4.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialGaudeamus, între preţuri de criză şi autori de Nobel

Gaudeamus, între preţuri de criză şi autori de Nobel

Ieri s-a deschis Târgul Internaţional Gaudeamus, la Pavilionul Central Romexpo, care va putea fi vizitat până pe 22 noiembrie.

Cărţi la 5, 10 sau 15 lei, reduceri cuprinse între 10% şi 70%, lansarea celor mai noi volume din seria de autor Mario Vargas Llosa, câştigătorul Nobelului pentru Literatură din acest an, o carte de bucate “regală”, nelipsitele romane cu vampiri, dar şi prezenţa lui Norman Manea, cel mai tradus autor român în străinătate, sunt doar câteva din surprizele pregătite în acest an la Gaudeamus.

Ce mai e nou pe la edituri?

”Anul acesta, Humanitas vine cu 300 de titluri, dintre care 50 sunt volume noi, iar reducerile sunt de 10% la toate cărţile”, declară Gabriela Maaz, director de promovare al editurii. În plus, se găsesc şi volume la 10 şi 15 lei.

Sunt peste 30 de lansări, iar printre titlurile noi prezente la târg se numără “Aer cu diamante”-Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu, Iaru Florin, Ion Stratan, “Fluturele negru” de Radu Paraschivescu, “Cartea întrebărilor” de Ioana Pârvulescu şi “Epoca de fier” de J.M. Coetzee, câştigătorul Nobelului pentru Literatură în 2003.

Editura vine şi cu o veste bună pentru cititorii lui Llosa: are în pregătire cel mai nou volum al autorului,”Visul celtului”, apărut în toamna acestui an în Spania şi America de Sud care urmează a fi lansat în România în 2011.

Sâmbătă, se va lansa o nouă serie de autor dedicată lui Mario Vargas Llosa, câştigătorul Nobelului pentru Literatură 2010. Seria numără 16 titluri, dintre care 5 sunt ediţii noi. Tot sâmbătă se mai lansează “Jurnal esenţial” de Monica Lovinescu.

Editura All vine cu 700 de titluri la Gaudeamus, cărţile beneficiind de reduceri cuprinse între 15 şi 7 de procente.

Potrivit Anei Androne, coordonator de marketing la Editura All, titlurile cu cel mai mare potenţial de vânzare în cadrul târgului sunt: “Călătorie în jurul camerei mele/Leprosul din cetatea Aosta” de Xavier de Maistre, “Din registrul ideilor gingaşe” de Paul Zarifopol, “Avuţia maşinilor” de Adam Smith, ce fac parte din cea mai nouă colecţie, In Nuce, “Cine sunteti, Bujor Nedelcovici? Bujor Nedelcovici în dialog cu Sergiu Grigore”, volumul “Viruşi, arme şi oţel” de Jared Diamond, câştigător al Premiului Pulitzer şi bestseller New York Times, vândut în peste un milion de exemplare, dar şi “Fata de hârtie” a lui Guillame Musso.

Editura Polirom îl are ca invitat pe Norman Manea, unul dintre cei mai importanţi eseişti şi prozatori români, lansând în cadrul Gaudeamus cele mai noi volume din seria de autor care îi este dedicată. Acesta va participa  astăzi, de la ora 18:30, la masa rotundă din cadrul târgului de carte, cu tema “Norman Manea: obsesia incertitudinii”.  Tot la Polirom găsim şi romanul “Muzeul Inocenţei” al lui Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2006, şi “Luka şi focul vieţii”, cel mai nou roman din seria de autor „Salman Rushdie”, tradus în limba română la numai câteva luni de la apariţia ediţiei originale.

Printre noutăţi se numără şi George Orwell- “Jurnale”, A.A Vasiliev – “Istoria imperiului bizantin”, Ilf şi Petrov – “America fără etaje” şi Ognjen Spahić – “Copii lui Hansen”.

Rao a lansat la Gaudeamus volumul “…Isme-Să înţelegem moda” în prezenţa autoarei Mairi Mackenzie. Printre titlurile noi ce urmează a fi prezentate publicului, de vineri şi până duminică, se numără: “Un război al minţii”- în prezenţa coordonatorului volumului, George Cristian Maior, “Povestea unei trădări. Spionajul britanic în România. 1940–1944”, în prezenţa autorului Mihai Retegan, Jurnal de… „front“, în prezenţa autorului Ioan Mircea Paşcu şi “Pulbere neagră”, în prezenţa autorului Eugen Ovidiu Chirovici.

Curtea Veche a lansat în ziua deschiderii volumul “Erotica grădinii” de Marko Bela, iar sâmbătă va lansa volumul“Carte regală de bucate” de Principesa Margareta.

“Mai avem ca noi apariţii două volume de teatru, semnate Mario Vargas Llosa, e vorba de Kathie şi hipopotamul” şi “Odiseu şi Penelopa” şi cartea de debut al Adinei Rosetti, “Deadline”, spune Maria Desmirean, PR la Curtea Veche.

Pentru cei interesaţi de cărţi ieftine, reducerile sunt cuprinse între 15 şi 50% şi există şi volume la 5 şi la 10 lei.

Editura Leda din Grupul Corint îşi atrage cititorii pasionaţi de poveştile cu vampiri prin organizarea unei “Vampy Hour”, sâmbătă şi duminică, între orele 18-20, unde se vor putea cumpăra cărţi cu reducere de 35%.

Tot la Corint, vineri, a avut loc prezentarea primei cărţi a lui Andrei Hrebenciuc, “Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice”.

Nemira se laudă cu peste 250 de cărţi cu preţuri cuprinse între 5 şi 20 de lei, reduceri de până la 50% la volumele apărute în anii trecuţi şi discounturi de 25% la cărţile noi, plus pachete cadou cu reduceri ce ajung până la 50%.

“Editura îşi atrage vizitatorii cu 600 de titluri. Dintre apariţiile noi menţionăm al treilea volum din seria Jocurile Foamei, “Revolta”, apoi “Ultima teoremă”, romanul neterminat al lui Arthur C. Clarke şi noua serie de autor a lui Raymond Chandler din care fac parte titlurile “Playback” şi “Adio, iubito”, ne spune Teodora Ivan, coordonator de marketing la Nemira.

Vineri se lansează romanul “Culoarea norocului” de Anca Fusariu, în colecţia Damen Tango, iar duminică are loc lansarea volumului “El sueno espanol” de Albert Cătănuş. Invitatul special va fi Costel Busuioc ce va vorbi celor prezenţi despre viaţa românilor plecaţi la muncă în Spania.

Cele mai frumoase poveşti pot fi cumpărate de la standul editurii Litera cu 10 lei, iar dacă sunteţi pasionaţi de geografie, găsiţi atlase la 17 lei.

Printre cărţile care sigur vor avea succes la public se numără “Îngerul nopţii” de Becca Fitzpatrick, “Ţinutul pustiit” de Samantha Harvey, “Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay şi cele mai noi volume din seria “Casa nopţii” – “Înfruntarea” şi “Obsesia”, declară Raluca Tărnăuceanu, de la departamentul de Marketing al Editurii Litera.

Pentru cei interesaţi de cartea străină, pot să meargă la standurile Prior, Fischer International, Oxford Educational Centre, dar şi la cele ale ambasadelor Italiei şi Franţei.

Noutăţi Gaudeamus 2010.

Din acest an, Gaudeamus va avea, în fiecare ediţie, câte un invitat de onoare.  În 2010 invitată este Belgia, Valonia-Bruxelles, preşedinte de onoare al târgului fiind Jacques Dubois, filolog romanist, profesor la Universitatea din Liège, recunoscut pe plan internaţional ca expert în opera lui Georges Simenon. 

A 17-a ediţie a târgului de carte vine  şi cu lansarea unui proiect internaţional, numit “Bookcrossing”, bazat pe abordarea “citeşte şi dă mai departe”. E simplu, cineva citeşte o carte pe care o lasă apoi într-un loc public pentru ca şi altcineva să o citească. Pe coperta cărţii este trecut un cod, înregistrat pe site-ul www.bookcrossing.com, iar persoana care găseşte cartea trebuie să anunţe acest lucru pe site, să scrie o recenzie şi să repună cartea în circulaţie. În prezent, www.bookcrossing.com are peste 814.000 de utilizatori înregistraţi.

 

Cele mai citite

Opoziția conservatoare din Germania îl acuză pe Olaf Scholz de sprijinirea „propagandei” Moscovei

Cancelarul Olaf Scholz este criticat de opoziţia conservatoare din Germania, care l-a acuzat sâmbătă că a contribuit la "propaganda" Moscovei prin apelul său telefonic...

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

Jurnalista Allison Pearson provoacă dezbateri despre libertatea de exprimare și acțiunile poliției britanice

Controversa privind investigarea jurnalistei Allison Pearson: Între libertatea de exprimare și acțiunile poliție. Cazul Allison Pearson a declanșat o dezbatere intensă în Marea Britanie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă