0.9 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialGălăţenii, campioni naţionali la neplata creditelor bancare

Gălăţenii, campioni naţionali la neplata creditelor bancare

Gălăţenii se află pe un de neinvidiat loc 1 pe ţară la restanţele la plata creditelor bancare, în ultimii patru ani valoarea totală a restanţelor crescând de 28 de ori. Este o creştere fără precedent, de trei ori mai mare decât media înregistrată la nivel naţional. Potrivit datelor BNR, restanţele gălăţenilor la plata creditelor au crescut de la 25,5 milioane de lei în august 2008, la debutul crizei, la 717 milioane lei în iulie 2012, adică o creştere de 28 de ori.

Şi anul trecut Galaţiul era pe primul loc în clasamentul naţional al datornicilor către bănci, cu o rată de 14,7% restanţe la plata creditelor. Potrivit statisticilor BNR, restanţele gălăţenilor la plata împrumuturilor bancare erau în valoare totală de 150 milioane euro. La credite în valută, valoarea totală a împrumuturilor era de 1,028 miliarde lei, din care 539 milioane credite de consum şi 477 milioane credite pentru locuinţe. În lei, gălăţenii împrumutaseră 804 milioane, din care 627 milioane credite de consum, 38 de milioane credite pentru locuinţe şi 131 milioane pentru alte scopuri. Anul trecut, Galaţiul a ajuns pe locul 3 în clasamentul judeţelor cu cele mai mari descreşteri ale contribuţiei la PIB, scăderea fiind de 791 milioane lei, de la 10,88 miliarde la 10,09 miliarde lei. Alt efect al crizei a fost desfiinţarea a peste 6.000 de IMM‑uri.

La desfiinţarea locurilor de muncă s-a adăugat austeritatea din sectorul bugetar şi reducerile de salarii din cel privat. Potrivit unei analize econtext.ro, în perioada de debut a crizei, 2007-2009, au scăzut creditele bancare angajate de salariaţi, de la 32,5% la 23,9%, dar au crescut creditele angajate de patronii de IMM-uri, de la 29,5% la 36,4%. Au scăzut cu 4-5% creditele angajate de pensionari, şomeri şi agricultori. La nivel naţional, procentul de angajare a unor credite a scăzut de la 20% la 14,1%.

Topul creditării din Regiunea Sud-Est

În ceea ce priveşte valoarea creditelor angajate, sunt mari diferenţe între judeţele din Regiunea Sud-Est. Constanţa ocupă locul 3 pe ţară. Populaţia Constanţei s-a împrumutat cu 3.458.300.000 lei, mai mult decât IMM-urile, care au credite în valoare de 2.271.000.000 lei. În acest clasament, Galaţiul este pe locul 10 pe ţară. Populaţia s-a împrumutat cu 1.288.900.000 lei, iar IMM-u-rile gălăţene au angajat credite în valoare de 1.448.900 lei. Buzăul este pe locul 16, cu 775.700.000 lei împrumutaţi de populaţie şi 1.090.800.000 lei împrumutaţi de firme. Brăila este pe locul 27, cu 640.500.000 lei creditele populaţiei şi 491.900.000 lei împrumutaţi de firme, iar Vrancea e pe locul 29, cu 624.300.000 lei împrumutaţi de populaţie şi 472.100.000 lei împrumutaţi de firme. Tulcea este pe locul 35, cu 407.700.000 lei împrumutaţi de populaţie şi 309.300.000 lei împrumutaţi de IMM-uri.

La nivel naţional, restanţe de 4,5% din PIB

Conform analizei econtext.ro, în topul restanţelor la credite Galaţiul este urmat pe locul 2 de judeţul Sibiu, cu o creştere a restanţelor de 18,5 ori, pe locul 3 aflându-se judeţul Satu Mare, cu o creştere de 17,3 ori, iar pe locul 4 Iaşiul, cu creştere a restanţelor de 16,3 ori. Capitala se află pe locul 11, cu o creştere a restanţelor de 12,3 ori, în timp ce în 17 judeţe restanţele la credite au crescut de cel puţin 10 ori.

Cei mai buni platnici ai creditelor bancare sunt cei din judeţele Teleorman, cu o creştere de 5,5 ori, Mehedinţi (5,1), Ialomiţa (4,1) şi Olt (3,5). Media pe ţară este de 10,8.

În iulie 2012, restanţele tuturor românilor la credite totalizau 26,79 miliarde de lei, adică 6,1 miliarde euro. Aproape 4,5% din PIB.  

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă