“Femeia care a scris o carte de bucate după ce un rege a abdicat pentru ea”, “Dezmățarea scrumbiei de Florii și un plating post-mortem”, “Prima râșniță de cafea din București” sau “Primul critic culinar care a scris despre restaurantele din București” sunt doar câteva dintre titlurile articolelor cu care-și momește GastroArt.Ro cititorii.
Există, firește, rubrică de rețete străvechi documentate din izvoarele scrise ale vremii, dar și interviuri cu personaje încă vii și care au lucrur interesante de spus, pe înțelesul oricui.
– Cosmin, ce e GastroArt.ro, mai exact? De ce îl accesează lumea?
Este o revistă. Cu rubrici, cu frecvență editorială bine stabilită, cu colectiv de redacție, cu secretar general de redacție, cu articole de “primă pagină” și articole secundare, cu contabil și ștate de plată și cu “sediu” – unul mobil (laptopul meu cu mine atașat), care se plimbă de acasă la locul meu stabil de muncă ori prin vreo cârciumă oarecare și apoi iarăși acasă. Ce o face pe ea specială este nișa, metaforic vorbind suntem așa… cum să-ți zic, “descălicători de țară”. Nu, nu am inventat noi arheologia culinară. Dar suntem prima revistă dedicată istoriei gastronomice a României cu articole și de antropologie alimentară ori editoriale pe teme de food actual și chiar educație în domeniu. Cu asta eu chiar mă împăunez. Și poate par elitiste, greoaie, aceste teme, inhibante chiar, însă nu-s deloc. Politica noastră editorială prevede ca stilul în care scriem aceste texte să fie accesibil tuturor. În primul rând îi îndemn pe cititori să intre pe site de curiozitate. De acolo, avem noi grijă să îi convingem să se întoarcă. Vă spun, istoria noastră culinară este suprinzătoare și fabuloasă. Publicăm date istorice interesante și povești inedite și încercăm să devenim un site de “știați că?”, de cultură culinară generală.
– Ce așteptări personale ai, crezi că o să trăiești dintr-un site sau crezi că va rămâne un "hobby" mai puțin lucrativ? Ai publicitate pe site? Dacă da, de care?
De sperat, sper. Sunt un optimist incorigibil. Îl aștept pe acel Mecena care să realizeze că cercetarea istoriei gastronomiei este un demers care merită susținut. Visez să am timp și bani să fac cercetare pe teren, așa cum fac unii dintre colaboratorii GastroArt, să bat bibliotecile și arhivele țării, sau măcar să am mai mult timp pentru lecturi (le-am neglijat enorm în ultima perioadă, mi-am ocupat timpul cu alte treburi, cu WordPress-ul, cu întâlnirile, cu alergatul după sponsori, cu acte). După aia mă trezesc și Mecena rămâne în vis iar contul e tot gol și trebuie să alerg după fonduri măcar pentru a-mi plăti colaboratorii. Nu mă plâng, doar sper. Însă, GastroArt.ro este doar primul pas dintr-un concept mult mai larg din care, dacă lucrurile vor funcționa așa cum le văd eu acum, o să câștig și bani. Nu știu câți, nu știu dacă îndeajuns încât să fiu și cu ratele la zi dar și culegând rețete și povești în vreun cătut uitat de lume.
Avem câteva bannere în acest moment pe site. Majoritatea lor sunt acolo doar pentru a simți că încerc să fac și eu ceva concret pentru acei oameni, pentru că ei nu mi-au condiționat sprijinul pentru publicitate. Sunt câțiva oameni din HoReCa, antreprenori aleși pe sprânceană, ale căror businesuri “se pupă” cu conceptul nostru: mâncare, vinuri ori ingrediente corecte la preț corect și care, de-a lungul timpului, au dovedit grijă mare față de clienți, care se ghidează în funcție de sezonalitate și tradiționalism, care susțin mâncarea locală ori producătorii locali și care, în ultimii ani, m-au încurajat în demersul meu de a studia istoria noastră culinară. Sunt acei oameni care pot vinde o ciorbă de lobodă și ștevie acrită cu zamă de varză ori o alivancă alături de un vin bun din struguri copți la malul mării ori pe dealurile transilvănene. Și mă mândresc la culme că o parte din profitul obținut pe urma leurdei sau a unei zacuști cu ghebe ajunge și la noi. Cred că așa arată un circuit corect al banilor din domeniu.
– Cum a primit piața (media, profesioniștii din restaurante, cititorii obișnuiți) GastroArt.ro?
Eu zic că foarte bine. Cuvintele și numărul celor care au dat share revistei m-au copleșit și țin să le mai mulțumesc încă o dată pentru încredere și încurajări. Pe de altă parte, eu știu exact ceea ce fac: acopăr o nișă necesară, una de care ar fi trebuit să se ocupe statul, dar statul nu a fost în stare să creioneze, măcar, o identitate culinară națională. Pe de altă parte, consider că și cifrele de audiență sunt, poate, neașteptat de bune. Scriu acest text în a 12-a zi de la lansarea GastroArt.ro și avem o medie de 650 de unici pe zi. Pentru momentul acesta și pentru specificul siteul-ui, consider că este foarte bine. Avem un public educat și bine targetat.
– Ce planuri ai mai departe?
În primul rând trebuie să pun pe picioare acest site, să îl mai cresc și să îl fac să se autosusțină. În paralel, după cum bine știi, să fac tot ce îmi stă în putință ca Congresul de Gastronomie și Vin (7/8 iunie, Hanul Gabroveni) să fie o reușită. Acest eveniment pe care îl organizez împreună cu tine, cu chef Nico Lontraș și cu Raluca Dumitrana este primul care se ocupă și de istoria gastronomiei, și de identitatea culinară, dar și de prezent și viitor. Apoi urmează alte două proiecte: editura GastroArt specializată în cărți de gastronomie (avem deja o listă excelentă de titluri) și o serie de evenimente culinare. Toate, însă, la timpul lor.
– Te rog, spune-mi că-ți place vinul!
Sunt un consumator frecvent de vin. Dar și de bere!
CV. Cine este Cosmin Dragomir
Cosmin Dragomir s-a născut pe 23 iunie 1982 la Focșani, dar s-a stabilit din 2001 în București. A început cu presa culturală apoi cu cea cotidiană, în ultimii ani specializându-se în jurnalism de gastronomie. În acest moment este copy-writer într-o mică agenție de publicitate și își împarte puținul timp liber între ieșiri la bere cu prietenii și cărți vechi și foarte vechi.
