Un politician mexican s-a urcat pe zidul ce separă Mexicul de Statele Unite pentru a demonstra preşedintelui american, Donald Trump, că planul său de a construi un zid la frontiera celor două state este ”absurd”, informează The Independent.
Braulio Guerra, reprezentant al statului mexican Querataro, a declarat că ”este uşor să sari zidul, dar există multe alte pericole pentru oamenii noştri”.
”Drepturile omului, principiile şi demnitatea nu sunt negociabile”, a adăugat acesta.
Donald Trump a semnat un ordin executiv în luna ianuarie pentru a iniţia construirea zidului, carae susţine el ”este absolut necesară”.
Experţii au avertizat că zidul ameninţă aproximativ 111 specii de animale, în pericol de dispariţie, din cauza daunelor produse mediului.
Braulio Guerra a afirmat că zidul ar fi ”un reziduu absurd şi inutil”.