Viscolul din luna februarie a adus pe lângă dramele umane, un consum record de gaze naturale, mai ales în Europa Centrală, şi implicit, importuri record de gaze din Rusia. A existat însă un moment destul de scurt în care livrările Gazprom au scăzut cu 30%. Un studiu publicat recent de Center for European Policy Analysis (CEPA) susţine că există o soluţie pentru această problemă: gazele de şist.
România a primit de curând câteva veşti bune în materie de independenţă energetică. Descoperirea rezervelor de gaze din platoul continental al Mării Negre îi oferă o perioadă graţie înainte ca rezervele mai vechi să fie epuizate. Totodată, acordul AGRI care va permite Bucureştiului să aducă gaz natural lichefiat (LNG) din Azerbaidjan prin Georgia până la Constanţa va reprezenta un element de siguranţă energetică suplimentar.
Cu toate acestea am primit şi veşti proaste. Proiectul gazoductului Nabucco este ca şi mort şi chiar dacă se va realiza, se va realiza cu costuri mult mai mici şi într-o variantă diminuată cu două treimi în ceea ce priveşte capacitatea de transport a gazelor, ceea ce va servi producătorilor şi transportatorilor dar nu va servi intereselor originare ale proiectului: independenţa energetică a Europei.
Hegemonia Gazprom
Gazprom este furnizorul dominant în regiunea Cental-Europeană şi în această calitate a beneficiat enorm de acest monopol şi a reuşit să ţină statele din fosta sa sferă de influenţă în stare de dependenţă. Un studiu realizat în 2006 de Agenţia Suedeză de Cercetări în domeniul Apărării a calculat că între 1991 şi 2004 au existat peste 40 de întreruperi motivate politic ale furnizării de energie către statele fostului Pact de la Varşovia şi statele baltice, majoritatea tăieri de gaze. Alte două crize majore s-au produs în ianuarie 2006 şi ianuarie 2009 când a fost afectată întreaga Europă.
Singura formă de apărare a statelor din Europa Centrală a fost foaptul că erau ţări de tranzit dar aceasta este sistematic ocolită. Construcţia gazoductului Nord Stream a limitat cantitatea de gaze tranzitată prin ţările Europei Centrale şi există discuţii despre un Nord Stream2 şi chiar un Nord Stream3. Acest lucru înseamnă că din cele 140 de miliarde de metri cubi pe care Gazprom îi vinde în Europa, 80 de miliarde ar putea să nu tranziteze Europa Centrală. Şi lucrurile nu se opresc aici.
După gerul din februarie, preşedintele Gazprom, Alexei Miller, a declarat că scurta criză de aprovizionare dovedeşte cât de utilă este construcţia conductei South Stream pe sub Marea Neagră, cu o capacitate prevăzută de 63 de miliarde de metri cubi pe an, care va ocoli România şi Europa Centrală şi va ajunge în Occident prin Balcani. Gazprom îşi permite să facă aceste investiţii pentru că, pe de o parte, deşi vinde numai o treime din producţia sa totală în Europa, primeşte în schimb două treimi din venituri, iar pe de alta pentru că mizează corect pe o creştere a consumului de gaz în UE, dacă Bruxelles-ul îşi menţine ţintele de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Cum producerea energiei din surse regenerabile este scumpă şi ineficientă şi cum gazul emite cu 50% mai puţin dioxid de carbon decât cărbunele, gazul natural pare combustibilul viitorului.
În căutarea de alternative
O soluţie pentru diversificarea surselor de aprovizionare este LNG-ul. În 2010, Gazprom a suferit pierderi financiare semnificative în momentul în care explozia producţiei din Statele Unite a făcut din acestă ţară din importatoare, exportatoare iar gazelele destinate de Gazprom Americii au trebuit redirecţionate către alte pieţe şi cele americane au început să sosească în Europa.
Cu toate acestea, pe termen mediu şi scurt perspectivele LNG nu sunt foarte bune, consideră raportul CEPA. Pe de o parte, s-ar putea ca SUA să nu ofere suficiente licenţe de export pentru a aproviziona Europa. Pe de altă parte, chiar şi dacă o va face, există şanse bune ca exporturile americane să fie redirecţionate spre China şi Japonia, prima aflată în plină explozie industrială iar a doua aflată în căutare de alternative la energia nucleară, după dezastrul de la Fukushima. Deschiderea, în 2014, a Canalului Panama lărgit îi va permite să facă acest lucru mult mai ieftin. În sfârşit, s-ar putea să nu existe suficiente nave care să asigure comerţul cu LNG.
Revoluţia gazului de şist
Adevărata alternativă o constituie exploatarea gazului de şist, consideră autorul raportului. Din momentul în care americanii au reuşit să descopere o tehnologie relativ ieftină şi sigură din punctul de vedere al mediului, producţia a atins niveluri pe care America nu le-a mai văzut din anii ’80. Preţul gazelor în Statele Unite s-au prăbuşit sub trei dolari pentru un milion de unităţi termale britanice (MMBTU) în vreme ce în Europa este de 10-14 dolari. În România este de aproximativ 10 dolari. Aceste preţuri reduse au crescut şi mai mult competitivitate industriilor manufacturiere, în special în industria chimică unde gazul natural se foloseşte atât ca materie primă cât şi drept combustibil. „Dacă statele Europei Centrale precum România, Polonia, Slovacia, Republica Cehă şi Bulgaria vor putea începe să îşi exploateze gazele de şist la o scară viabilă, beneficiile în privinţa securităţii energetice şi economice pot fi considerabile”, conchide raportul.
Europa Centrală ar putea beneficia de sprijinul SUA pentru a înfiinţa un Trust al Gazelor de Şist, care va oferi suport tehnologic dar şi asistenţă în ceea ce priveşte bunele practici de exploatare sau redactarea reglementărilor naţionale. Trustul ar putea realiza cercetări proprii şi ar ajuta la educarea specialiştilor din ţările interesate.
România nu are deocamdată nevoie să recurgă la rezervele de gaze de şist pentru a-şi asigura aprovizionarea cu gaze naturale, dar dacă un proiect asemănător celui cuprins în raportul CEPA se va realiza, nu va trebui să stea deoparte.
