In unele colturi ale lumii, formarea acestui guvern ticsit de nulitati, personaje reciclate si randasi aflati in slujba unor sefi locali ai PNL, este perceputa drept gafa de proportii a lui Calin Popescu Tariceanu. In ciuda eforturilor echipei sale de PR, mediocritatea imanenta premierului se manifesta constant – spre naduful Noricai Nicolai si al lui Crin Antonescu, despre care unele voci sustin ca ar fi fost profund nemultumiti de lamentabila remaniere efectuata. Asa cum ii sta in fire, nici Ludovic Orban nu s-a ferit a-i reprosa liderului de partid rezultatele acesteia.
Sfanta indignare pare insa mai degraba regizata avand in vedere ca misiunea actualului cabinet cam seamana cu cea a decontaminarii reactorului nr. 4 de la Cernobal. Activitatea noilor ministri presupune nu doar depasirea unor situatii de risc, ci si sacrificiul de sine – de unde se poate deduce ca echipa este una dispensabila, recte de sacrificiu. La personaje de genul Tudor Chiuariu se va renunta imediat ce intregul proces anticoruptie va fi fost oprit prin metode provocatoare, iar procurorii care au strans ani buni probe in dosarele vizand politicieni de notorietate suspectati de varii fraude vor fi fost trimisi care incotro sau chiar destituiti. Justitia va avea parte de tactica "pamantului parjolit" spre anihilarea ultimului spirit reformator, masurile preventive fiind inlocuite cu bonificatii ce vor incuraja, pana la urma, alte devalizari petrecute iarasi la scara industriala. Aidoma perioadei de dupa 1945, cand misiunea privind o buna parte a celor mai teribile acte de represiune revenea unor activisti obscuri, dar sadici, sarcina mutilarii reformelor menite a-i feri pe cetateni de cupiditatea oligarhilor a fost trasata, din nou, nulitatilor amorale – indivizi prestabiliti a fi dati uitarii din clipa incheierii contrarevolutiei sau, eventual, scosi tapi ispasitori fie daca Basescu reuseste sa se apere cu succes, fie daca Bruxelles-ul se trezeste din letargie si reactioneaza.
Prin selectarea componentei sale si prin teribila misiune ce-i revine acestui cabinet, Tariceanu a mai transmis, in paralel, o serie de mesaje demne de examinat. Tinerii care aspira la o cariera in serviciul public inteleg de-acum prea bine ca nu profesionalismul si devotamentul fiecaruia conteaza in viitor, ci prudenta si servilismul afisat fata de mai-marii zilei. Concomitent, in urechile oamenilor de rand mesajul a sunat simplu si raspicat – distrugerea lui Basescu, de fapt a unuia care s-a ridicat peste conditia sa, reprezinta un avertisment valabil pentru toti acei insubordonati care nu-si cunosc locul si lungul nasului.
Urechile comunitare care vor dori sa auda pot distinge la randul lor tenta de dispret si deriziune ce le este adresata. S-au dus vremurile in care Bucurestiul se conforma in tacere cerintelor UE – vasnicii lideri romani au constientizat prea bine a fi mizat si castigat in conditiile unui adevarat Vest Salbatic postdecembrist. Asa cum le-au spus reprezentantilor FMI verde-n fata parerea despre consilierea economica primita, asa vor indica Bruxelles-ului ca sistemul de justitie autohton urmeaza sa reflecte bine mersi regulile puterii preocupate de transformarea tarii si nicidecum principii abstracte dragi birocratilor europeni sau aparatorilor drepturilor omului. Nu va convine – la revedere si sa va fie de bine, ca doar exista si alte puteri aflate in ascensiune, mai intelegatoare.
Cat despre PNL – va fi, probabil, partial cutremurat de o asemenea promiscuitate, ceea ce ar proba ca unii liberali au ignorat cel putin un aspect legat de Tariceanu, anume ca acesta nu s-a considerat nicicand intai de toate om politic. A intrat pe scena politica si a parasit-o ori de cate ori demersul a fost in avantajul consolidarii intereselor sale de afaceri. Acum tine cu dintii de scaunul fierbinte de la Victoria pentru a-si proteja aceleasi interese potential lezate de mersul firesc al unei justitii functionale. Refuzand reformele cruciale pentru supravietuirea Romaniei in cadrul UE, face, de fapt, dovada prioritatilor sale cu totul personale. Nu-l va deranja foarte mult daca PSD recucereste bastionul guvernamental – sanse in acest sens existand suficiente datorita interminabilei lupte pentru putere din care a rezultat uitarea sau spalarea multor pacate pesediste. Cine stie, poate ca Tariceanu va fi rasplatit, candva, chiar in "stil Vacaroiu" – dar fireste dupa ce acesta va fi eliberat mai intai jiltul prezidential.
Sa fi putut concepe, vreodata, scriitori de talia lui Garcia Marquez si Vargas Llosa evocarea unei asemenea perfidii? In pofida maiestriei lor, tare ma tem ca nu!
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
