3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialGarda Financiară Bucureşti a sechestrat 25 de tiruri

Garda Financiară Bucureşti a sechestrat 25 de tiruri

Comisarii Gărzii Financiare Bucureşti au identificat două societăţi comerciale care înregistrau TVA de rambursat de ordinul milioanelor de lei şi au pus sechestru asigurător asupra mărfurilor aflate în stoc, însemnând cinci tiruri (100 tone) de orez şi 20 de tiruri (400 tone) de zahăr, potrivit NewsIn.

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nformează că, în urma monitorizării achiziţiilor intracomunitare, comisarii Gărzii Financiare Bucureşti au identificat două societăţi comerciale care au realizat atât livrări intracomunitare scutite cu drept de deducere, cât şi achiziţii intracomunitare pentru care aplicau regimul de taxare inversă, exigibilitatea TVA fiind la momentul comercializării. Aceste societăţi înregistrau, conform declaraţiilor depuse, TVA de rambursat de ordinul milioanelor de lei”, potrivit unui comunicat emis marţi de ANAF.

De asemenea, în urma extinderii verificărilor privind modul de constituire a TVA deductibilă care a influenţat TVA de plată, s-a constatat că cele două societăţi au relaţionat cu diferite firme printr-o serie de tranzacţii care au dat naştere unei situaţii artificiale cu scopul de a crea condiţiile necesare pentru a deduce TVA şi, pe cale de consecinţă, diminuarea TVA de plată.

„Astfel, s-a descoperit că societăţile în cauză nu au funcţionat la sediile sociale declarate, încărcarea mărfurilor se efectua din locuri necunoscute care nu au putut fi identificate, decontările s-au efectuat prin bilete la ordin, beneficiarul final al sumelor de bani fiind chiar societatea beneficiară a livrărilor intracomunitare”, mai informează comunicatul.

Comisarii Gărzii Financiare Bucureşti au dispus totodată instituirea de măsuri asiguratorii pentru cele două societăţi în valoare de 2.623.134 lei şi, respectiv 5.656.039 lei, aplicând popriri asiguratorii pentru disponibilităţile din conturile bancare, poprirea sumelor datorate de clienţii neîncasaţi în cuantum de două milioane lei, sechestru asigurător asupra mărfurilor aflate în stoc, adică cinci tiruri (100 tone) de orez şi 20 de tiruri (400 tone) de zahăr, precum şi sechestru asigurător asupra mijloacelor fixe deţinute în valoare de opt milioane lei.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă