Departmentul Justiţiei din SUA a blocat miercuri fuziunea de 39 de miliarde de dolari dintre giganţii telefoniei mobile At&T şi T-Mobile USA. Oficialii au argumentat că menţinerea separată a celor două companii ar menţine competiţia în industria wireless şi ar contribui la salvarea locurilor de muncă, conform New York Times.
De asemenea, oficialii Departamentului au afirmat că fuziunea dintre cele două companii (a doua şi a patra ca mărime din industria wireless din SUA) ar creşte preţurile produselor şi le-ar oferi consumatorilor mult mai puţine produse inovative. Cele două companii au respins argumentele, afirmând că, dimpotrivă, fuziunea ar crea noi locuri de muncă.
Preşedintele Obama a promis că va combate orice încercări de subminare a liberei concurenţe, iar decizia de miercuri a reprezentat cea mai importantă mişcare antri-trust venită din partea Administraţiei americane.
În timpul administraţiei preşedintelui Clinton, Guvernul a împiedicat câteva înţelegeri notabile, printre care cea dintre companiile de telecomunicaţii WorldCom şi Sprint sau cea dintre companiile aeriene Northwest şi Continental.
Însă administraţia preşedintelui Bush a avut o atitudine mult mai permisivă. Critii i-au reproşat că a acceptat toate fuziunile controversate, precum cea dintre companiile de radio prin satelit Sirius şi XM, afectând libera concurenţă şi implicit calitatea serviciilor destinate consumatorilor.
În 2009, preşedintele Obama a numit-o în fruntea diviziei anti-trust pe Christine A. Varney, subliniind distanţarea faţă de politicile predecesorului său. Însă rareori Departmental Justiţiei a ales o cale atât de tranşantă ca cea de miercuri pentru a bloca o fuziune de o asemenea amploare. De asemenea, Guvernul a blocat în luna mai fuziunea dintre H&R Block şi 2SS Holdings, deoarece, conform declaraţiilor oficiale, „afacerea ar duce la creşterea taxelor pentru milioane de americani”. Cazul se va judeca în instanţă săptămâna viitoare.
Guvernul nu a avut întotdeauna câştig de cauză. În 2004, decizia unui judecător a fost de partea companiei Oracle care a achiziţionat compania PeopleSoft, după ce Departmental Justiţiei a încercat să oprească fuziunea. Instanţa a declarat nu au existat dovezi conform cărora afacerea ar dăuna competiţiei.