Furtuna puternică care s-a abătut în noaptea de miercuri spre joi asupra Capitalei a făcut ravagii.
Din cauza rafalelor de vânt, mai mulţi copaci din mai multe sectoare ale Bucureştiului au fost puşi la pământ.
În unele cazuri, copacii s-au prăvălit peste autoturismele parcate în apropierea lor. Potrivit primelor informaţii, cel puţin 3 maşini din cartierul Berceni au fost avariate serios.
Citeşte şi Ploi torenţiale, vânt şi grindină în ţară, de miercuri până vineri
Proprietarii spun că vor cere despăgubiri primăriilor de sector în contextul în care au făcut sesizări şi cereri ca mai mulţi arbori să fie curăţaţi, ceea ce nu s-a întâmplat.
Furtuna de jumătate de oră a îngreunat şi circulaţia în mai multe cartiere bucureştene, unde vântul puternic a dărâmat pomi şi a rupt crengi. Totodată, curentul a fost întrerupt în zona de nord a Capitalei.
Amintim că, miercuri, Administraţia Naţională de Meterologie a emis o avertizare de ploi torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului pentru toată ţara.
Citeşte şi COD GALBEN de PLOI şi GRINDINĂ pentru patru judeţe ale ţării
Până vineri la ora 9:00 se vor înregistra averse cu caracter torenţial, căderi de grindină, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător vor lua aspect de vijelie.
Instabiliatea atmosferică va fi resimţită mai ales la munte, în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării.