Au trecut zece ani de cand Gabriela Szabo a fost desemnata cea mai valoroasa sportiva a lumii si patru de cand a abandonat sportul de performanta. Acum traieste fara antrenamente zilnice, cantonamente nesfarsite si concursuri tensionate, si este recunoscatoare divinitatii ca s-a retras la 28 de ani.
"Sportul a fost si este o parte din viata mea. Mi-a dat atatea satisfactii si bucurii, impliniri pe care nu stiu daca o sa le mai traiesc. Imi lipseste faptul ca nu mai alerg, stadionul, galagia de acolo, cu o suta de mii de spectatori, toti tipand si incurajandu-te. Imi lipsesc emotiile acelea de dupa cursa, cand simti implinirea pe care ti-o da victoria. Si acum am multe de facut, ma implic in foarte multe lucruri, totul este o cursa in care vreau sa castig", spunea Gabi Szabo in 2005, la putina vreme dupa retragerea din activitatea sportiva. Acum, la patru ani dupa aceasta, Gabrielei nu-i mai lipseste viata de sportiva de performanta si este dedicata muncii pe care o desfasoara in cadrul Federatiei Romane de Atletism. Referent de specialitate al forului nostru atletic, Gabriela Szabo a terminat cursurile Academiei Nationale de Educatie si Sport, si-a sustinut masteratul in antropologie motrica si, in vara acestui an, doctoratul pe tema "Contributii la studiul cauzelor si efectelor andurantei in alergarile de semifond si fond la atletism". Are proiecte indraznete pentru anul vitor pe care insa nu vrea sa le dezvaluie, dar vrea sa le implementeze din acest an in Romania.
Cum a fost trecerea de la viata de sportiva la cea de om obisnuit?
Gabriela Szabo: Dificila, in primul an si jumatate, dar acum nu-mi mai lipseste. Va dati seama ca la inceput nu-mi gaseam locul. Dupa ce 17 ani am avut un program strict, cu antrenamente, deplasari, competitii, cantonamente, o buna bucata de vreme nu mi-am gasit locul in viata particulara. Am avut insa noroc ca am decis sa ma retrag la o varsta la care poti destul de usor sa incepi o alta viata si ca am avut oameni bine intentionati in jurul meu care m-au sustinut si mi-au fost aproape. Acum nu ma mai identific cu fosta atleta, dar tenacitatea, ambitia sau rigurozitatea, calitati dobandite in viata de sportiva, ma ajuta in continuare in viata de zi cu zi.
Dupa ce ani de zile ai alergat mii de kilometri mai ai dorinta de a alerga?
G.S.: O vreme am simtit nevoia sa stau departe de piste, de stadion, sa nu mai aud de nici un fel de alergari. Acum insa fac jogging, cu mare placere, aproape in fiecare zi, in primul rand ca sa ma intretin. Mai mult, simt nevoia de miscare. Sunt foarte bucurosa ca si Zsolt (n.r. – Zsolt Gyongyossy, sotul si fostul antrenor al Gabrielei Szabo) a prins gustul pentru alergari lungi, desi el in general a fost adeptul probelor de viteza. Acum alergam impreuna in jur de 40 de minute – o ora, el cateodata chiar mai mult decat mine. Iarna, pentru ca afara este foarte frig, alergam pe banda, desi nu prea imi place, dar cum se face timp frumos plecam prin padurea din spatele casei (n.r. – Gabriela Szabo locuieste la Corbeanca). Chiar daca nu mai fac performanta, acord o mare importanta recuperarii. De aceea regulat mergem la Baile Felix, pentru ca avem acolo o casuta, si fac proceduri atat pentru tratarea articulatiilor de la genunchi, care s-au uzat mai repede dupa ce au fost suprasolicitate atata vreme, cat si pentru prevenire.
Cum arata acum o zi libera a campioanei olimpice de la Sydney la 5000 m?
G.S.: Imi place mult sa lenevesc si sa merg la cinema impreuna cu sotul meu pentru ca suntem fani popcorn si filme. Aproape in fiecare vineri si sambata mergem in oras sa vedem productii noi. Duminica, de multe ori vin niste prieteni ai nostri sa luam un mic dejun prelungit, care incepe dimineata pe la 10 si se incheie in jurul pranzului, pe la 12 – 13. Apoi mergem sa facem sport, pentru ca i-am convertit catre miscare si pe prietenii nostri, care au cam aceleasi gusturi si hobby-uri ca si noi. Seara se incheie adesea tot la cinema.
Iti place sa gatesti?
G.S.: Nu prea. Nu-s o bucatareasa tocmai reusita, dar de cateva luni, de cand tatal lui Zsolt, in varsta de 92 de ani s-a mutat la noi, am inceput sa petrec destul timp in bucatarie. El prefera mancarurile gatite in casa si mai mult pentru el, sa-i fac placere, am inceput sa fac de mancare. Nu ma descurc stralucit, dar mai cu cartea de bucate, mai cu sfaturile telefonice de la mama reusesc sa pregatesc pranzuri si cine laudate de toata lumea.
Te gandesti sa-ti petreci vacantele in locurile unde ai fost in cantonamente pe vremea cand erai sportiva?
G.S.: M-a batut gandul de multe ori, mai ales ca am vazut cat de mult s-au schimbat tari pe unde am fost la inceputul anilor ‘90. De pilda, am fost prima data in Coreea de Sud, in 1992, si nu mi-a placut deloc. Am descoperit o alta Coree cand am vizitat-o din nou anul trecut, cu ocazia unui curs de management de zece zile. Organizatorii ne-au aratat niste lucruri uimitoare si daca nu anul acesta, poate anul viitor voi merge chiar ca turista acolo. Oricum imi place foarte mult Asia in general, China, Japonia… chiar si India, pe care am vizitat-o prima data in 1994, dar atunci nu m-a impresionat deloc. Mi-a placut insa la nebunie anul acesta cand am fost ca ambasador al sportului la maratonul de la Bombay. Am fost incantata atat de tara cat si pentru ca am cunoscut o serie de actori de la Bollywood, si m-am imprietenit cu celebrii John Abraham si Bipasha Basu. Am fost la ei acasa si le-am cunoscut indeaproape obiceiurile si filosofia de viata, total diferite de ale noastre. Cu siguranta ca mi-ar placea sa-i mai vizitez. Deocamdata insa ma bucur de vacantele in Romania, alaturi de prieteni mai noi departe de viata mondena.
