15.7 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialGazda Oscarurilor 2007: Ellen DeGeneres

Gazda Oscarurilor 2007: Ellen DeGeneres

Organizatorii ceremoniei de decernare a premiilor Oscar au anuntat ca au stabilit cine va fi prezentatoarea din 2007 a ceremoniei, si anume actrita si vedeta tv Ellen DeGeneres, a transmis AFP.
Producatorul serii Oscarurilor, Laura Ziskin, a precizat ca Ellen DeGeneres a fost aleasa sa prezinte a 79-a editie a premiilor Academiei, care va avea loc pe 25 februarie 2007.
Ellen a fost foarte uimita si fericita ca a fost aleasa sa prezinte o asemenea ceremonie, fiind pentru prima oara cand i se propune asa ceva. De altfel, ea a declarat: "Atunci cand Laura Ziskin m-a sunat am fost uimita. Exista doua lucruri pe care am vrut mereu sa le fac in viata, unul dintre ele fiind sa gazduiesc Oscarurile si altul sa primesc un telefon de la Laura Ziskin, asa ca va imaginati cam ce am putut scrie in jurnalul meu intim”.
Ellen DeGeneres s-a nascut in urma cu 48 de ani intr-o familie de origine franceza din Louisiana. Artista de musicaluri, actrita si autoare de carti, ea este si gazda emisiunii "The Ellen DeGeneres show”, transmis de NBC, care in decurs de trei sezoane a primit 15 premii Emmy. In 1997 a socat opinia publica prin declaratia sa in timpul unei emisiuni a lui Oprah Winfrey cand a marturisit ca este lesbiana.

Cele mai citite

Plaja din Constanța, în top 15 cele mai relaxante plaje din Europa

Clasamentul a fost realizat, în urma recenziilor de călătorie ale turiștilor Studiul realizat de SpaSeekers.com a numărat de câte ori cuvântul „relaxare” a fost menționat...

19 candidaturi au fost respinse la alegerile prezidențiale. Doi candidați au fost respinși

Până în prezent, pentru alegerile prezidențiale din 2024 din România, au fost depuse 19 candidaturi, dintre care doar 7 au fost validate de Biroul...

Monica Bîrlădeanu s-a căsătorit cu medicul Valeriu Gheorghiță

Monica Bîrlădeanu s-a căsătorit pe 5 octombrie 2024 cu Valeriu Gheorghiță, renumitul medic, într-o ceremonie elegantă desfășurată la Palatul Snagov. Evenimentul a fost unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă