3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Olguţa Vasilescu – la procesul Universităţii Craiova, ca primar şi...

GALERIE FOTO. Olguţa Vasilescu – la procesul Universităţii Craiova, ca primar şi şef în partidul ministrului Justiţiei

Spectacol total luni, 18 iunie, la Curtea de Apel Bucureşti, în timpul procesului în care  Universitatea Craiova contestă decizia FRF de excludere a echipei din orice competiţie sportivă organizată de federaţie. Verdictul în acest caz a fost amânat cel puţin până pe 25 iunie.

În afara patronului echipei, Adrian Mititelu, prezent să îşi susţină interesele, au mai fost de faţă fosta glorie a Universităţii Craiova, Ilie Balaci, aproape de 30 de membri gălăgioşi ai galeriei echipei, dar şi, surpriză, noul primar al muncipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu.

Îmbrăcată lejer, cu un tricou al Universităţii şi o pereche de blugi, dar pe tocuri, social-democrata a arătat că ştie cui datorează victoria în alegerile de luna aceasta, când a reuşit să-l detroneze pe fostul edil, Antonie Solomon.

De-a lungul campaniei electorale, dar şi înainte, Solomon a fost extrem contestat de către suporterii Universităţii Craiova, care i-au reproşat că alături de alte persoane din oraş a încercat să distrugă echipa. Pe de altă parte, prezenţa primarului Olguţa Vasilescu la Curtea de Apel Bucureşti devine de neînţeles din perspectiva calităţilor oficiale pe care le are. Ex-parlamentar, Vasilescu este acum edil în exerciţiu şi, totodată, membru al conducerii centrale a PSD, partid aflat la guvernare şi din care provine tocmai actualul ministru al Justiţiei. Iar asta, în contextual unui proces adesea tensionat.

Procesul

Tot luni, 18 iunie, avocatul Federaţiei Române de Fotbal, Cristian Ene, a invocat mai multe excepţii, cum ar fi cea a lipsei calităţii de reprezentanţi a avocaţilor Universităţii Craiova, în sensul că avocaţii lui Mititelu nu au fost desemnaţi de lichidatorul judiciar al clubului să susţină această acţiune în instanţă, dar şi a lipsei de obiect a acţiunii de chemare în judecată împotriva federaţiei.

Avocaţii şi-au motivat lipsa de obiect a acţiunii prin faptul că hotărârea Comitetului Executiv al Federaţiei, a cărei anulare se cere, nu mai produce efecte juridice, în prezent existând o hotărâre a Adunării Generale care a consfinţit excluderea Universităţii Craiova.

Ambele excepţii au fost însă respinse de instanţă „de pe scaun”, fără prea multe deliberări. Comportamentul instanţei a stârnit nemulţumirea avocatului şi juristului Federaţiei Române de Fotbal care au formulat cerere de recuzare a magistratului Diana Bulancea, solicitând schimbarea completului de judecată.

Apărătorii au arătat că au suspiciuni asupra imparţialităţii magistratului, depunând în susţinerea cererii mai multe articole de presă care au apărut cu câteva zile înainte de proces. În acele materiale, patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, anunţa deja că luni 18 iunie (ieri – n.r.) va câştiga procesul cu Federaţia Română de Fotbal de la Curtea de Apel Bucureşti. Un verdict este aşteptat pentru data de 25 iunie.

 

Cele mai citite

Mircea Geoană îndeamnă românii să voteze masiv: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară”

Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După vot, Mircea Geoană subliniat...

Traian Băsescu, apel către români: „Turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”

Fostul președinte Traian Băsescu a votat duminică, 24 noiembrie 2024, la Colegiul „Aurel Vlaicu” din București, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După ce...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...
Ultima oră
Pe aceeași temă