1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialFurnizorul lui Hrebenciuc avea acces la informații secrete, ca membru al rețelei...

Furnizorul lui Hrebenciuc avea acces la informații secrete, ca membru al rețelei Iliescu-Voicu-Vanghelie

Ionel Georgescu, fost șef al Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne, ar fi cureaua de transmisie de informații secrete din dosarele anticorupție , informații pe care le primea de la un ofițer judiciarist al DNA  și apoi i le transmitea generalalului rezervist SPP Dumitru Iliescu, care, la rându-i, i le livra lui Viorel Hrebenciuc.

Prin această rețea, Hrebenciuc a aflat că este interceptat la solicitarea DNA, cu mandat de la judecător, alături de colegii de partid, parlamentarii Ioan Adam și Ilie Sârbu, cu care ar fi acționat pentru facilitarea  retrocedării nelegale a peste 43.000 de hectare de pădure, prejudiciul depășind 303 milioane de euro.

Citește și: Troc la vârful PSD: Graţierea penalilor contra şefia partidului

Ionel Georgescu a fost audiat marti de procurorii anticorupție fără a avea, în acest moment, o calitate procesuală în dosar, spun surse judiciare.

Fostul șef DGA, Ionel Georgescu, furnizorul informațiilor secrete pentru clanul lui Mitică Iliescu

Ionel Georgescu este născut în Strehaia, județul Mehedinți, locul de baștină al  lui Dumitru Iliescu. Georgescu este și un apropiat al fostului subordonat al lui Iliescu, generalului SPP Cătălin Voicu, aflat în pușcărie pentru luare de mită – 260.000 de euro – și trafic de influență în dosarul în care a fost condamnat cu suspendare și fostul șef de sectie de la Înalta Curte, Florin Costiniu.

Citește și: INTERCEPTĂRI. Dan Șova și Viorel Hrebenciuc, interceptați într-un dosar de corupție. Șova: ”Amnistie şi graţiere obligatoriu!”

Dumitru Iliescu și Cătălin Voicu au fost gărzile lui Ion Iliescu la revoluția din decembrie 1989 și au fost recompensați cu grade și funcții de fostul președinte al țării. Cei doi aveau, în cele trei mandate de președinte ale lui Ion Iliescu, ușile deschise la toate serviciile secrete de informații, la parchete și instanțe.

Iliescu și Voicu, alături de alți generali din serviciile secrete, acum rezerviști, au colaborat bine cu Viorel Hrebenciuc, care avea nevoie de informațiile pe le i le furnizau pentru a deține puterea în propriul partid și în țară.

 Fost polițist de rutieră,  Ionel Georgescu a promovat de-a lungul anilor cu ajutorul lui Dumitru Iliescu și Cătălin Voicu. A  lucrat și ca ofițer de poliție judiciară la DNA.

Citește și: INTERCEPTĂRI. Hrebenciuc și fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu. Iliescu: ”Știa de toți. Știa de Basescu, de 27 de milioane, că a stabilit un plan pentru anul asta și mandatele pe care să le ia”

 La începutul anului  2009, imediat după închegarea alianței la guvernare PDL-PSD, Marian Vanghelie, împins  de generalii Iliescu și Voicu, susținut și de Viorel Hrebenciuc, a vrut să-l impună pe Ionel Georgescu la comanda servciului secret al Internelor, DGIPI. Scopul a fost expus de Vanghelie: PSD avea nevoie de un serviciu de informații care să lucreze pentru partid.

Atunci, în doar câteva zile Gabriel Oprea și-a dat demisia din funcția de ministru al Internelor, ca și Liviu Dragnea.   Miron Mitrea declara presei că Dragnea și-a dat atunci demisia pentru că nu a vrut să-l numească șef la DGIPI pe Ionel Georgescu.

Următorul ministru, Dan Nica l-a numit pe Georgescu șef al Direcției Generale Anticorupție. Din această funcție, Georgescu a reușit să-i țină sub control pe ofițerii din funcțiile cheie ale ministerului, tot pentru a obține informații pe care le livra grupării din care făcea parte. Ulterior, s-ar fi aflat că informațiile lui Georgescu au ajuns și la clanuri interlope, cum ar fi clanul Cămătarilor, apropiat de Vanghelie.

Citește și: UPDATE. VIDEO. De ce este acuzat Viorel Hrebenciuc în al treilea dosar de corupție. Dan Șova, audiat la DNA. Fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, implicat în dosarul lui Hrebenciuc (SURSE)

Tot în 2009, când PSD a intrat din nou în conflict cu Traian Băsescu, Vanghelie a declarat că a intrat în posesia  arhivei DGIPI, pe care o va folosi în lupta împotriva președintelui țării.

După plecarea de la guvernare a PSD din toamna anului 2009, Ionel Georgescu s-a pensionat, dar a rămas în " solda" generalului rezervist Dumitru Iliescu, mai precis în societate de investigații a acestuia, spun surse bine informate.

Rezervistul Georgescu, "vehiculul" baronilor PSD, la ordinul generalului (r) Dumitru Iliescu

În anul 2013, Georgescu apare ca vehicul de acte și informații în dosarul baronului PSD de Mehedinți, Adrian Duicu, cel care făcea trafic de influență din Palatul Victoria pentru a obține funcții de conducere pentru șeful Poliției Mehedinți, Ștefan Ponea, și pentru soția acestuia , procurorul Elisabeta Ponea, în schimbul sprijinului primit pentru a scăpa de dosarul de incompatibilitate.

Anchetatorii au interceptat o discuție între șeful Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, și Ionel Georgescu, pe care îl asigură că i-a rezolvat o problemă ( rezervistul Georgescu viza postul de șef la Anti-Fraudă) , garantând cu faptul că se află chiar cu premierul Victor Ponta, la masă.

Redăm dialogul interceptat de procurorii DNA.

DUICU: Vezi că problema ta s-a rezolvat acolo, ce-ai zis tu, ce vrei tu, la Direcţia Anti-Fraudă.
GEORGESCU: Hai că vin la tine şi-mi spui.
DUICU: E rezolvată. Sunt cu premieru’, aici, la masă.
GEORGESCU: Am înţeles. Vin în zonă după tine?
DUICU: Vino aici! De aici vii şi mă iei!

Tot Georgescu ar fi fost persoana care a transmis la Guvern CV-ul lui Ștefan Ponea, pentru a fi promovat în funcția de șef de direcție in cadrul IGPR.

DUICU: Tu pune-l într-un plic şi scrie pe el “Georgescu”. Atâta. Da?

GEORGESCU: Da, da, da.
DUICU: Într-un plic. Că dacă nu răspunde Bădescu, o să sun pe altcineva de la Guvern, pe Andrei Rizoiu, pe secretarul general adjunct al Guvernului. Şi vine ăla şi ţi-l ia.
GEORGESCU: Am înţeles. Într-un plic sigilat, da?
DUICU: Înţelegi?
GEORGESCU: Da, da, domn’ preşedinte.

Ultimul dosar, cel în care luni Viorel Hrebenciuc și Dan Șova au fost puși sub învinuire pentru folosirea funcției din partid pentru a obține foloase prentru sine sau pentru altul, apare din nou Ionel Georgescu, având rolul de personaj care obținea informații secrete din dosarele DNA printr-un ofițer de poliție judiciară, care i-a fost subordonat. Georgescu livra informațiile generalului Dumitru Iliescu, de unde ajungeau la Viorel Hrebenciuc.

Iată câteva dialoguri din interceptări:

ILIESCU DUMITRU:  V-am spus că dumneavoastră sunteți pe mandat.
VIOREL HREBENCIUC: Mh! Da.
ILIESCU DUMITRU: Pur și simplu asta e tot ce am aflat.
VIOREL HREBENCIUC: Da, da, da. Dar acum, pentru care dosar?
ILIESCU DUMITRU: Nu stiu, nu m-am bagat mai mult și vă spun și de ce. El a spus de ce: Domnule, dacă pun întrebări, șefa mea știe, că a văzut la mine în bibliotecă, în sufragerie, și știe.
VIOREL HREBENCIUC: Corect, corect! Da, da, da.
ILIESCU DUMITRU: Și zice: Dacă mă apuc acum să intreb …
VIOREL HREBENCIUC: El unde e acum, că am si uitat?
ILIESCU DUMITRU: El este acum la sectorul de poliție judiciară și lucrează pe partea judiciară și pe partea de DNA. (…) Și a venit cu informația asta, știa și de Ponta, și de toți. Știa cine are dosare, știa de cei special urmariti(…)”

Cele mai citite

Începe modernizarea liniei feroviare Roman-Iași-Frontieră. Trenurile vor circula cu 160 km/h

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a emis Acordul de mediu pentru proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Roman-Iași-Frontieră”. Proiectul, derulat de CFR, vizează reabilitarea...

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...

Criza politică și economică din România: Investitorii străini își retrag sprijinul

Instabilitatea politică generată de ascensiunea curentului suveranist și politicile impredictibile începe să aibă efecte serioase asupra economiei României. Deficitul bugetar în creștere și lipsa unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă