Din totalul de 48.000 de carduri de sănătate returnate de Poșta Română la CJAS Galați, o treime au fost distribuite titularilor, în principal cu ajutorul medicilor de familie din comune.
„Noi am avut returnate 47.668 carduri. Până acum s-au distribuit 14.346 de carduri şi au rămas 33.322 carduri. Trebuie să le mulţumesc medicilor de familie din zona rurală, care au înţeles că le este greu asiguraţilor să se deplaseze la Galați din comune de la marginea judeţului. Medicii de familie din rural au distribuit 6.337 carduri, iar prin ghişeele de la CJAS am eliberat 8.009 carduri. Acum, în Galaţi, avem 26.713 carduri de distribuit cu cod de parafă şi mai avem 4.361 fără cod parafă. Le vom căuta noi localitatea şi să vedem la ce medici de familie s-au înscris între timp. Din cele 26.713, mai avem 2.148 carduri din alte judeţe, cele mai multe din Bucureşti. Este vorba de persoane care s-au mutat în alte localităţi şi cardul a venit la medicul la care au fost înscrişi iniţial”, a declarat Elena Vrabie, directorul CJAS Galați.
În timp ce în județ au luat cardurile 186 din cei 256 de medici de familie, în Galați au acceptat să le ia pentru a le distribui asiguraților numai 30 din cei 102 medici de familie, motivația fiind că în această perioadă au un program aglomerat din cauza ascensiunii afecțiunilor respiratorii. Utilizarea cardurilor va fi obligatorie de pe 1 mai.