulţi ani. Aşa şi cu naţionala! E nevoie de timp.
Se vorbeşte că am putea naturaliza câţiva jucători pentru a întări naţionala.
Cred că e o idee bună naturalizarea unui jucător de mare valoare, din NBA sau Europa. Să nu uităm că naţionala este locomotiva baschetului românesc. Nu ştiu cum e acum, dar pentru mine, când cânta imnul României, mi se ridica părul pe mine şi îmi curgeau lacrimile. Mă bucur să văd atâţia tineri la echipa naţională. Ei trebuie să fie exemple pentru cei care vin din urmă, iar toţi trebuie să aibă o atitudine de mândrie când îmbracă acest tricou pe care scrie România.
Simţi că se schimbă ceva în baschetul nostru?
Cred că da, iar investiţiile care s-au făcut în ultimul timp în sectorul baschetului pentru copii şi juniori ar putea să-şi arate roadele pe viitor, dacă va păstra acelaşi trend şi în continuare. Sunt 10-12 cluburi de baschet pentru copii şi juniori în Cluj, iar peste 2.000 de copii practică acest sport. Sunt şi alte oraşe unde se întâmplă asemenea fenomene şi asta nu poate fi decât benefic pentru baschetul românesc.
Dar la seniori?
Cred că acum este un moment prielnic pentru a începe promovarea tinerilor jucători români. Baschetul a căpătat popularitate, au venit jucători străini de valoare care au crescut nivelul campionatului şi oamenii au început să vină la sală. Echipele de club trebuie să fie mândria baschetului pe plan local şi trebuie să atragă cât mai mulţi jucători români. Dacă se va merge pe această linie, cred că în 10 ani putem avea un baschet competitiv la nivel european în ceea ce priveşte naţionala.
Eşti la curent cu baschetul de peste Ocean. Ce părere ai de evoluţia lui Vlad Moldoveanu, care joacă la un colegiu american şi vine şi la naţională?
A început foarte bine! Important pentru el este să continue. Să dai 30 de puncte într-un meci este foarte bine, dar trebuie să ai o evoluţie continuă. Îi doresc să fie ferit de accidentări.
Pe vremea când evoluai în NBA ai venit mai rar la naţională.
Da, am pus NBA-ul pe primul plan. Ştiam că nu pot juca toată viaţa şi trebuia să îmi asigur viitorul. Când timpul şi programul mi-au permis-o, am revenit.
Ghiţă, ce planuri de viitor ai?
Sincer, mă tentează să fiu antrenor. Aştept să se elibereze un loc, ca să spun aşa, şi m-ar tenta să antrenez în NBA. Cunosc baschetul şi cu asta vreau să mă ocup. Dacă se va ivi vreo oportunitate, mi-ar plăcea să antrenez echipe de seniori.
Ultima întrebare: ce sfat le-ai da copiilor din România care visează să ajungă baschetbalişti?
Sunt milioane de copii care visează să ajungă jucători profesionişti, în NBA. Dintre aceştia ajung doar câteva sute. Pentru ceilalţi viitorul lor este şcoala. Ca să ajungi jucător trebuie să exersezi cât mai mult şi niciodată să nu te consideri suficient de bun.
Antrenorii trebuie să îi facă pe copii să iubească baschetul. Sportul trebuie să fie în primul rând pentru recreere, iar şcoala pentru viitor, orice părinte trebuie să ştie asta.
Gheorghe Mureşan se simte acasă şi în America, şi în România. Are o casă la Cluj şi una în Crofton (Maryland), acolo unde stă împreună cu soţia sa, Liliana, şi cei doi băieţi. Deţine o şcoală de baschet în SUA, „Giant Basketball Academy”, de fapt, o „firmă” care se ocupă cu organizarea de competiţii pentru cei mici.
7 ÎNTREBĂRI
RAPIDE
Regreţi că ai neglijat, poate, alte momente frumoase ale copilăriei?
Singurul regret pe care îl am este şcoala. Făceam sport, aveam scutire şi nu eram obligat să merg la şcoală, care este cea mai importantă pentru copii.
Vorbeşti mai mult ca un părinte decât ca un antrenor.
Sunt şi eu părinte. Noi, la camp, încercăm să facem şi educaţie, nu doar baschet. Este vorba despre socializare – mai mulţi copii împart aceeaşi minge -, despre mişcare şi recreere.
Copiii abia aşteaptă să revină, nu-i aşa?
Da, pentru că aici nu-i obosim pe copii. În acelaşi timp se distrează, muncesc şi învaţă despre responsabilitate. Îşi fac prieteni pentru că muncesc cu prieteni şi depind unii de ceilalţi.
Ai doi băieţi. Joacă baschet?
Obiectivul meu ca părinte este ca Victor şi George să meargă bine cu şcoala. Nu îi văd mari baschetbalişti, nici măcar nu ţin să joace baschet dacă vor să facă sport.
Îi duci la sală?
Ei singuri aleg. Eu doar le lărgesc orizonturile cum s-ar spune. Copilul nu trebuie să facă ce-i place părintelui, ci ceea ce-i place lui.
Sport sau învăţătură?
Nu sunt de acord cu ce se spune la noi, că dacă eşti sportiv de performanţă faci doar sport. Părerea mea este că un elev trebuie să facă în primul rând şcoală. Sportul îl faci după ore, doar dacă ai note bune.
Dacă este un copil talentat la sport, trebuie insistat?
Aici intervin părinţii. Ei trebuie să-şi ghideze odraslele întâi spre învăţat şi apoi spre sport.
1
UNICAT
Este singurul român care a jucat în NBA, la Washington Bullets (1993-1999) şi New Jersey Nets (1999-2000). A debutat la U Cluj şi a mai jucat la Pau Orthez (Franţa).
2
ACTOR
Un moment special a fost atunci când a încercat actoria, fiind personajul principal în filmul „Uriaşul Meu” (My Giant -1998), în care a jucat împreună cu Billy Crystal.
3
DEPĂŞIT
În martie 2007 a jucat într-o echipă a celor mai înalţi jucători din lume, fiind singurul joc în care nu a fost cel mai înalt om de pe teren, Sun Mingming având 2,36 m.
4
MILIONAR
Conform site-ului „basketball-reference.com”, în cele şase sezoane din NBA a câştigat 6,8 milioane de dolari, cel mai mare salariu fiind în ‘96/’97 – 2,3 milioane dolari.
5
PREMIU
A câştigat, la finalul sezonului ‘95/’96, titlul NBA de „Most Improved Player Award”, fiind jucătorul care şi-a îmbunătăţit cel mai mult evoluţia faţă de sezonul precedent.
BIOGRAFIE
Nume: Gheorghe Dumitru Mureşan
S-a născut la Triteni (Cluj)
Data naşterii: 14 februarie 1971
Înălţime: 2,31 m
Greutate: 140 kg
Poreclă: Big Ghiţă
