5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialGermania şi Polonia către Rusia: Renunţaţi la Transnistria

Germania şi Polonia către Rusia: Renunţaţi la Transnistria

Miniştrii de Externe ai Germaniei şi Poloniei i-au transmis un mesaj lui Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, la întâlnirea pe care au avut-o în exclava rusească Kaliningrad, cuprinsă între Polonia, Lituania şi Marea Baltică: Rusia ar trebui să renunţe la susţinerea republicii separatiste Transnistria, dacă îşi doreşte o relaţie bună cu Occidentul.

„Pornim de la premisa că Federaţia Rusă doreşte o bună cooperare cu Occidentul. Până când acest lucru va fi pus în practică, vom coopera în formatul Rusia – UE”, a declarat ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, citat de cotidianul polonez Rzeczpospolita, preluat de UNIMEDIA.

Ministrul Radoslaw Sikorski şi cel german Guido Westerwelle au încercat să-l convingă pe Lavrov că Moscova ar trebui să renunţe la sprijinul acordat regimului de la Tiraspol, relatează NewsIn.

Germania este considerat principalul partener al Rusiei în Uniunea Europeană, atât din punct de vedere economic, cât şi diplomatic. În timpul războiului din vara lui 2008, când Rusia a invadat Georgia, cuvântul Germaniei a cântărit greu în domolirea ofensivei militare ruseşti. Polonia urmează să preia şefia Consiliului Uniunii Europene de la Ungaria, de la 1 iulie.

Pe de altă parte, ministrul de externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a participat în calitate de invitat special, la Bydgoszcz, în Polonia, la o altă reuniune, a şefilor diplomaţiilor din Polonia, Germania şi Franţa. Iurie Leancă a apreciat rolul crescând al Uniunii Europene în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. În acelaşi context, au fost discutate perspectivele reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2 în vederea soluţionării conflictului. Acest format de negociere implică Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Transnistria, OSCE, Uniunea Europeană şi Statele Unite. Negocierile sunt blocate de câţiva ani.

Cele mai citite

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă