7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialGheorghe Popescu speră la o eliberare condiţionată. Când i se va judeca...

Gheorghe Popescu speră la o eliberare condiţionată. Când i se va judeca cererea

Cererea de eliberare condiționată din închisoare a fostului căpitan al naționalei, Gheorghe Popescu, va fi judecată în 5 octombrie. El execută la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor din fotbal, potrivit Agerpres. 

O comisie din cadrul Penitenciarului Jilava a propus, săptămâna trecută, eliberarea condiționată a lui Gheorghe Popescu, acesta îndeplinind toate condițiile necesare, inclusiv executarea a jumătate din pedeapsă.

La calcularea zilelor executate în închisoare, comisia a avut în vedere și munca prestată de Gheorghe Popescu, precum și faptul că el a scris mai multe cărți.

De altfel, ca urmare a comportamentului bun avut în detenție, Gheorghe Popescu a beneficiat de mai multe recompense, inclusiv acordarea unor zile de permisie.

Pe 4 martie 2014, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Gheorghe Popescu în dosarul transferurilor din fotbal la trei ani, o lună și zece zile de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, el având și interdicția de a fi reprezentant al unui club de fotbal pe durata unui an după ce va fi eliberat din penitenciar.

Acuzațiile la adresa lui Gheorghe Popescu se referă la nedeclararea unor sume de bani în legătură cu transferurile fotbaliștilor Lucian Sânmărtean (de la Gloria Bistrița la Panathinaikos-Grecia) și Florin Bratu (de la Rapid la Galatasaray-Turcia).

Gheorghe Popescu a fost obligat atunci de instanță să plătească la ANAF, în solidar cu Jean Pădureanu, Ioan și Victor Becali, suma de 328.440 lei în contul transferului fotbalistului Lucian Sânmărtean și 2,2 milioane lei, în solidar cu George Copos și Ioan Becali, în legătură cu transferul lui Florin Bratu.

De altfel, judecătorii au dispus și confiscarea de la Gheorghe Popescu a sumelor de 75.000 USD și 1.000.000 USD, din care a fost scăzută suma de 1.330.000 lei, plătită de acesta cu titlu de impozit pentru transferul fotbalistului Florin Bratu.

Până în prezent, alți doi condamnați din acest dosar au fost eliberați condiționat din închisoare — Jean Pădureanu și George Copos.

Cele mai citite

Ford retrage de la vânzare sute de mii de mașini cu motoare EcoBlue din cauza problemelor de emisii

Ford va derula o campanie de rechemare în service pentru aproximativ 769.000 de vehicule echipate cu motoare diesel EcoBlue, după o investigație a autorităților...

Apple renunță la ideea abonamentului pentru iPhone. Motivele invocate de companie

Apple a renunțat la conceptul unui „abonament hardware” pentru iPhone-uri, o idee explorată încă din 2022, potrivit surselor citate de Bloomberg. Modelul presupunea ca utilizatorii...

Ford retrage de la vânzare sute de mii de mașini cu motoare EcoBlue din cauza problemelor de emisii

Ford va derula o campanie de rechemare în service pentru aproximativ 769.000 de vehicule echipate cu motoare diesel EcoBlue, după o investigație a autorităților...
Ultima oră
Pe aceeași temă

2 COMENTARII