Forţele colonelului Muammar Gaddafi plasează cadavrele victimelor lor în locuri bombardate de forţele coaliţiei internaţionale, pentru a face să se creadă că este vorba despre civili ucişi de aliaţi, a afirmat ieri secretarul american al Apărării, Robert Gates, citat de AFP.
„Avem numeroase rapoarte ale spionajului potrivit cărora Gaddafi mută cadavrele oamenilor pe care i-a ucis pentru a le pune în locurile pe care le-am atacat noi”, a declarat Gates într-un interviu care va fi difuzat duminică de postul american de televiziune CBS, din care au fost publicate extrase ieri, relatează Mediafax.
Regimul libian acuză forţele coaliţiei că au provocat numeroase victime civile, dar piloţii americani şi din celelalte ţări angajate fac dovadă de o „precauţie extremă” pentru a evita această situaţie, a afirmat el.
„Adevărul este că ne e greu să ştim precis dacă noi suntem responsabili pentru victime civile”, a recunoscut el.
Oficialii militari ai coaliţiei au susţinut de mai multe ori în cursul săptămânii că nu există „indicii privind victime civile” după atacurile aeriene.
„Misiunea noastră este să protejăm populaţia civilă şi ne alegem ţintele şi planificăm acţiunile având aceasta ca principală prioritate”, a afirmat contraamiralul american Gerard Hueber, unul dintre coordonatorii operaţiunilor militare.
Britanicii şi canadienii au anunţat că au renunţat la atacuri aeriene asupra unor obiective militare pentru a nu risca să atingă civili.