6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialGaddafi joacă şah în timp ce preţul petrolului creşte

Gaddafi joacă şah în timp ce preţul petrolului creşte

Problemele economice înregistrate la nivel mondial în ultima perioadă au avut o influenţă puternică asupra pieţelor financiare internaţionale. Pieţele financiare au devenit extrem de volatile în ultimile luni, ceea ce fac tot mai dificile o analiză şi o previziune corectă pe termen mediu şi lung” – crede Dan Berendel, trader internaţional şi proprietar al Master Chem Oil, singura companie românescă de comerţ exterior cu produse petroliere.

S.C.Master Chem Oil SRL a organizat recent la Bucureşti conferinţa internaţională cu tema „Analiza impactului volatilităţii pieţelor specifice asupra companiilor care desfăşoară activităţi de comerţ internaţional de mărfuri – analize şi soluţii”.

Pentru cotaţia la petrol, scăderea de 17 dolari/baril care avut loc în decursul a numai două zile de tranzacţionare, la începutul lunii mai, a dus indicele care arată volatilitatea acestui produs la valori de maxim istoric. Şi totuşi preţul la petrol şi-a revenit a înregistrat o creştere în ultimile zile ale lunii mai, cotaţia la petrolul de tip Brent atingând un maximum pentru luna în curs de 116.31 dolari/baril.

Volatilitatea a rămas însă în continuare ridicată în toate pieţele financiare internaţionale, toată lumea aşteptând reacţia oficialilor Uniunii Europene şi a celor de la FMI, care vor anunţa în următoarele zile verdictul privind situaţia Greciei, stat care nu a reuşit să aducă şi să menţină deficitul bugetar sub control, în timp ce populaţia elenă continuă să respingă măsurile de austeritate ale Guvernului.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în Grecia, singurul pericol major care ar putea provoca un cataclism pe pieţele financiare internaţionale fiind un eventual anunţ al intrării Greciei în incapacitate de plată. Cred că se va încerca prin orice mijloace evitarea acestei situaţii care ar reprezenta o lovitură puternică pentru Comunitatea Europeană din toate punctele de vedere. Toate statele din această zonă ar fi afectate într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcţie de implicarea şi «expunerea» – investiţii, relaţii comerciale, angajamente şi contracte pe termen scurt, mediu şi lung, pe care fiecare dintre aceste ţări o are în Grecia» – a explicat Dan Berendel.

Un alt eveniment care a avut un impact direct asupra preţului la petrol a fost consemnat pe 8 iunie, atunci când a avut loc prima şedinţă OPEC din 2011. Chiar dacă înainte de această întrunire reprezentanţii din Arabia Saudită şi alte state din zona Golfului au declarat că vor o mărire a cotelor de producţie pentru a suplini lipsa petrolului libian, rezultatul şedintei a constituit o surpriză: majoritatea membrilor OPEC au votat pentru menţinerea cotelor de producţie la nivelurile actuale! Care a fost rezultatul? Preţul la petrol a întregistrat în numai câteva ore o creştere de 4 dolari/baril, de la 116 dolari/baril la 120 dolari/baril! Era de aşteptat această reactie a « jucătorilor » din piaţă având în vedere că o eventuală creştere a cotelor de producţie era necesară pentru a compensa lipsa petrolului libian de pe piaţă. Este cunoscut faptul că un deficit neacoperit duce în mod clar la creşterea preţurilor!

„A fost o reacţie oarecum normală a pieţei, cu toate că reprezentanţii OPEC au argumentat această decizie prin faptul că atâta timp cât stocurile se află la nivel de maxim istoric, iar activitatea economică la nivel internaţional, nu dă semene clare de îmbunătăţire sau de creştere, deci nu există motive pentru mărirea capacităţii de producţie. Atunci, de ce preţul la petrolul de tip Brent se menţine de câteva luni în limitele de 115-120 dolari/baril?După scăderea înregistrată la începutul lunii mai, au apărut comentarii cum că situaţia economică la nivel global nu justifică un preţ de 120 dolari /baril pentru petrol! O explicaţie pentru aceste preţuri ridicate poate fi dată de faptul că marile companii care deţin stocuri ridicate pentru diferite produse petroliere, în cazul unei scăderi masive a preţurilor, ar avea cel mai mult de pierdut din punct de vedere financiar. De aceea încearcă să menţină aceste preţuri la valoarea actuală prin diferite metode. Şi ţările exportatoare de petrol sunt clar avantajate de menţinerea cotaţiilor la aceste niveluri. Ca o concluzie, putem spune că toţi « jucătorii » din piaţa produselor petroliere sunt mulţumiţi atunci când cotaţiile sunt mari. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre consumatorii finali ai acestor produse …”

Pe 10 mai, Arabia Saudită a anunţat că, începând cu luna iunie, îşi va mări producţia de petrol de la 8.4 la 10 milioane de barili zilnic, dar aceasta ştire nu a avut ca impact decât o scădere uşoară o cotaţiei. S-a observat în ultimul timp că orice ştire cu care ar fi trebuit să potenţeze creşterea cotaţiilor produselor petroliere, a avut ca impact o creştere agresivă a acestora.

Spread-ul WTI – Brent a ajuns la un nou maxim istoric !

West Texas Intermediate – WTI or Texas Light Sweet este un tip de petrol care se extrage din diferite regiuni ale continetului american şi datorită specificaţiilor sale este un petrol mai bun calitativ dacă îl comparăm cu alt tip de petrol – Brent care se extrage din Marea Nordului. Dacă până anul trecut acest spread care reflectă diferenţa dintre cotaţia la WTI şi cotaţia la Brent a avut o variaţie de ± 2 dolari faţă de valoarea zero, în ultima perioadă cotaţia la Brent a crescut mult mai mult faţă de coataţia la WTI. Aceasta a ajuns pe data de 10 mai la aproape 20 de dolari/baril – un nou maxim istoric! O cifră semnificativă dacă ne gândim că WTI este calitativ superior petrolului de tip Brent, iar explicaţia poate fi dată prin faptul că stocurile de WTI din SUA sunt la valori de maxim istoric, comparativ cu Brent unde s-a înregistrat o uşoară scădere a productiei în zona Mării Nordului, alături de deficienţele în aprovizionare cu petrol libian.

„Oricum în această perioadă, o serie de spread-uri între diverse produse petroliere au înregistrat valori extreme şi în general, fondurile de investii şi „jucătorii” din piaţă văd în acestea o bună oportunitate de tranzactionare. De ce? Pentru că se consideră că aceste valori de maxim între diverse produse care se obţin din petrol sunt anormale şi în scurt timp se vor întoarce la cele normale” – a adăugat Dan Berendel.

Pe 30 mai, preşedintele Africii de Sud Jacob Zuma, a efectuat o vizită în Libia, la Tripoli, pentru a se întâlni cu colonelul Muammar Gaddafi. S-a dorit realizarea unui acord privind încetarea imediată a focului, permiterea accesului ajutoarelor umanitare şi demararea discuţiilor privind adoptarea unor măsuri democratice pentru a se evita astfel de revolte şi tensiuni în viitor. Negocierile nu au avut nici un rezultat pozitiv, bombardamentele continuă, iar colonelul Muammar Gaddafi a declarat săptămâna trecută că va continua lupta până la capăt. În această situaţie lipsa în aprovizionare cu petrol libian va continua….

În urma summit-ului G8 care a avut loc în aceeaşi perioadă în Franţa, mesajul primit de către conducătorul libian din partea liderilor din Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Rusia şi SUA a fost că, renuntarea la putere după 42 de ani şi adoptarea unor măsuri democratice, ar fi un lucru binevenit.

Duminica trecută, cu ocazia partidei de şah jucate cu miliardarul rus Kirsan Ilyumzhinov, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), liderul libian Muammar Gaddafi ar fi spus că „este gata să înceapă negocierile cu NATO şi cu rebelii lui Benghazi, dar a exclus posibilitatea demisiei sale”. Cu toate acestea, Gaddafi a declarat că nu intenţionează să părăsească Libia, care „este patria lui şi e pământul pe care copiii şi nepoţii săi au murit”.

Mai gravă este situaţia din Siria, care, deşi nu are un rol important în cea ce priveste productia şi exportul de petrol, dar prin poziţionarea sa geografică (are granita comună cu Israel) are o importanţă majoră pentru zona Orientului Mijlociu. Săptămâna aceasta Guvernul şi preşedintele sirian au fost acuzaţi de atrocităţi împotriva populaţiei civile, acesta fiind unul din motivele intervenţiei fortelor NATO! În aceasta sitiuatie este greu de previzionat o evoluţie viitoare a preţurilor la produse petroliere, previziune care să se şi confirme. Dacă ne bazăm numai pe indicatorii care exprimă cererea şi oferta pentru aceste produse, preţurlie sunt în mod clar supraevaluate, părerea analiştilor este că fără alte influenţe exterene, numai pe baza cererii şi ofertei, preţul la petrol ar trebui să fie undeva în zona 70-80 dolari/baril.

„Totuşi aş vrea să facem o analiză diferită pentru economia SUA şi economia europeană. Preţul la WTI a înregistrat o creştere moderată faţă de anul trecut, de la 85 la 97 dolari/baril. În această situaţie sunt şanse mult mai mari ca, spre finalul anului, să se înregistreze o îmbunătăţire uşoară a principalilor indicatori economici privind SUA. În Europa, creşterea cotaţiei la Brent faţă de anul trecut este de aproape 33 dolari, de la 87 dolari/baril la 120 dolari/baril.

Aceasta creştere, combinată cu situaţia din Grecia, Spania, Portugalia şi Irlanda, va avea un impact negativ puternic asupra principalilor indicatori economici ai zonei euro. Ca posibil efect al acestui scenariu, ar trebui să constatăm o depreciere a monedei europene în raport cu dolarul american şi o scădere a principalilor indici ai burselor europene. O eventuală întărire a monedei americane scade însă apetitul investitorilor de a intra în poziţii de cumparare pe piaţa produselor petroliere. Aceasta, combinată cu valoarea de maxim a stocurilor la WTI, poate duce la o scădere masivă a cotaţiilor spre finalul acestui an. Rămane de văzut dacă diferenţa de preţ între WTI şi Brent va rămâne atât de mare sau se va întoarce în limitele care s-au înregistrat anul trecut” – potrivit lui Berendel, reputat specialist, trader international şi analist strategic al pieţii produselor petroliere .

Cele mai citite

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...
Ultima oră
Pe aceeași temă