Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a confirmat, luni, întâlnirea cu Traian Băsescu în timpul căreia s-a discutat despre dosarele lui Adrian Năstase, potrivit Mediafax.
„Ambasada americană trebuie să confirme sau să infirme existenţa şi veridicitatea acestor informări”, a declarat Mircea Geoană.
„Este 2007, cine ştie ce întâlniri au fost în perioada respectivă, dar relatările sunt puţin bizare. Nici stilul de vorbire şi nici ceea ce este acolo nu pare să fie veridic„, a mai spus Geoană.
El a fost întrebat dacă s-a întâlnit cu şeful statului înainte de suspendare.
„Întâlnirea de la Cotroceni, pe aceasta mi-o aduc aminte şi pot să confirm că a fost o discuţie. (…) A spus tuturor„, a precizat Geoană, referindu-se la întâlnirea cu şeful statului în timpul căreia s-a discutat despre dosarele lui Adrian Năstase.
Şeful statului l-ar fi ameninţat pe Mircea Geoană că „dă drumul în public” dosarelor lui Adrian Năstase, pentru a-i demonstra că plângerile penale împotriva fostului premier sunt de la membri PSD, conform unei relatări a şefului ANI, Cătălin Macovei, preluată de diplomaţii americani la Bucureşti.
Informaţia apare într-o relatare publicată de Hotnews, care citează o telegramă „WikiLeaks” transmisă de misiunea diplomatică de la Bucureşti către Departamentul de Stat de la Washington.
„Geoană şi alţi PSD-işti s-au plâns că dosarul Năstase este politic. Băsescu ar fi replicat tăios: «Nu mă faceţi să dau drumul la aceste dosare în public – fiecare dintre plângerile penale împotriva lui Năstase sunt de la oameni din partidul vostru, nu al meu»”, se arată într-o telegramă a misiunii diplomatice a SUA în România din 2009, clasificată drept „Confidenţial”. Subiectul telegramei: „O furtună perfectă: corupţia, statul de drept şi reforma justiţiei se află în prim-plan în România”.