Pus sub acuzare în (cred) al patrulea dosar de corupţie, Radu Mazǎre se plânge cǎ este persecutat de cǎtre procurori. Nimic nou, am pierdut demult numǎrul politicienilor „de vârf“ care se cred persecutaţi politic. Mai puţini sunt însǎ cei în apǎrarea cǎrora au avut loc manifestaţii populare (un eveniment similar a avut loc recent într-un oraş vecin – Nǎvodari).
Cele câteva zeci (dupǎ unele relatǎri, sute) de constǎnţeni din campusul social „Henri Coandǎ“ s-au arǎtat revoltaţi de punerea sub acuzare şi arestarea preventivǎ a celui care – spuneau ei – a construit locuinţe sociale, ajutându-i astfel sǎ-şi gǎseascǎ un adǎpost. Ideea subsidiarǎ, sugeratǎ de Mazǎre, dar şi de premierul Ponta, este cǎ de fapt primarul Constanţei ar fi anchetat pentru cǎ a construit locuinţe pentru nevoiaşi. Nu pentru cǎ ar fi luat mitǎ în procesul de atribuire a lucrǎrilor respective. „Am făcut case la (sic!) săraci şi uite cu ce m-am ales“ – spunea edilul pe treptele DNA, iar ziarul prieten „Mesager de Constanţa“ titra a doua zi: „Mazăre, cercetat de DNA pentru adăpostirea nevoiaşilor din Campusul social Henri Coandă“.
Procedeul nu e nou. În 2009, atunci când a fost pus sub acuzare şi arestat Puiu Popoviciu, Traian Bǎsescu se întreba retoric: „Unde-i crima lui Popoviciu că a făcut o investiţie de câteva miliarde în Bucureşti?“ (dosarul rǎtǎceşte şi azi prin cǎile încâlcite ale justiţiei). Se omite ilegalitatea care a stat la baza punerii sub acuzare (luarea de mitǎ, într-un caz; complicitatea la abuz în serviciu în transferul ilicit de terenuri, în celǎlalt) şi se mutǎ atenţia asupra caracterului benefic al acţiunii în cadrul cǎreia s-a comis respectiva ilegalitate. Un fel de a spune cǎ „scopul scuzǎ mijloacele“.
Grav este faptul cǎ publicul admite cu uşurinţǎ asemenea alunecǎri. Pornindu-se de la ideea cǎ toţi sunt(em) o apǎ şi un pǎmânt, adicǎ necinstiţi, judecǎţii morale bazate pe distincţia fundamentalǎ „cinstit – necinstit“ i se substituie cea secundarǎ „face ceva util – nu face nimic“.
Nu doar o datǎ am vǎzut cum politicienii valideazǎ comportamente dovedit infracţionale, rǎsplǎtindu-i pe fǎptuitori. Am scris pe larg în 2010 despre primarul din Râmnicu Vâlcea, condamnat pentru corupţie şi ridicat la rangul de cetǎţean de onoare de cǎtre Consiliul Local. De asemenea, am analizat acum un an cazul viceprimarului din Slatina, condamnat definitiv, cu suspendare, tot pentru corupţie, şi propus apoi drept candidat la funcţia de primar de cǎtre PSD. Este, de asemenea, flagrant cazul senatorului Tudor Chiuariu, condamnat definitiv (adicǎ infractor dovedit) cu suspendare, care rǎmâne, cu girul conducerii PNL, vicepreşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei şi membru al Comisiei juridice – cu alte cuvinte, legea fundamentalǎ şi celelalte legi sunt scrise sau avizate de cǎtre un infractor.
Grav este cǎ, în toate aceste cazuri, ca şi în multe altele, ascensiunea unor personaje corupte a fost posibilǎ prin votul popular, dat în cunoştinţǎ de cauzǎ. Primarul pedelist de la Râmnicu Vâlcea a candidat din partea partidului şi a obţinut al doilea mandat dupǎ ce fusese pus sub acuzare; fostul viceprimar al Slatinei a fost şi el ales primar; Tudor Chiuariu a câştigat şi el, cu o majoritate substanţialǎ de voturi în colegiu, mandatul de senator. Asta pentru cǎ a devenit larg rǎspândit raţionamentul „X furǎ, dar mǎcar face ceva; îl prefer lui Y, care e cinstit, dar n-a fǎcut nimic“. Ca şi cum n-ar mai exista oameni cinstiţi şi întreprinzǎtori.
Nu întâmplǎtor, atunci când e vorba de alegeri, mai ales locale, primarii în funcţie se întrec sǎ arate cât de întreprinzǎtori sunt. E memorabil cazul unui primar de sector care, în preajma alegerilor, a amenajat un loc de joacǎ pentru copii în mijlocul uneia dintre cele mai aglomerate intersecţii; maximǎ vizibilitate, minimǎ utilitate (copiii care s-ar fi aventurat printre maşini pânǎ la scuarul respectiv ar fi înghiţit tone de noxe).
Exasperat de ineficienţa crasǎ a generaţiilor de guvernanţi care s-au succedat în ultimul sfert de secol, publicul a ajuns sǎ nu mai bage de seamǎ cǎ este furat pe faţǎ. Aplaudǎ fiecare tǎiere de panglicǎ inauguralǎ, indiferent la faptul cǎ obiectivul a costat de zece ori mai mult decât ar fi fost normal şi cǎ banii pe care i-a plǎtit el, cetǎţeanul, au ajuns în buzunarul celui care este fotografiat cu foarfeca în mânǎ.
Chiar dacǎ bǎtǎlia împotriva corupţiei va fi câştigatǎ în tribunale, ea nu va putea fi consideratǎ o victorie atât timp cât politicienii corupţi vor fi transformaţi, prin acţiunea conştientǎ a colegilor lor şi cu acordul tacit al publicului, în martiri.
