0.4 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSpecialFuneriu: Calendarul şcolar nu se schimbă în timpul anului; deschid dezbaterea pe...

Funeriu: Calendarul şcolar nu se schimbă în timpul anului; deschid dezbaterea pe vacanţele viitoare

Calendarul şcolar în curs nu poate fi modificat, dar se poate discuta despre prelungirea vacanţei de iarnă şi scurtarea celei de vară, iar Ministerul Educaţiei invită forţele politice, sindicatele, asociaţiile de elevi şi părinţii la o dezbatere nepolitizată pe subiect, a anunţat ministrul Funeriu, citat de Mediafax.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, marţi, că salută discuţiile publice care au apărut pe marginea calendarului şcolar, dar a precizat că nu este adeptul modificării structurii anului şcolar în timpul aceluiaşi an şcolar, fapt care ar conduce la perturbări semnificative în activitatea elevilor şi profesorilor.

„Orice discuţie privind un alt calendar şcolar decât cel stabilit pentru acest an prin ordin al ministrului nu poate fi deschisă decât cu privire la anul şcolar viitor, 2011-2012”, a spus ministrul Educaţiei.

Daniel Funeriu a apreciat că există o serie de argumente pentru prelungirea vacanţei de iarnă şi pentru scurtarea celei de vară.

„Un prim argument este legat de faptul că absenteismul şcolar creşte în cazul unor condiţii meteo defavorabile, specifice iernii. În al doilea rând, se asigură un confort sporit elevilor dacă au mai multe zile de şcoală în septembrie comparativ cu ianuarie, o lună friguroasă şi cu zăpadă, iar, în al treilea rând, este vorba de o scădere a costurilor prin reducerea cheltuielilor comunităţilor locale cu încălzirea”, a explicat ministrul Funeriu.

El a subliniat că o decizie atât de importantă, precum cea a modificării unui calendar şcolar, trebuie luată după ample consultări şi a invitat toate părţile interesate să participe la o dezbatere pe această temă.

„Ministerul Educaţiei deschide aceste consultări cu toţi cei intersaţi şi solicită tuturor forţelor politice o dezbatere pe argumente şi nepolitizată a subiectului”, a afirmat ministrul Educaţiei.

El a adăugat că a luat la cunoştinţă luările de poziţie pe această temă a unor persoane publice, precum Gheorghe Flutur de la PDL şi Adriana Săftoiu de la PNL, puncte de vedere pe care le consideră binevenite.

Cele mai citite

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna: Bugetul pentru 2025 este în lucru, fără majorarea TVA

Tanczos Barna a declarat, anterior, că există condiții economice favorabile pentru a construi bugetul fără modificarea cotei TVA Duminică, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat...

George Simion condamnă derapajele la adresa jurnaliștilor și cere sancțiuni

Simion a explicat că unii participanți consideră că anumite televiziuni dezinformează, ceea ce ar putea explica aceste derapaje Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică...

OMV Petrom anunță disponibilizări colective: 184 de angajați vizați, începând cu februarie 2025

Această decizie vine pe fondul unui context economic dificil, care a generat deja valuri de concedieri în mai multe sectoare Compania OMV Petrom a notificat...
Ultima oră
Pe aceeași temă