Daimler ia în considerare construirea primei sale uzine din Rusia, care va produce automobile Mercedes-Benz, a anunţat un purtător de cuvânt al producătorului auto german, transmite Reuters citată de Agerpres.
„Suntem în negocieri cu executivul rus pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerinţele economice pentru producţia locală de automobile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Daimler. Acesta nu a dorit să precizeze când ar urma să fie luată o decizie, câte automobile ar urma să fie construite la fabrica din Rusia şi care ar fi valoarea investiţiei.
Publicaţia germană Handelsblatt anunţa că Daimler va cheltui aproximativ 200 milioane de euro (224 milioane de dolari) la noua fabrică unde vor fi asamblate anual 30.000 de SUV-uri.
Săptămâna trecută, Association of European Businesses (AEB) a anunţat că vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare au scăzut în mai cu 14,5% în Rusia, la 107,665 unităţi, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia şi al deprecierii rublei. În aprilie, livrările auto pe piaţa rusă au scăzut cu 8,5%, cel mai redus nivel din ultimii 10 ani.
Vânzările Mercedes înregistrează creşteri semnificative şi brandul are nevoie de noi capacităţi de producţie pentru a face faţă cererii. Mercedes-Benz, divizia de lux a Daimler, şi-a menţinut în luna mai poziţia de cel mai vândut brand de lux din lume, după ce rivalele BMW şi Audi au raportat încetinirea livrărilor în China.
Obiectivul strategic al Mercedes este să redevină lider mondial pe piaţa automobilelor de lux, o poziţie pe care a pierdut-o în faţa BMW în 2005, iar în 2011 a căzut pe locul al treilea, după Audi.
În 2013, Daimler a inaugurat oficial, la Sebeş, în România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz.