» La 20 de ani de la caderea zidului din Berlin, nostalgia comunista pare sa acapareze Europa de Est. In Romania ultimilor trei ani, numarul celor care cred ca sistemul comunist este o idee buna a crescut cu peste zece procente.
» Sociologii cred ca asistam la un paradox: creste numarul celor care nu au trait comunismul greu pe propria piele, dar carora li se pare ca inainte de 1989 era mai bine. Pe de alta parte, criza economica ii indarjeste si mai rau pe cei care chiar au dus-o mai bine in acea vreme si in acelasi timp naste noi "prozeliti" ai ideii.
Un sfert dintre rusi declara ca Stalin a fost un conducator bun si ar vota cu el daca ar mai fi in viata, scrie publicatia americana USA Today. In Europa de Est, unde comunismul de tip sovietic a domnit aproape 50 de ani, se petrece un fenomen similar, care umbreste aniversarea de 20 de ani a caderii zidului din Berlin. Sondajele de opinie arata ca tot mai multi oameni spun ca sistemul comunist a fost o idee buna pur si simplu sau o idee buna si din pacate aplicata gresit.
Ungurii (72%), ucrainenii (62%) si bulgarii (62%) cred ca acum o duc mai rau ca pe vremea comunismului, conform unui sondaj de opinie al Centrului de Cercetare Pew din Washington. In Romania, sondajele arata ca, din 2006 pana in prezent, cu 11% mai multi romani au eliminat semnul intrebarii din clasica vorba de duh "pai era mai bine pe vremea lui Ceausescu" si au transformat-o in certitudine.
Intr-un barometru de opinie al Fundatiei Soros, din 2006, 53% din cei intervievati au raspuns ca sistemul comunist este o idee buna. Profilul celor care au raspuns astfel indica persoane peste 55 de ani, cu maximum opt clase si venituri foarte mici. In 2009, comunismul a crescut si mai mult in ochii romanilor: 64% din respondenti au spus ca sistemul comunist a fost o idee buna, dar aplicata gresit, conform unui sondaj CURS realizat pentru "Jurnalul National". Majoritatea celor intervievati considera statul drept un "tatuc" care trebuie sa controleze economia, sa limiteze veniturile personale si sa asigure tuturor locuri de munca si "un trai decent".
Sociologul Ovidiu Voicu, de la Fundatia Soros, considera ca in Romania asistam la un paradox: "Pe masura ce ne indepartam de 1989, scade numarul celor care chiar stiu cum a fost atunci. In schimb, creste ponderea celor care spun ca atunci era mai bine". Paradoxul functioneaza pe toate palierele de varsta, chiar si in randul tinerilor care in 1989 erau la gradinita. Sociologul Mircea Kivu considera ca "s-au inmultit persoanele care stiu doar ce li s-a povestit despre perioada comunista si care in 1989 aveau pana in 20 de ani". Ovidiu Voicu spune ca este foarte usor ca tinerii sa fie influentati de niste clisee auzite de la altii, pentru ca sistemul de educatie trateaza extrem de superficial perioada comunista. Cei care sufera de nostalgia comunismului functioneaza dupa doua tipare, explica cei doi sociologi.
Primul are legatura cu perioada de criza economica. "Cei saraci, cei someri, cei batrani sunt adevaratii pierzatori pe timp de criza. Cineva care si-a pierdut locul de munca se va gandi cu nostalgie si cu speranta de mai bine la perioada comunista, cand toti aveau un loc de munca", spune Ovidiu Voicu. Pe de alta parte, exista oameni care chiar traiau mai bine pe vremea comunisului, iar acum nu mai au nici o perspectiva. Mircea Kivu da exemplul muncitorilor de la uzinele "23 August", care castigau mai bine decat profesorii universitari. "Oamenilor de acest fel le-a fost greu sa se adapteze. Orice schimbare abrupta a unui sistem are perdantii si castigatorii ei", spune sociologul. In perioadele de criza, asa cum este cea in care traim, "acesti oameni se gandesc ca in comunism nu se intampla asa ceva. Reactia apare ori de cate ori Romania trece printr-o perioada mai grea", mai spune Kivu.
Pe de alta parte, "utopia comunista suna bine. Asta au in minte nostalgicii: povestea utopica a comunismului cel bun, care apare mereu, in toata lumea, pe timp de criza, nu lucrurile concrete din comunism", spune Ovidiu Voicu. Sociologul Mircea Kivu nu exclude ca in Romania, ca si in toata Europa, sa apara o noua generatie de "stangisti care chiar cred aceasta poveste, ca sistemul comunist era o idee buna. Memoria este selectiva, iti amintesti in general lucrurile bune. Raspunsul lor arata de fapt ca nu le place cum stau lucrurile acum". Numarul nostalgicilor dupa comunism va scadea o data cu iesirea din criza economica, dar si din instabilitatea politica, socotesc cei doi sociologi.