26.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialGeoană: Subiectul Schengen riscă să năruie proiectul UE

Geoană: Subiectul Schengen riscă să năruie proiectul UE

Preşedintele Comisie parlamentare Pro-Schengen, Mircea Geoană, a declarat miercuri că subiectul Schengen e doar vârful unui val de populism şi naţionalism care ameninţă proiectul UE, precizând că poziţia Franţei trebuie să aibă în vedere eforturile făcute de România pentru securizarea frontierelor, transmite Mediafax.

„Subiectul Schengen este doar vârful iceberg-ului cu privire la un val de populism şi naţionalism care riscă să năruie întreg proiectul european. Noi când pledăm pentru intrarea româniei în Schengen nu pledăm exclusiv pentru un subiect relativ tehnic, ci pledăm pentru tratarea egală şi ca parte egală a tuturor ţărilor europene în marele nostru proiect european (…) România este prima ţară interesată să-şi protejeze frontierele, nu facem de dragul Schengen. Geografia României care a generat şi interesul istoric al Franţei în poziţia noastră geo-politică este acela de a separa estul de vest, când este vorba de crimă organizată şi când este vorba de infracţionalitate. Avem cea mai lungă şi complicată frontieră externă din Europa. Interesul nostru este de a nu lăsa mafia de la est şi mafia de la vest să-şi dea mâna pe deasupra sau pe dedesubtul teritoriului nostru naţional”, a declarat Geoană în cadrul unei întrevederi a Comisiei parlamentare Pro-Schengen cu parlamentarul francez Jean-Pierre Dufau, raportor pentru imigraţiei şi integrare în Adunarea Naţională a Franţei.

Citeşte şi Ce transmite Corlăţean Franţei cu privire la aderarea României la Schengen

El a menţionat că riscul privind criminalitatea organizată este unul „mortal pentru securitatea naţională a României”, acesta fiind principalul motiv pentru care au fost făcute demersurile în securizarea frontierelor.

De asemenea, senatorul PSD a precizat că susţine ca prin intermediul Crucii Roşii să fie adoptat modelul promovat în Italia care „să evite tentaţia de a reveni la practici care aduc mai degrabă de perioada fascistă şi nazistă în Europa decât de perioada democratică şi europeană”.

„Se poate realiza efortul legitim al statului francez de a cunoaşte care este identitatea unui cetăţean străin pe teritoriul respectiv, să ştie dacă într-adevăr revine în mod ilegal sau intră în mod ilegal în Franţa şi prin alte metode mai soft decât prin metodele de foarte multe ori prea brutale şi care sunt condamnate şi de Comisia Europeană”, a mai precizat Geoană.

Cele mai citite

Vremea se răcește semnificativ și devine instabilă în Capitală: Averse torențiale și descărcări electrice

Potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea în Capitală se va schimba radical în ziua de duminică. Se așteaptă o...

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...

Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune și solidaritate din partea clericilor și credincioșilor în fața avertizărilor meteo de furtuni

În contextul avertizărilor meteorologice de cod galben și portocaliu de furtuni puternice și ploi abundente, Patriarhia Română face apel la rugăciune și solidaritate din...
Ultima oră
Pe aceeași temă