Fotografii făcute de „spioni” ne dezvăluie noul model al companiei Mini – Mini Cooper Coupe, scrie publicaţia Car and Driver. Autoturismul va fi lansat în toamna acestui an şi va fi urmat, la scurt timp, de o versiune decapotabilă.
Modelul este foarte similar concept-car-ului prezentat la salonul auto de la Frankfurt din 2009.
Plafonul în formă de şapcă de baseball, portbagajul mic, parbrizul arcuit şi eleronul integrat rămân în designul noului model. Pentru a oferi stabilitate mai bună la viteze mari, modelul din showroom a trebuit îmbunătăţit. Astfel, a fost adăugat încă un eleron activ care se ridică automat la 80 de km/h. Aceasta pare a fi singura schimbare importantă din punct de vedere al designului.
Din punct de vedere al dimensiunilor, coupe-ul este similar modelului hatchback, pierzând mai puţin de 2.5 centimetri în înălţime, cu toate că parbrizul şi geamurile tăiate fac ca plafonul să pară mai jos. Cu toate că cei de la Mini nu au vrut să ofere detalii despre greutatea maşinii, este posibil ca Mini Cooper Coupe să cântărească un pic mai puţin decât modelul actual (1275 de kg). E posibil ca şi interiorul să rămână neschimbat, în afară de eliminarea scaunelor din spate, transformate în spaţiu de depozitare.
Mini Coupe va fi oferit în patru versiuni de motorizare, una dintre ele fiind un diesel, în timp ce vârful gamei dezvoltă 211 CP. Versiunea de bază dezvolă 122 CP şi furnizează un cuplu motor de 160 Nm dintr-o unitate otto aspirată de 1.6 litri. Există şi o versiune de 184 CP, numită Mini Cooper S Coupe, echipată cu versiunea turbo a propulsorului de 1.6 litri, care oferă un cuplu motor maxim de 240 Nm. Cea mai puternică versiune, MINI John Cooper Works Coupe, găzduieşte sub capotă motorul turbo pe benzină de 1,6 litri si 211 CP. Sprintul 0-100 km/h poate fi efectuat în 6,4 secunde, iar viteza de top este de 240 km/h.
Manevrabilitate se anunţă spectaculoasă, mulţumită şasiului îmbunătăţit şi a suspensiilor întărite.