Traian Basescu a riscat si chiar a gafat cu ocazia tentativelor sale de a slabi stransoarea oligarhilor din jurul sistemului democratic. S-a bazat mult prea mult pe sfaturile unui fost consilier, dovedindu-se incapabil a-i pastra pe altii, mai cerebrali, in serviciile presedintiei. Si-a adus propriul partid la capatul rabdarii, precum s-a putut constata recent, cand formatiunea democrata a decis ca nu este pregatita de o ruptura completa, definitiva de liberali. S-a dovedit incapabil sa atraga profesionisti ambitiosi din cadrul societatii civile, deoarece nu dispune nici de un plan si nici macar de o serie de proiecte care ar cere prezenta unor asemenea specialisti.
Oponentul sau Calin Popescu Tariceanu a identificat in schimb o misiune acceptabila din punctul de vedere al activistului civic proeminent de talia lui Marius Oprea – oricare ar fi suspiciunile acestuia la adresa figurilor oligarhice care se peregrineaza pe culoarele puterii, aversiunea sa fata de statul opac pe care il considera perpetuat de catre Traian Basescu este mult mai puternica.
Presedintele este “baftos” cu ghiotura in ceea ce-i priveste dusmanii. Indicii ca PC, PSD si chiar PNL au devenit platforme de lansare sau ocrotire a variilor interese economice exista, har Domnului, iar aceste interese fie contravin, prin desfasurarea activitatilor lor, unor legi ale statului, fie se pozitioneaza, in unele cazuri, chiar deasupra prevederilor legale. PC ramane cel mai bun si clasic exemplu al oligarhilor activi in politica. Indiferent de aptitudinile sale manifestate in afaceri, talentul l-a parasit pe Dan Voiculescu in sfera politica. A ingaduit partidului sau sa devina un adevarat sanctuar pentru un numar considerabil de figuri compromise si dispretuite, emblematice pentru era Nastase. Flancat de DIP si Rodica Stanoiu, ii va fi extrem de greu sa argumenteze cu toata seriozitatea ca el si partidul sau doresc altceva decat reprezentarea unor interese dubioase ce aspira la controlarea statului. Atat Mircea Geoana, cat si Calin Popescu Tariceanu par a se afla sub presiunea conservatorilor spre a lansa asaltul final asupra Cotrocenilor, in timp ce militantii antiprezidentiali din mass-media solicita demiterea Monicai Macovei si investigarea afacerilor lui Basescu de catre oficiali promovati odinioara de Rodica Stanoiu. Odata izgonit din raiul Cotrocenilor, Basescu ar urma sa suporte tacamul complet al rigorilor legii ca pedeapsa pentru modul in care s-a comportat in calitate de presedinte.
Totusi, indiferent de gradul controlului detinut de oligarhi in presa romaneasca, transformarea lui Basescu intr-un dusman al poporului se va dovedi o sarcina extrem de grea, daca nu chiar imposibil de indeplinit. Credibilitatea oligarhilor ramane redusa, cariera lor una suspecta, in timp ce popularitatea sefului statului persista, in pofida unor pasi gresiti facuti. Oamenii sunt dispusi a trece cu vederea postura de confidenta a Elenei Udrea atat timp cat presedintele continua sa para determinat a-si risca gatul si cariera pentru a asigura implementarea unei justitii impartiale, neinstrumentalizate de cei putini, dar influenti.
Membrii partidului sau se vor fi intrebat, probabil, uneori, incotro ii duce si conduce Basescu, dat fiind ca este relativ evident ca PD inca se consulta cu fostul lider de partid inainte de fiecare miscare cruciala. Dar si PLD da semne ca ar dori sa se lanseze pe post de pol reformator, dotat cu idei si intentii proprii – in acest sens, platformistii au pregatit deja un program detaliat al agendei reformelor necesare in numeroase domenii ale politicii. Pana in prezent insa, PLD nu pare a fi atras totusi cine stie ce numar impresionant de personaje noi, determinate a trece la reformarea reala a statului – acum, ca tot a devenit unul membru al UE.
Dintre tarile care au aderat la Uniune, Romania nu este nici pe departe singura care trece printr-o criza institutionala. Însa este de-a dreptul bizar ca seful statului sa se pozitioneze de partea taberei progresiste, in timp ce majoritatea parlamentara agreeaza si se multumeste cu rolul de instrument aflat la indemana oligarhilor. Într-o postura relativ similara se gasea, in 1866, si Alexandru Ioan Cuza, nevoit sa abdice la presiunea boierimii conservatoare.
Dar, asa cum a tinut sa aminteasca presedintele cu ocazia sarbatoririi a 148 de ani de la unirea principatelor, primul domnitor al statului national Romania lasase in urma sa o importanta mostenire reformatoare. Avand in vedere stilul sau administrativ de pana acum, nu acelasi lucru se va putea spune, candva, despre Traian Basescu – chiar daca ii va fi dat, in cele din urma, sa triumfe asupra inamicilor sai.
Tom Gallagher, profesor
la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
