20.4 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăSpecialGalaţiul ar putea rămâne fără apă caldă şi agent termic

Galaţiul ar putea rămâne fără apă caldă şi agent termic

Cu datorii de 310 milioane lei şi cu licenţa expirată, distribuitorul local de utilităţi Apaterm SA este în pragul desfiinţării.

 

Unicul distribuitor de energie termică şi apă caldă în sistem centralizat, SC Apaterm SA Galaţi, ar putea fi desfiinţat după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a blocat conturile, iar Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare şi Utilitate Publică (ANRSC) i-a respins cererea de prelungire a licenţei de func-ţionare. Licenţa Apaterm SA expirase la sfârşitul anului 2010, iar solicitarea pentru eliberarea unei noi licenţe a fost respinsă la sfârşitul lunii martie.

„Apaterm nu mai are la ora actuală licenţă pentru distribuţia agentului termic pentru că a expirat. A avut o perioadă de valabilitate până la sfârşitul lui 2010. Cei de la Apaterm au încercat să obţină o licenţă nouă, pentru care trebuiau să îndeplinească mai multe condiţii: pe de o parte, să aibă încheiat un contract de concesiune legal – şi nu îl au -, iar pe de altă parte trebuia ca operatorul să nu înregistreze pierderi, iar Apaterm înregistrează pierderi. În aceste condiţii, licenţa i-a fost respinsă la sfârşitul lunii martie”, a declarat coordonatorul Biroului pentru Regiunea Sud-Est al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Servicii Comunitare şi Utilitate Publică (ANRSC), Viorel Trif. E foarte probabil ca Apaterm SA să depună un nou dosar, dar la fel de probabil este ca şi acesta să fie respins de ANRSC.

„Vor să depună un dosar pentru o nouă licenţă. Din punctul meu de vedere, chiar şi în această situaţie nu are cum să primească o nouă licenţă, pentru că din punct de vedere economic nu are cum să scape de datorii, iar contractul de concesionare atribuit de Consiliul Local nu mai este valabil”, a adăugat Trif. În opinia reprezentantului ANRSC, pentru a se rezolva situaţia privind distribuţia căldurii şi apei calde în municipiul Galaţi trebuie organizată o licitaţie de către Consiliul Local pentru desemnarea unui distribuitor care să îndeplinească toate condiţiile legale.

Apaterm SA, înglodată în datorii

În urmă cu o lună, ANAF a blocat conturile Apaterm SA, ale cărei datorii la stat erau cifrate, la 31.12.2010, la 6,6 milioane de lei. Apaterm SA avea blocate conturile şi de către producătorul de agent termic Electrocentrale SA Galaţi, care are de recuperat de la distribuitorul de utilităţi peste 300 milioane lei. Apaterm mai datorează alte 3,8 milioane lei furnizorului de apă, Apă Canal SA Galaţi. Potrivit lui Viorel Trif, la Apaterm SA au fost constatate multe nereguli, iar societatea va fi supusă mai multor controale din partea Consiliului Municipal, ANRSC şi Corpului de Control al Ministrului Administraţiei şi Internelor.

Cele mai citite

Pregătiți hainele groase! Vremea se schimbă brusc de duminică

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte ușor şi se vor situa, în general, în limitele perioadei Sâmbătă încă ne vom mai bucura de...

Captură de milioane în Portul Constanța: Peste patru tone de dulciuri și zeci de mii de haine și jucării contrafăcute

Dulciurile și articolele contrafăcute, confiscate de inspectorii vamali, proveneau din China și sunt în valoare de 7,5 milioane de lei Captura a fost făcută de...

Astrele și Banii: Ce trebuie să știe fiecare zodie despre finanțe, în acest weekend

Este un weekend de strategie financiară. Iată cum să-ți ghidezi bugetul pe 2 și 3 noiembrie, în funcție de zodie Nativii din două zodii vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă