0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialGeorge Mihăiță, omagiat la Serile Filmului Românesc

George Mihăiță, omagiat la Serile Filmului Românesc

Festivalul Serile Filmului Românesc „Timpul“ începe azi la Iași cu o gală dedicată actorului George Mihăiță. Alături de acesta, vor mai participa la eveniment actorii Vladimir Găitan și Ileana Popovici, partenerii lui din filmul iconic al cinematografiei românești „Reconstituirea“, în regia lui Lucian Pintilie.

Un moment important al serii va fi acela când George Mihăiță va fi premiat de către Institutul Cultural Român. Premiul constituie un gest de recunoaștere pentru întreaga activitate cinematografică de până acum. Alături de distincția ICR, George Mihăiță va primi trofeul SFR Timpul, ediția a VI-a, pentru că aceasta este ediția care-i este dedicată, cu două seri în care vor fi difuzate filme în care a făcut roluri remarcabile.

Seara de gală va începe de la ora 19.00 la Teatrul ”Luceafărul” și va fi prezentată de Andrei Giurgia, directorul festivalului, și de actorul Adrian Păduraru, ambasadorul cultural al evenimentului, și începe de la ora 19.00.

Seara de gală se va încheia cu vizionarea filmului „Reconstiruirea”, considerat de critici drept cel mai bun film românesc din toate timpurile.

Program – Serile Filmului ­Românesc TIMPUL, ediția a VI-a

Miercuri, 6 mai 2015

12.00 – Lansare de carte „Dramele adolescenților” de George Mihăiță – Cărturești Palas

17.00 – Accident (1977) regia: ­Sergiu Nicolaescu – Teatrul “Luceafărul” Iași

19.00 – Gala Serile Filmului Românesc TIMPUL, ediția a VI-a –Teatrul “Luceafărul” Iași

Invitați: George Mihăiță, Irina Margareta Nistor, Ileana Popovici, Vladimir Găitan

19.40 – Reconstituirea (1968) regia: Lucian Pintilie – Teatrul “Luceafărul” Iași

22.10 – Discuții cu: George Mihăiță, Irina Margareta ­Nistor, Ileana Popovici, ­Vladimir Găitan

Joi, 7 mai 2015

17.00 – Veronica (1972) regia: ­Elisabeta Bostan – Casa de ­Cultură a Studenților Iași

18.30 – Discuții cu: George Mihăiță, Irina Margareta ­Nistor

20.00 – ”Undeva la Palilula” (2012) regia: Silviu Purcărete – Grădina Palas

22.30 – Discuții cu: George Mihăiță, Pușa Darie, Irina Margareta Nistor

Vineri, 8 mai 2015

17.00 – ”America, venim!” (2014) regia: Răzvan Săvescu – 90 min. – Casa de Cultură a Studenților Iași

18.30 – Discuții cu: Răzvan Săvescu, Tania Popa, Ion Sapdaru

20.00 – ”De ce eu?” (2015) regia: Tudor Giurgiu – Grădina Palas

22.10 – Discuții cu: Tudor ­Giurgiu, Emilian Oprea

Sâmbătă, 9 mai 2015

17.00 – ”Love Building” (2013) regia: Iulia Rugină – Casa de Cultură a Studenților Iași

18.30 – Discuții cu: Alexandru Papadopol, Dorian Boguță

20.00 – „Alt Love Building“ (2014) regia: Iulia Rugină – ­Grădina Palas

22.00 – Discuții cu: Alexandru Papadopol, Dorian Boguță

Duminică, 10 mai 2015

17.00 – ”Aferim!” (2015) regia: Radu Jude – 105 min. – Casa de Cultură a Studenților Iași

18.50 – Discuții cu: Teodor ­Corban, Florin Lăzărescu, ­Cuzin Toma

20.00 – Gala ”Declarație de dragoste” 30, regia: Nicolae Corjos (1985) – Grădina Palas

21.40 – Discuții cu: Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Andrei Duban, Ion Caramitru și Gianina Corondan

22.30 – Gala de închidere.

» Actorul George Mihăiță își va lansa la Iași cartea „Dramele adolescenților”.

Cele mai citite

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă