Marian Iancu, insotit de Gheorghe Chivorchian si Iustin stefan, juristul Politehnicii 1921 stiinta Timisoara, si-a exprimat ieri din nou sprijinul pentru Ionel Ganea, care va aparea azi in fata Comisiei de Disciplina a FRF in urma incidentelor de la partida Poli 1921 – Rapid (1-1), disputata duminica pe arena din Timisoara.
Daca imediat dupa meci presedintele banatenilor a incercat sa-i gaseasca circumstante atenuante fostului international tricolor, ieri a precizat ca gestul lui Ionel Ganea este unul regretabil si nu poate fi scuzat. "Din punct de vedere juridic clubul va face tot ce este posibil pentru a-l apara si pentru a-l aduce cat mai repede pe teren, acolo unde este locul unui jucator cu valoarea si experienta sa", a comentat Iancu.
Oficialul lui Poli a comparat incidentele de la partida de duminica cu cele de la meciul Jiul Petrosani – Rapid, din ultima etapa a sezonului 2005-2006, cand Badoi, alaturi de alti jucatori giulesteni l-au bruscat si lovit pe centralul Anton Helesteanu. Regulamentul disciplinar al FRF lasa loc de interpretari. Conform regulamentului, art. 57 prevede ca participarea unui jucator la o incaierare se sanctioneaza cu suspendare pentru 6-8 jocuri. La art. 56 se specifica faptul ca "oricine foloseste violenta sau amenintari pentru a forta un oficial de meci de a face ceva sau a-l impiedica in oricare mod de a actiona liber va fi sanctionat cu suspendare pentru 9-12 jocuri". In ceea ce priveste abaterile impotriva arbitrilor, infractiunile sunt pedepsite cu suspendare pentru 6-8 jocuri pentru comportare jignitoare sau amenintare la adresa oficialilor, 9-12 jocuri pentru bruscare si constrangere si 16-24 jocuri pentru lovire. "Astfel FRF are de unde alege. Noi cerem ca acest caz sa fie judecat corect. Exista un precedent cu Badoi. Nu am reusit sa aflam ce sanctiuni au fost atunci, cand o intreaga echipa a protestat la adresa lui Helesteanu. Astfel si acest caz trebuie sa fie judecat dupa cel analizat atunci. Regulamentul disciplinar s-a schimbat, insa articolele legate de violenta din teren au ramas neschimbate", a precizat Marian Iancu.
In ceea ce-l priveste pe Ganea, Marian Iancu a precizat ca si-a indreptat atentia catre atacantul de 34 de ani in urma unei discutii cu Mutu si Contra. "Cand acesti jucatori au ajuns la nationala, Ganea i-a luat langa el, i-a invatat, i-a luat acasa la el. Este un om cu un caracter deosebit. Este profesionist, si daca i se respecta promisiunile el da inapoi cu mult mai mult decat i se cere", a explicat Iancu.
CRITICI
Presedintele lui Poli l-a criticat din nou pe directorul general al FRF, Ionut, Lupescu, ce-i drept de aceasta data mult mai voalat. "Lipsa de experienta a celor din conducerea FRF, si aici ma refer la domnul Lupescu, care trebuie sa inteleaga ca mai are de acumulat, se transmite si la nivelurile inferioare. Intr-o etapa in care Dinamo si Steaua nu au jucat, noi am avut parte de o brigada lipsita de experienta, cu arbitri care au maxim 5-6 jocuri in prima liga. Platim baremuri europene, si avem arbitraje care nu ne ofera confortul de a investi in continuare in fotbal. Platim 6.000 de euro pentru o brigada la fiecare meci de acasa", a comentat boss-ul "violetilor".