5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialFurtul capacelor de canalizare - pericol public

Furtul capacelor de canalizare – pericol public

În ultima perioadă, S.C. RAJA S.A. Constanţa se confruntă tot mai des cu numeroase cazuri de furturi de capace de pe căminele de apă şi canalizare şi grătare pluviale.

În ultimele şase luni au fost sustrase aproape 1.000 bucăţi de componente metalice (capace de cămine de apă, canalizare şi de vane carosabile sau necarosabile, ramele metalice aferente căminelor şi grătare pluviale). Numai noaptea trecută, de pe raza municipiului Constanţa au fost sustrase 11 capace de pe căminele de alimentare cu apă sau canalizare. Cele mai multe componente, 6 bucăţi, au dispărut din zona Tomis III – Alpha Beta, celalalte patru fiind sustrase de pe bulevardul Aurel Vlaicu şi Aleea Stadionului. Lipsa acestor capace poate duce la producerea unor evenimente cu consecinţe extrem de grave, inclusiv pierderi de vieţi omeneşti, pe lângă pagubele financiare însemnate suportate atât de către societatea noastră, cât şi de către proprietarii de automobile care au avut „norocul” să treacă prin zona respectivă. Pentru evitarea acestor situaţii, RAJA Constanţa lansează un apel către toţi cetăţenii, care rebuie să informeze imediat societatea în cazul dispariţiei oricărui capac de pe căminele de apă şi canalizare, pentru ca acestea să fie înlocuite în timpul cel mai scurt. Cetăţenii care observă lipsa capacelor sau acţiunile de furt pot sesiza dispeceratul RAJA Constanţa la numărul de telefon: 0241/66.44.44 sau Poliţia la numărul de telefon 112. Informarea RAJA Constanţa în timpul cel mai scurt este singura măsură viabilă, prin care se poate evita apariţia producerii unor accidente în urma acţiunilor de furt ale capacelor.

RAJA Constanţa lansează un apel şi către agenţii economici autorizaţi în valorificarea deşeurilor, care conform legislaţiei, OUG 16/2001, au obligaţia să verifice provenienţa deşeurilor – capacelor. În cazul în care provenienţa acestor capace nu poate fi justificată legal, agenţii economici valorificatori sunt rugaţi să anunţe dispeceratul RAJA Constanţa sau cea mai apropiată unitate de Poliţie.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă