A crede că plecarea lui Gabriel Oprea de la guvernare și ieșirea sa din prim planul politicii s-au datorat unei nefericite întâmplări – tragedia din clubul Colectiv – este o judecată simplistă. Ridicat din neant, fără să se fi remarcat ca un elev eminent, plimbat o vreme prin eșalonul doi al politicii, folosit ca un plasture prin tot felul de guverne care stăteau să plesneacă în lipsa unei majorități confortabile, Gabriel Oprea își încheie cariera politică pentru că a acumulat un număr de vulnerabilități atât de mare încât nici o conjuctură politică, oricât de nefericită, nu îl mai poate reșapa. Să nu uităm că Oprea a fost ministru de Interne timp de aproape doi ani și ministrul al Apărării Naționale pentru doi ani și jumătate în guverne conduse de Victor Ponta, respectiv Emil Boc, rivali de moarte în politică. Din acest moment, doar un miracol sau un caz de amnezie colectivă a populației i-ar mai putea aduce președintelui UNPR o funcție la vârf în politică.
Judecând cu mintea limpede de azi, ne putem da seama că și în momentele din toamna anului trecut, când Victor Ponta părea dus de la guvern, domnul Gabriel Oprea era la fel de departe de funcția de premier la care visa cu ochii deschiși precum este și astăzi.
În timpul carierei sale politice fulminante din ultimii ani, Gabriel Oprea nu a înțeles că există două fețe ale monedei. El a încercat să profite, la maxim, de rolul său de manta de vreme rea pentru guvernele Boc sau Ponta (pe care le-a ajutat să supraviețuiască oferindu-le sprijin politic, trădând pe unul în favoarea altuia, rupând politicieni dintr-o formațiune pentru a-i atrage în alta). Dar a uitat că, din exterior, lumea îl percepe cât se poate de corect: ca pe un șef partid de care te poți folosi până trece vremea rea, gata să intre în tot felul de combinații politice controversate. O imagine neatrăgătoare pentru opinia publică, lucru care explică stagnarea partidului său la 1-3% în sondaje. Un alt aspect pe care Gabriel Oprea nu l-a înțeles este faptul că cv-ul său nu îi permitea să țintească atât de sus în politică. Prea multe semne de întrebare, prietenii politice împotriva firii, suspiciuni de fraudă.
Gabriel Oprea spune că s-a născut în localitatea Fundulea, dar o investigație a României libere nu a găsit nicio persoană care să își amintească de copilăria viitorului general, iar primarul nu l-a recunoscut drept fiu al satului. Nu a fost un elev eminent la Școala de ofițeri activi pe care a terminat-o la Sibiu. Colegii săi s-au declarat sceptici în ceea ce privește cariera sa de până la dobândirea gradului de general de patru stele. Ei vorbesc de faptul că Oprea ar fi obținut aceste distincții militare cu sprijin politic și dintr-un orgoliu foarte mare.
Între 1993 și 2001 nu se știe mai nimic despre Oprea, perioadă din care datează un scurt film ce îl arată în apropierea lui Miron Cosma, o figură sinistră a acelor timpuri. A ajuns prefect de București, apoi ministru în guvernele Adrian Năstase, Emil Boc, Victor Ponta și candidat la funcția de premier. Un salt enorm ținând cont că Oprea bifase anterior doar pozițiile de ofițer economist în Ministerul Apărării și apoi angajat în cadrul Rezervelor Statului.
A fost lăsat să își facă de cap și în mediul academic, unde a ajuns doctor printr-o lucrare suspectă de plagiat (președintele Comisiei de Etică a Universității București, Marian Popescu, a etichetat-o în acest fel). A vrut mai mult și a coordonat o serie de alte doctorate (unele la fel de suspecte de fals academic) ale unor magistrați, procurori și primari. Asta, în timp ce, ajuns în guvern, se comporta asemeni unui vătaf care, oricând poftește (și se pare că a poftit de mii de ori) poate chema poliția să îi deschisă drum cu girofarul.
Într-o țară normală, oricare aspect de acest fel apărut în cv-ul unui politician ar fi însemnat sfârșitul carierei. Într-o țară precum România, acestea au contat prea puțin și doar schimbarea contextului politic a făcut ca prezența lui Oprea să nu mai fie necesară în politică.
Cazul Gabriel Oprea este edificator pentru modul în care este promovat, domnește, își pierde mințile și se prăbușește un om politic în România. El ajunge la finalul carierei sale politice măcinat de toate bolile și, mai trist, după ce a fost lăsat, ani de zile, să ni le arate în toată splendoarea lor (studii mediocre, o carieră controversată, pivilegii de care a abuzat, duplicități și trădări politice, titluri obținute prin fraudă academică). De tot eșafodajul politic a lui Gabriel Oprea se va alege praful după ce doi dintre vectorii săi politici, extrem de populari până de curând s-au prăbușit la rândul lor. Cristian Popescu-Piedone, edilul Sectorului 4 ales cu 89% din voturi, era anunțat drept candidat cu șanse reale la primăria Capitalei. A demisionat și s-a retras din politică după ce a fost trimis în judecată, fiind suspectat că a avut un rol major în tragedia de la Colectiv. Primarul de la sectorul 2, Neculai Onțanu, este în pierdere de viteză și imagine, după ce a devenit suspect de plagiat în redactarea lucrării sale de doctorat. Partidul fondat de Oprea se va desumfla la fel de rapid, după ce parlamentarii oportuniști pe care i-a înregimentat în ultimii ani vor simți că UNPR nu le mai poate asigura încă un mandat.
Pe 17 septembrie 2015, Gabriel Oprea declara că se vede o soluție pentru funcția de premier în locul lui Ponta. La 9 noiembrie 2015 anunța că și-a dat demisia din guvern. Gabriel Oprea va pleca din politică de parcă nu ar fi fost niciodată. Nu îl va regreta nimeni. Toți acești ani de Oprea în politică au fost decontați de clasa politică și se văd în sondajele care evidențiază încrederea din ce în ce mai scăzută pe care guvernul și parlamentarii o au în rândul populației.
