2.9 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialFuziune pe piața de curierat din România: Cargus și Urgent Curier

Fuziune pe piața de curierat din România: Cargus și Urgent Curier

Companiile de curierat Cargus International şi Urgent Curier fuzionează, devenind astfel al doilea jucător de pe piaţa serviciilor de curierat din România, după FAN Courier, afacerile cumulate ale celor două companii ajungând la valoarea de 231,6 milioane de lei în 2013.

Procesul de fuziune a celor două companii deținute de fondul de investiţii Abris Capital Partners se va face prin preluarea prin absorbţie a Urgent Curier de către Cargus, acest proces fiind aprobat de acţionarii Cargus International la începutul lunii octombrie, scrie Mediafax.

În luna iunie, fondul de investiţii Abris Capital Partners a cumpărat integral Urgent Curier, operator poştal cu afaceri de 115,95 milioane de lei în 2013, şi a anunţat că va fi preluată de Cargus Internaţional, companie controlată de acelaşi fond de investiţii din 2012.

Anterior tranzacţiei, Urgent Curier era controlată de soţii Corina şi Sebastian Bălăşescu.

"Abris Capital Partners anunţă achiziţia Urgent Curier, una dintre primele trei companii de curierat intern din România. Tranzacţia vine la 20 de luni după ce Abris Capital Partners a investit în piața de curierat din România, prin cumpărarea Cargus, în octombrie 2012. Achiziția va fi urmată de fuziunea celor două entități, ca parteneri egali", anunţa Urgent Curier la 9 iunie. Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii.

Urgent Curier şi-a început activitatea în urmă cu 10 ani şi a înregistrat în 2013 afaceri de 115,95 milioane de lei, cu 28% mai mult faţă de anul precedent, în timp ce profitul net a scăzut cu 2,7%, la 10,2 milioane de lei.
În urma fuziunii va rezulta un operator cu o flotă de peste 1.800 vehicule de curierat, o echipă de 1.800 de curieri şi o reţea logistică cu 142 de depozite, se preciza în comunicatul Urgent Curier.

Conducerea noii organizații va fi asigurată de Gian Sharp, actualul director general al Cargus, sub coordonarea unui Consiliu de Administrație format din managementul Abris Capital Partners și familia Bălăşescu.

Anul trecut, afacerile Cargus International au crescut cu 20%, la 115,68 milioane de lei, în timp ce pofitul net a coborât cu 1%, la 6,53 milioane de lei, mai scrie Mediafax.

Cu birouri în Varşovia, Kiev şi Bucureşti, Abris Capital Partners administrează două fonduri de investiţii.
La nivelul anului 2013, principalii jucători pe piaţa serviciilor de curierat au fost FAN Courier – 280,5 milioane de lei, DHL România – 220,42 milioane de lei, TNT România – 164,41 milioane de lei şi UPS România – 119,87 milioane de lei.

Cele mai citite

Liviu Ciobotariu, demis de FC Botoșani! Valeriu Iftime explică decizia și pregătește înlocuitorul

Liviu Ciobotariu nu mai este antrenorul lui FC Botoșani, în urma unor nemulțumiri legate de pregătirea fizică și neîndeplinirea obiectivelor din contract. Motivul despărțirii FC Botoșani...

Ana Bogdan și Filip Jianu, eliminați din calificările pentru Australian Open!

România înregistrează două înfrângeri în prima zi a calificărilor, dar mai are șanse prin ceilalți reprezentanți prezenți la Melbourne. Ana Bogdan, învinsă de Destanee Aiava Ana...

Donald Trump a fost validat ca președinte de Congresul SUA. Kamala Harris a condus ședința

Donald Trump a fost validat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii de către Congres, la patru ani de la atacurile sângeroase...
Ultima oră
Pe aceeași temă