Numeroase sunt aspectele si detaliile negocierilor postelectorale pe care politicienii refuza sa le divulge romanilor. Dar in cel putin un aspect cetatenii s-au lamurit, certamente, si singuri: cand au agreat seria compromisurilor, este limpede ca nici unul dintre politicieni nu s-a intrebat fie si pentru o clipa care ar putea fi, de fapt, parerea celor care l-au votat in privinta bataliei generale pentru functii sau a diluatelor programe de partid, indulcite pe gustul noilor aliati. Este clar ca politicienii nu se asteapta la vreo reactie impotriva puterii – nici macar atunci cand aceasta actioneaza arogant si iresponsabil.
Grecia se vede confruntata, zilele acestea, cu proteste uriase impotriva unui guvern care nu a recurs, ce-i drept, la excese, dar a carui imagine este – in special din punctul de vedere al tinerilor – cea a unui executiv incompetent, depasit de vremuri si de situatie. La Atena, politicul incoltit tremura serios in fata furiei tineretului. Pe scena politica a Romaniei insa, tinerii au fost de mult fie neutralizati, fie alungati. In cadrul celor mai multe dintre universitati, au ajuns simple instrumente in mainile unor rectori egocentristi care se dedau la manipularea liderilor studentilor in interes propriu, de regula dedicat strict mentinerii scaunului si a puterii institutionale. Cei mai multi dintre tineri au preferat sa ignore, pe 30 noiembrie, urnele de vot, lasandu-se prada inertiei.
In Grecia si Romania, tineretul si-a pierdut increderea in institutiile statului – cu precadere in cele de invatamant – si, ce-i mai grav, in sansele lor de viitor. Dar capitolul similitudini se incheie aici, tinerii eleni nefiind dispusi sa accepte o varsta a maturitatii plina doar de deziluzii si vise spulberate. Deocamdata, par a fi renuntat complet la fatalismul lor balcanic, aratandu-se dispusi la agresiuni si incendieri pentru a demonstra ca mai conteaza si in calitate de individ. Solidaritatea lor se manifesta, din nefericire, printr-o serie de violente si confruntari directe, menite a semnala asediul pornit impotriva puterii si a fastului. Oprobriul lor este, desigur, atat deplasat, cat si disproportionat. Vor intelege in timp ca au ajuns, de fapt, manipulati de catre acei cinici ai politicii care se autodefinesc drept anarhisti si comunisti. Totusi, tinerii greci au demonstrat ca dispun de un crez si un simt al perspectivei – indiferent cat de deplasate ne par acestea in prezent.
In anii ’30, destui adolescenti romani au imbratisat miscarea legionara, gestul fiind tot unul de protest impotriva standardelor politice scazute particulare Romaniei lui Carol al II-lea. Ulterior insa – si exceptand fenomenul Piata Universitatii din 1990 – energia juvenila nu a mai stat nicicand la baza unor demersuri concrete ale politicului romanesc. Cu ocazia alegerilor prezidentiale din 2000, tineretul si-a semnalat, vrand-nevrand, dezorientarea si, poate, chiar cinismul prin sustinerea larga acordata lui Vadim si peremistilor sai. De ambele parti a lipsit insa, precum stim, orice forma de nationalism autentic.
Este putin probabil ca in Romania zilelor noastre multitudinea studentilor nemultumiti de lipsa lor de perspective sa decida a protesta in fata resedintelor unor binecunoscuti oameni de afaceri, deveniti miliardari peste noapte gratie conexiunilor lor politice, sau – eventual – in fata vilelor unor politicieni achitati de judecatori sau protejati de colegii parlamentari in pofida gravelor acuze aduse si a sumedeniei de probe aflate la dosar. Adolescentilor romani le lipsesc, in mod manifest, perspectivele, visele tipice varstei, dar si proiecte concrete carora sa li se poata alatura. Astfel, ei sunt pe de o parte lipsiti de impulsurile nocive generatoare de violente cu motivatii politice, dar pe de alta privati si de notiunea aspiratiilor comune, exprimate, de exemplu, prin campanii impotriva sirului neintrerupt de abuzuri care ajung sa distruga nu doar propriul viitor, ci si progresul intregii societati.
Tineretul este, de regula, introspectiv, egocentric si timorat de angajamente. Dat fiind ca in Romania cultura materialismului prinde radacini tot mai puternice, intalnim, din ce in ce mai des, si trasaturi precum egoismul si narcisismul. Iar egoismul vine in intampinarea clasei politice, aflata in permanenta cautare de tineri colaboratori. Totusi, numarul tinerilor propulsati in pozitia de candidat cu ocazia recentelor alegeri parlamentare a fost unul extrem de redus. Incercand sa determin cauzele acestui fenomen, mi s-a raspuns ca explicatia rezida, in buna parte, in neincrederea electoratului mai varstnic fata de candidatii tineri, asimilati tipului de june mercenar prezent pe scena politica autohtona a ultimilor ani – gen Chiuariu sau Olteanu.
Ramane de vazut daca pe viitor tinerii integri vor fi mai interesati intr-o participare directa la viata publica a tarii, respectiv intr-o ameliorare a actualului sistem politic, profund discreditat. Fara implicarea lor in politica, indraznesc sa afirm de pe acum ca sistemul va merge din rau in mai rau.