7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialGazoductul Iaşi-Ungheni va fi finalizat până în decembrie

Gazoductul Iaşi-Ungheni va fi finalizat până în decembrie

Construcţia gazoductului care va lega reţelele din România şi Republica Moldova pe traseul Iaşi-Ungheni va începe în august şi va fi încheiată până la sfârşitul anului, în urma unei investiţii totale de 23-24 milioane euro, a declarat joi ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, transmite Mediafax.

„Interesul nostru pentru interconectarea Republicii Moldova la sistemele noastre de gaze naturale şi energie electrică este maxim”, a spus Niţă, într-o conferinţă de presă, organizată după o întâlnire cu o delegaţie din Republica Moldova, condusă de Valeriu Lazăr, viceprim-ministru şi ministru al Economiei.

Niţă a afirmat că gazoductul va putea transporta într-o primă fază 500 milioane metri cubi, iar într-o etapă următoare va fi construită o staţie de comprimare. Acest proiect va fi lansat anul viitor, în urma unei investiţii estimate la 10-20 milioane euro.

Lazăr a arătat că pentru a atinge capacitatea maximă va fi nevoie şi de construcţia unui gazoduct intern suplimentar, care să lege Ungheni de Chişinău.

Lazăr a afirmat, răspunzând unei întrebări, că în prezent Republica Moldova importă gaz de la Gazprom, prin Ucraina, iar pentru gazul românesc va plăti „preţul pe care îl va oferi piaţa”.

„Operatorul de sistem importă sub trei miliarde de metri cubi anual. (…) La acest moment, preţul pe piaţă este în jur de 500 dolari mia de metri cubi, vorbesc de un preţ mediu la consumator. Observaţi că este mai mare decât preţul de piaţă în România. Ştim că şi în România odată cu liberalizarea pieţei preţul va fi în creştere. Estimările arată pe un orizont de timp de patru-cinci ani că oricum preţul de piaţă în România va fi atractiv pentru furnizorii din Republica Moldova”, a spus Lazăr.

Şi Niţă a răspuns că România va vinde gazele la preţul pieţei.

„Nu ştiu, 400-450 (dolari pe mia de metri cubi – n.r.) nu ştiu cât este, cât va fi în Europa la vremea respectivă”, a spus Niţă.

Pe segmentul energiei electrice, ministrul delegat pentru Energie este estimează că prima linie de interconectare va fi finalizată în maximum doi ani.

Cele mai citite

Acord istoric în industria auto: Honda, Nissan și Mitsubishi își unesc forțele

Producătorii japonezi de automobile Honda și Nissan au anunțat intenția de a fuziona, formând astfel al treilea cel mai mare producător auto din lume,...

Oportunitate pentru firmele din România: Sponsorizare ONG-uri și facilități fiscale

Pentru firmele plătitoare de impozit pe profit, cheltuiala cu sponsorizarea nu este deductibilă fiscal Firmele din România au la dispoziție o oportunitate valoroasă de a...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă